Guvernul a emis DOUĂ noi Ordonanțe Militare. Municipiul Suceava intră în carantină totală

30 Mar 2020 | scris de M.C.
Guvernul a emis DOUĂ noi Ordonanțe Militare. Municipiul Suceava intră în carantină totală

Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat luni seara că s-a intrat oficial în Scenariul 4, epidemia de coronavirus în România depăşind 2000 de cazuri.

Luni seara, în România erau confirmate 2109 cazuri de infecţie cu COVID-19, dintre care 593 în Suceava.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat intrarea în carantină a orașului Suceava și a comunelor limitrofe.

”Am emis Ordonanța Militară numărul 6 prin care instituim carantina în municipiul Suceava și pentru comune din zona limitrofă a municipiului Suceaava”, a anunțat Marcel Vela.

Anterior, Marcel Vela a anunțat că a fost emisă o nouă Ordonanță Militară, cea de-a cincea.

”Am dat Ordonanța Militară numărul 5, adoptată astăzi. Are o valabilitate impusă de apariția în Monitorul Oficial.”, a declarat Marcel Vela.

Este fără precedent în istoria României emiterea a două OM în aceeași zi, la doar câteva minute distanță, comentează stiripesurse.ro.

Se instituie pe perioada stării de urgență măsura de carantinare a orașului Suceava și a încă 8 comune limitrofe, conform Ordonanței militare 6.

Va fi permisă intrarea și ieșirea transportului de marfă.

Accesul pe aeroportul din Suceava este permis doar pentru zboruri cu aeronave de stat, transport marfă, umanitare și care asigură asistență medicală de urgență.

CJ Suceava și primarii din zona de carantinare și de protecție vor lua măsuri pentru a asigura asistență socială și aprovizionarea cu hrană a celor care nu se pot deplasa.

Iată ce prevăd măsurile de carantină totală de la Suceava și din alte 8 localități:

”Art. 1: Se instituie carantinarea în Suceava și comunele: Adâncata, Salcia, Ipoteșsti, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei
Art 2: Se instituie zonă de protecție în jurul localităților carantinate formată din toate celelalte localități din județul Suceava
Art. 3: Din zona carantinată e permisă ieșirea și intrarea pentru transportul de mărfuri, pentru persoanele care nu locuiesc în zonă, dar desfășoară activități economice, în domeniul securității naționale, judiciar, servicii de utilitate publică, agricultări, comunicații, transporturi
Art4 : Ministerul Transporturilor și firmele de transport feroviar persoane nu vor vinde bilete pentru transportul călătorilor în zona carantinată
Art 5: Toate restricțiile stabilite prin precedentele Ordonanțe militare se aplică corespunzător
Art 7: În zona de protecție, organele vor stabili măsuri specifice de limitare a intrării și ieșirii persoanelor”.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră