Ce mai înseamnă în ziua de azi „vindecător”?
Din punctul meu de vedere, ca om care practică terapii alternative de 20 de ani, noțiunea de „vindecător” nu există, pentru că nimeni nu vindecă pe nimeni în lumea aceasta. Dacă vrem, putem fi numiți facilitatori sau cârje pentru oamenii care poartă tristeți, frici, anxietăți sau tipare de familie.
Rolul nostru, ca facilitatori, este să ținem lumina aprinsă, să îl ajutăm pe om să înțeleagă unde îi sunt problemele și să își găsească propriul drum.
În procesul vindecării, oamenii de multe ori se pierd pe drum, pentru că aici intervine munca, iar aceasta nu este ușoară. Trebuie să devii conștient de gândurile din spatele gândurilor și să înțelegi ce anume te împovărează. În momentul în care mintea, sufletul și trupul ajung să vorbească aceeași limbă, atunci, din perspectiva mea, se produce vindecarea.
Cum îi ajuți pe oameni în acest proces?
În primul rând, prin ascultare. Sunt foarte mulți oameni care nu au fost ascultați niciodată. Apoi, prin răbdare și respect, dar și ajutându-i să conștientizeze că vindecarea lor nu este responsabilitatea mea.
Sunt oameni care vin cu așteptarea că, dacă își plătesc terapia, tu trebuie să faci minuni pentru ei. Aici apar uneori discuții mai puțin comode, pentru că eu însămi nu sunt un om comod. De obicei le pun oamenilor o oglindă în față. Îi ajut să-și conștientizeze propriii demoni și să înțeleagă ce anume i-a adus în situația respectivă.
Unii fug după prima ședință și nu mai vor să audă. Alții pleacă și se întorc, conștienți că ceea ce le-am spus are sens pentru ei. Iar alții se pun pe treabă și fac ceea ce ține de ei pentru a ajunge la vindecarea pe care o caută.
În acest proces îmi doresc ca omul să devină liber, să stea pe propriile picioare și să fie conștient de el și de ceea ce l-a adus în acel punct. Când se întâmplă asta, știu că mi-am făcut treaba.
Cum au luat naștere atelierele?
Dintr-o necesitate. În urma lucrului individual, în cabinet, mi-am dat seama că este nevoie de ceva mai mult. Fiecare dintre noi venim cu amprente de la părinți, bunici și străbunici. Venim cu frici, anxietăți și neputințe și, uneori, purtăm aceste poveri fără să ne dăm seama că le avem.
Așa am creat două tipuri de ateliere, reunite sub denumirea „Rădăcini în lumină”.
Primul este atelierul de dezamprentare a amprentelor parentale și de neam, până la al nouălea neam. Lucrăm în grupuri mici, de câte zece persoane. Trecem prin centrii energetici ai omului și folosim meditația și rugăciunea pentru a descoperi ce anume considerăm că ne influențează.
Nu venim să ne blamăm neamul, ci să îl binecuvântăm. Din perspectiva acestei practici, odată eliberate tiparele pe care le purtăm, ne eliberăm pe noi și, în același timp, îi binecuvântăm și pe urmașii noștri.
Cel de-al doilea atelier este axat pe lucrul cu organele. Și aici lucrăm în grupuri mici, de maximum zece persoane. Lucrăm cu fiecare centru energetic al corpului și cu organele asociate acestuia.
Prin intermediul unor fișe și al unui set de întrebări, fiecare participant încearcă să descopere ce experiențe sau emoții asociază cu disconfortul pe care îl resimte. Oamenii pot purta răni de abandon și diferite traume, inclusiv experiențe foarte grave, pe care uneori le-au trăit în copilăria timpurie și pe care este posibil să nu și le mai amintească în mod clar.
Rolul acestui atelier este tocmai conștientizarea: să încercăm să înțelegem ce se află în spatele emoțiilor noastre. În esență, despre asta sunt atelierele pe care le fac.
Ce rol are credința?
Credința face totul. Dacă nu avem credință, nu facem nimic.
În toți acești ani am întâlnit trei categorii de oameni. Sunt cei care au o încredere foarte puternică în ei înșiși, iar pentru ei lucrurile pot funcționa foarte bine așa. Sunt apoi oamenii care nu au încredere în ei, dar cred în Dumnezeu. În cazul lor este uneori mai greu, pentru că așteaptă ca lucrurile să li se întâmple din exterior, fără să înțeleagă că trebuie să participe și ei la propriul proces.
Și există cea de-a treia categorie: oamenii care au acea încredere interioară, dar care, în același timp, cred cu putere și în Dumnezeu. Din experiența mea, atunci când aceste lucruri se întâlnesc, procesul merge foarte bine.
Pentru mine, nimic nu se face fără Dumnezeu. În munca mea cu oamenii am simțit că mi-a fost dat să fiu martoră la ceea ce eu consider minuni. Simt că Dumnezeu îmi arată zilnic că, atunci când Îi permitem și suntem conștienți de forța Lui, lucrurile se pot întâmpla.
Fiecare om are acces la Dumnezeu în felul în care simte că este potrivit pentru el. Nu îi întreb pe cei care intră în cabinet ce confesiune sau ce religie au. Pot face asta doar atunci când consider că omul simte nevoia să se apropie mai mult de propria credință. Într-o asemenea situație îl pot îndruma să vorbească, de exemplu, cu un preot, cu un rabin sau cu îndrumătorul propriei sale confesiuni.
Așadar, dacă ar fi să rezum rolul credinței în această muncă, aș spune din nou: credința face totul. Este și credința că poți, că lucrurile se pot întâmpla, că va fi bine și că ești acolo unde trebuie să fii.
Care este primul lucru pe care îl spui unui om care îți trece pentru prima dată pragul cabinetului?
Aici este o poveste interesantă și, uneori, amuzantă. Eu nu mi-am făcut niciodată reclamă pentru munca pe care o fac, iar oamenii ajung să creeze tot felul de povești. Când recomandă altora să vină la mine, fiecare mă descrie prin propria percepție.
Așa se face că unii intră în cabinet foarte speriați. Când îi văd așa, primul lucru pe care îl spun este: „Hai să vedem ce putem face cu povestea pe care o ai. Cum putem ajunge de la ceea ce ești acum la ceea ce îți dorești?”
Alții vin pentru că sunt pur și simplu curioși să mă cunoască. Sunt și oameni care vin doar ca să stăm de vorbă sau cu așteptarea ca eu să le spun anumite lucruri. În asemenea situații îi întreb direct: „Ai venit ca la ghicitoare sau ai venit pentru că vrei să stăm de vorbă?”
Abordez fiecare om diferit, în funcție de felul în care îl percep. Cu unii sunt blândă, iar cu alții aleg să fiu puțin mai dură. Dacă oamenii reușesc să treacă de duritatea mea inițială, putem face echipă și putem lucra foarte bine împreună. Dacă nu, fiecare este liber să aleagă persoana cu care simte că poate să lucreze.
Așa cum spuneam, eu nu sunt un om comod. Sunt foarte directă, pentru că am constatat că viața oricum îți oferă mai multe lămâi decât dulceață. Prefer să fiu sinceră și directă cu oamenii, pentru că simt că nu avem timp de pierdut.
Asta este, în esență, ceea ce fac atunci când un om îmi trece pragul cabinetului.
Costache Rodica
Adresa cabinet:
Calea București nr 214,orașul Mihailesti, județul Giurgiu.
Număr telefon - 0722621171
