În timp ce democrații își pregătesc anchetele pentru ziua în care vor prelua Congresul,Trump sare în apărarea lui Elon Musk: ”Trebuie să ne protejăm geniile”

23 Oct 2026
În timp ce democrații își pregătesc anchetele pentru ziua în care vor prelua Congresul,Trump sare în apărarea lui Elon Musk: ”Trebuie să ne protejăm geniile”

Cu doar câteva zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, Donald Trump i-a luat apărarea lui Elon Musk. Vineri, 23 octombrie 2026, pe Peluza de Sud a Casei Albe, un reporter l-a întrebat cât de îngrijorat este că democrații „vor veni după” Musk dacă recâștigă Congresul. Răspunsul președintelui a sunat ca un manifest: geniile Americii trebuie apărate.

„Elon n-a spus nimic greșit”
„Ei bine, Elon e un tip genial. Și am o vorbă: trebuie să-i protejăm pe oamenii noștri geniali, pentru că nu avem prea mulți. Nu sunt prea mulți în lume. Iar Elon n-a spus nimic greșit. Elon e un tip foarte de treabă. E un tip foarte diferit. Dar cred că oamenii au obligația să-și protejeze geniile. Știți, nu sunt chiar atât de multe”, a declarat Trump.

Când discuția a ajuns la Starlink și la războiul din Ucraina, președintele a mers mai departe. „În primul rând, e un om foarte bun. Nu va face nimic greșit”, a spus el. „E o persoană foarte strălucită, altfel Starlink nu ar exista.” Trump a recunoscut că „e o situație neobișnuită, în care se discută cu companii private”, dar a repetat: „Nu va face nimic greșit.”

Apoi a venit tonul triumfalist: „Suntem pe primul loc la toate acum. Suntem pe primul loc la SI. Suntem pe primul loc la toate. E uimitor cum ne descurcăm. Dar suntem în frunte la Superinteligență. Suntem pe primul loc la fiecare categorie în parte. Avem acum mai multe lucruri în construcție în țara noastră decât a avut vreodată vreo țară în istorie.”

Anchetele pe care le pregătesc democrații
Declarațiile vin la trei zile după ce Politico a scris, pe 20 octombrie 2026, că democrații pregătesc un șir de anchete împotriva celui mai bogat om al planetei, care e și cel mai mare donator al republicanilor. Dacă democrații câștigă Congresul în noiembrie, liderii lor cântăresc cum ar putea mai multe comisii să-l vizeze pe Musk și o mare parte din afacerile lui.

Primul subiect de pe listă este rolul pe care l-ar fi avut Musk, la mijlocul lui octombrie, în limitarea accesului armatei ucrainene la internet. S-a întâmplat chiar când Trump presa Kievul să accepte un acord de pace cu Rusia. Politico citează un congresman democrat: „Ce se întâmplă când un singur om primește un contract uriaș de la guvern și apoi îl folosește ca să facă ceva care întrerupe comunicațiile într-un război pe care Statele Unite l-au considerat extrem de important de susținut, cel al Ucrainei?” Pe agenda democraților mai sunt:

  • concedierile în masă făcute de DOGE, departamentul de reducere a cheltuielilor statului condus atunci de Musk;
  • fondurile federale blocate;
  • accesul la datele sensibile ale americanilor;
  • presupusele conflicte de interese legate de contractele SpaceX și Tesla.

O vânătoare care a început încă din 2025
În februarie 2025, Gerry Connolly, pe atunci cel mai important democrat din Comisia de Supraveghere a Camerei Reprezentanților, a cerut ca Musk să fie chemat ca martor: „Cine este acest miliardar neales, care poate încerca să demonteze agenții federale, să concedieze oameni, să-i transfere, să le ofere pensionare anticipată și să facă reforme radicale fără nicio analiză, supraveghere sau aprobare din partea Congresului? Prin urmare, domnule președinte, propun ca Comisia să-l citeze pe Elon Musk ca martor cât mai curând posibil.”

Pe 7 aprilie 2025, democrații Maxwell Frost și Gerry Connolly au deschis o anchetă privind conflictele de interese dintre NASA și Musk. „Conflictele de interese cunoscute pe care le presupune acest aranjament sunt ilegale și trebuie rezolvate imediat”, au scris ei.

Pe 6 iunie 2025, democrații din Comisia de Supraveghere, conduși de Stephen Lynch, au votat o moțiune de citare a lui Musk. Îl acuzau că a introdus ilegal inteligența artificială în sistemele guvernului, că a creat o bază de date centrală cu informații personale ale americanilor și că a expus țara la amenințări cibernetice. Comunicatul lor întreba chiar dacă Musk „era sub influența drogurilor” când „a atacat Securitatea Socială”. Republicanii au blocat citarea, iar democrații au promis că Musk „nu va scăpa de răspundere”. Ei spun că au lansat peste 150 de anchete și scrisori oficiale legate de DOGE și de Musk.

În Senat, democratul Richard Blumenthal a publicat în 2025 un raport potrivit căruia afacerile lui Musk ar fi putut scăpa de obligații financiare și sancțiuni de aproximativ 2,37 miliarde de dolari, după ce DOGE a lovit în agențiile federale care le investigau.

Miza de pe 3 noiembrie
Pentru Musk, alegerile din 3 noiembrie 2026 nu mai sunt doar o bătălie politică, ci una personală. Dacă democrații preiau Congresul, vor putea să-l cheme cu citații obligatorii. Trump i-a răspuns deja: geniile nu se ating.

Alte stiri din Externe

Ultima oră