Marea Britanie PRELUNGEȘTE izolarea cel puțin până la 1 iunie

10 Mai 2020 | scris de A.V.
Marea Britanie PRELUNGEȘTE izolarea cel puțin până la 1 iunie

Nu este momentul pentru renunțarea la izolare, este anunțul făcut duminică seara de premierul Marii Britanii, Boris Johnson, așteptat de britanici să facă un anunț despre relaxarea măsurilor de restricție impuse de pandemia de coronavirus.

Boris Johnson, trecut el însuși printr-o experiență cumplită din cauza infectării cu noul coronavirus, nu mai este dispus acum să riște.

Izolarea NU va fi ridicată în Marea Britanie în perioada imediat următoare, a declarat duminică seară prim-ministrul, care a prezentat un plan de a relaxa gradual unele dintre măsurile care au dus la închiderea unei mari părţi a economiei britanice timp de aproape şapte săptămâni.

"Deşi am realizat progrese pentru a satisface cel puţin anumite condiţii pe care le-a fixat, nu le-am îndeplinit pe toate. Nu a venit deci momentul să punem pur şi simplu capăt, în această săptămână, izolării" decretate la sfârşitul lui martie, a declarat Boris Johnson, care a spus totuşi că doreşte o redeschidere a magazinelor şi şcolilor primare "cel mai devreme la începutul lui iunie" şi a unor baruri şi restaurante la începutul lui iulie.

El a mai anunţat că doreşte să instituie în curând "o carantină pentru persoanele care intră în ţară cu avionul".

De luni, a spus premierul britanic, cei care nu pot lucra de acasă vor fi încurajaţi activ să meargă la serviciu, iar de miercuri oamenii vor putea să facă sport oricât doresc în aer liber, cu condiţia să respecte regulile de distanţare.

"Puteţi sta la soare în parcul dumneavoastră local, puteţi conduce în alte destinaţii, puteţi chiar să faceţi sport, cu condiţia să fie cu membrii propriei gospodării", a mai precizat Johnson.

Marea Britanie va lansa un sistem de alertă în cinci trepte care va clasifica nivelul de ameninţare reprezentat de noul coronavirus, a declarat Boris Johnson.

Johnson a spus că nivelul al 5-lea este "cel mai grav" iar nivelul unu înseamnă că maladia COVID-19 "nu mai este prezentă" în ţară.

El a spus că Marea Britanie a fost la nivelul al 4-lea în timpul perioadei de izolare şi că acum ar putea începe gradual să scadă până la nivelul al 3-lea, ceea ce înseamnă că unele părţi ale vieţii publice se pot redeschide.

Prim-ministrul a precizat că nivelul sistemului de alertă va fi determinat în primul rând de rata de infectare şi de numărul total al cazurilor confirmate de coronavirus.

"Nivelul alertei COVID ne va spune cât de duri trebuie să fim în măsurile noastre de distanţare socială - cu cât mai scăzut este nivelul, cu atât mai puţine vor fi măsurile. Cu cât mai ridicat nivelul, cu atât mai duri şi mai stricţi va trebui să fim", a spus Boris Johnson.

Marea Britanie a înregistrat în ultimele 24 de ore 269 de noi decese de COVID-19, bilanţul total al morţilor ridicându-se la 31.855, potrivit informaţiilor date publicităţii duminică de Ministerul Sănătăţii de la Londra, relatează Reuters.

Prim-ministrul britanic a dezvăluit pe Twitter un nou slogan - "Rămâneţi în alertă", care ar urma să-l înlocuiască pe cel din timpul izolării, "Rămâneţi acasă".

Alte stiri din Externe

Ultima oră