Marea Britanie intră în izolare națională pentru trei săptămâni

23 Mar 2020
Marea Britanie intră în izolare națională pentru trei săptămâni

Premierul britanic, Boris Johnson, a decretat luni izolarea la domiciliu a populaţiei din Regatul Unit pentru cel puţin trei săptămâni, cu scopul de a opri răspândirea pandemiei noului coronavirus care a provocat moartea a mai mult de 300 de persoane în ţară, relatează AFP.

În cadrul acestei măsuri care se aplică imediat de luni seară, britanicii vor fi autorizaţi să-şi părăsească locuinţa doar în cazuri foarte limitate cum ar fi pentru a merge la cumpărături, la locul de muncă, pentru a primi îngrijiri medicale sau a face exerciţii în aer liber o singură dată pe zi, a precizat şeful guvernului conservator într-un discurs adresat naţiunii.

Adunările cu mai mult de două persoane sunt interzise, iar magazinele care nu vând produse de primă necesitate, precum şi lăcaşurile de cult vor fi închise publicului.

Poliţia va avea misiunea de a pune în aplicare aceste dispoziţii şi îi va putea sancţiona cu amenzi pe contravenienţi.

Noul coronavirus a ucis 335 de persoane şi a contaminat oficial 6.650 de persoane în Regatul Unit, potrivit unui bilanţ oficial publicat luni, care arată o creştere semnificativă a numărului de cazuri în ultimele zile.

Criticat iniţial pentru răspunsul său considerat timorat în faţa pandemiei de COVID-19, guvernul lui Boris Johnson şi-a înăsprit treptat măsurile săptămâna trecută, cerând publicului să evite întâlnirile neesenţiale, închizând şcolile, apoi barurile, restaurantele, sălile de cinema şi pe cele de gimnastică.

Boris Johnson nu a dispus o izolare atât de strictă a populaţiei ca în alte ţări europene.

Executivul a fost nevoit să revină cu noi măsuri mai drastice după ce britanicii au ieşit cu miile în parcuri şi la malul mării în cursul weekendului.

Alte stiri din Externe

Ultima oră