”A venit, a venit toamna...” Și totuși, la cât de cald a fost ieri, în Caracal, copacii au fost căutați pentru umbra lor și nu pentru a acoperi sensibile inimi. Dar, da, toamna a venit și e un abuz și un răsfăț al verii că se înghesuie în toamnă, la fel cum un răsfăț a fost și pentru caracalenii care au aglomerat casa de bilete să prindă un loc în sala Teatrului Național, la spectacolul ”Gemini”, spectacol care îi include pe Nicu Alifantis și Răzvan Mirică.
De menționat că (așa cum avea să menționeze Alifantis în timpul spectacolului), cei doi sunt sub semnul zodiei Gemeni (Alifantis în mai și Mirică în iunie), sunt buni prieteni dincolo de scenă, împreună sunt companioni în trupa Zan, Mirică știind a se folosi cu dibăcie de chitare acustice și electrice, sitar, mandolină și chitalele.
Amândoi prezenți de mai multe ori la acest festival, urcă pe scenă dezinvolți, cu poftă de cântat, simțindu=se ca-n familie. Publicul freamătă, muzica învăluie, sunetele gâdilă într-un mod plăcut urechile și sufletele, creând o atmosferă destinsă, înălțătoare (ca un zmeu, scrisoare către Dumnezeu...)
Educatul public (cum îl numea d-na Mandache) aplaudă și fredonează ”a venit, a venit toamna/acoperă-mi inima cu ceva..” o dată cu artistul. Apoi, ”prea multe păsări cardinale” își desfac muzical aripile, rotidu-se între iluzii, între speranțe, între așteptări, între visări, facându-și culcuș acolo unde ”fiori prin mine umblă și nu am trebuință...”
După primele două piese, simțind că publicul a intrat sub vraja muzicii și că este pregătit pentru concert, printre copaci și umbre care acoperă inimi tomnatice, printre păsări cardinale, printre gânduri, își face loc vocea graseiată a lui Alifantis, care prinde momentul să salute pe cei prezenți, cu mulțumiri speciale pentru dl. Marius Tucă (pe care-l iubește sincer și dezinteresat, zice el), pentru echipa de organizatori, coordonată de ”neobosita și inegalabila” Anamaria Anuța, pentru dl. primar Ion Doldurea și pentru toți cei care sprijină financiar acest atât de așteptat eveniment cultural.
Urmează o piesă în aromână, dedicată bunicii sale, singura din casă care ținea cu sfințenie datinile și tradițiile.
De aici mai departe nu este decât muzică. Muzică și glasul acela inconfundabil al lui Alifantis. Se înșiră ca mărgelele pe ață un șirag de piese cunoscute gen ”Ce bine că ești, ce mirare că sunt”, ”Cândva am să înalț un zmeu”, ”Ploua infernal”, ”Piața Romană, nr.9”. Aici, pe refren, Alifantis amintește că a cântat, împreună cu trupa Zan, în deschiderea concertului cu Bob Dylan, din anul 2010, parodiindu-l pe Dylan cu ar fi trebuit să cânte refrenul de la Piața Romană, nr. 9
Concertul propriu-zis se încheie ciclic (tot cu o melodie de toamnă a început) cu atât de cunpscuta piesă compusă pe versurile lui George Stanca ”Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta/Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am/Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra/Să nu văd frunzele ce cad din ram”
Cum publicul a beneficiat de ”arma” bis-ului, cum cei doi artiști s-au simțit întotdeauna bine pe această scenă, înconjurați de căldura și generozitatea publicului caracalean (pălăria lui Alifantis nici nu mai știe de câte ori a fost scoasă de pe cap în semn de respect și adâncă mulțumire), au reluat concertul și-au mai cântat trei piese.
Dar, cum muzica nu este de povestit, ci de ascultat, vă invităm să nu ratați vreodată o întâlnire cu acești doi mari artiști.
Și, așa cum l-a perceput dintotdeauna maestrul Alifantis, publicul a fost extrem de cald și primitor, a cântat de multe ori cu cei de pe scenă, și-a tocit buricul degetelor drept acompaniament, s-a bucurat de fiecare melodie în parte și a aplaudat minute bune la final.
Afară, într-un ultim oftat al verii, îngăduitoare, toamna (lungă, slabă și zăludă/botezând natura udă...” încă mai permite ca umbra unui copac să acopere inimi, să tăinuiască sărutări furate, să pecetluiască șoapte și jurăminte adolescentine. Intrați în acest fascinant joc de-a vara-toamna și veniți la teatru, oamneni buni!
