Aseară, împrumutând ceva din blândețea dulce, parfumată, sfioasă, cu chip de copil a apusului tomnatic de soare caracalean, piesa jucată pe scena Teatrului Național de aici a fost sincera poveste, troienită de amintiri a ”celei mai frumoase urâte din literatura română”, Nina Cassian.
Și credem că nimeni dintre cei rămași din vechea gardă sau dintre cei din noua generație chemați să vegheze teatrul românesc nu ar fi îndrăznit nici să scrie și nici să joace un personaj atât de complex, de controversat, de urât și de iubit în același timp, mai bine decât a făcut-o marea noastră actriță, d-na Rodica Mandache.
La vârsta domniei sale (să ne ierte că spunem așa!), prezența sa pe scenă este când hazlie ca un surâs în plină vară, când un pic sfioasă ca un ”doruleț” călător în visul unei nopți de iarnă, când cu mirări și tresăriri juvenile ca o liceeană ieșită pe peronul stelei fără nume.
Cine o cunoaște dincolo de scenă știe că domnia sa, în viața de zi cu zi, este o distinsă doamnă care respiră și trăiește social ca oricare dintre noi. Ca orice mare artist însă, când urcă pe scenă, se întâmplă miracolul: dinamica se schimbă, ochii strălucesc mari, mirați, cu priviri iscoditoare ce amintesc de năvalnice curiozități tinerești, gestica se nuanțează, trupul își uită anii, picioarele fac pași de balet, iar scaunul, de pe care se deapănă povestea Ninei Cassian, juri că găzduiește o fetișcană care se metamorfozează când în rebela adolescentă biruind viața în zorii comunismului, când în cerebrala doamnă aflată și pe pământ străin și la capăt de viață.
Piesa de aseară s-a numit ”Nina - o biografie poetică”, o dramatizare după volumele: Spectacol în aer liber - o altă monografie a Dragostei, Memoria ca zestre, O mie de Poeme de Nina Cassian.
Vă dați seama cât de mult a fascinat-o destinul întortocheat al poetei și cât de mult i-a îndrăgit opera, din moment ce d-na Mandache a scris și-a interpretat povestea de viață a acesteia! Și nu e de mirare că este așa, deoarece pasiunea pentru poeziile Ninei a apărut, la d-na Mandache, încă din adolescența acesteia din urmă, când, pentru examenul la IATC avea pregătită poezia ”Balada femeii care și-a pierdut iubitul în război”, de Nina Cassian.
Deși d-na Mandache pare că umple scena cu netăgăduitu-i talent, în piesă este prezent și actorul Alin Aronovici. El este ”Jurnalul” Ninei Cassian. Aparent pare un rol mic, însă, asemeni greierului vorbitor din Pinocchio, el este a doua conștiință a Ninei (sau prima, dacă ne gândim că jurnalele sunt scrise cu maximă sinceritate), este cel care dezvăluie și încheagă etapele din povestea poetei, este cel care pune întrebări, este cel care scormonește prin amintiri, cel care corectează adevăruri, cel care ține socoteala soților și iubiților, cel care punctează fericirile și dezastrele unei vieți și cel care propune marele și ultimul joc de final de poveste.
Căci, în fond, piesa asta este: o poveste! O poveste prefirată de-a lungul a 80 de ani tereștri, cu urcușuri și coborâri abrupte, cu idealuri și răzvrătiri rebele, cu căsnicii fericite și iubiri devastatoare, cu constrângeri literare și libertăți asumate și îngăduite (în universul poeziei pentru copii), cu iubirea nealterată pentru limba română, cu dorul adânc, mistuitor, pentru țara în care s-a născut și cu neajunsul de a trăi în alta străină. E un înșiră-te mărgărite rostit cand blând, când pătimaș, când în șoaptă, când sonor, când așezat, când în genunchi, când cu răzvrătiri adolescentine, când cu înțelepciunea vârstei, de fenomenala actriță Rodica Mandache.
Publicul? Ei bine, cei prezenți, ca niște copii ce ascultă fascinați povestea mamei spusă la gura sobei, nici nu cutează să respire, la cât de atenți și prinși sunt în ițele țesute de cei de pe scenă. Când, însă, jocul de-a viața inițiat de ”Jurnal” se sfârșește, o furtună de aplauze gratifică spectacolul magistral, ”de poveste”, derulat pe scenă. D-na Mandache se înclină, răsplătită cu ovații și aplauze. Ăsta este premiul actorului după un spectacol bun! Dar premiați au fost și spectatorii, care au avut un dublu câștig: pe lângă spectacolul în sine, de astă dată, cine nu știa viața, opera și versuri ale poetei Nina Cassian, le-a aflat acum!
Afară, la început de noapte și la început de toamnă (tare mult îi mai plăcea luna septembrie Ninei!), Caracalul își trăiește propria poveste cotidiană cu oameni, cu viață, cu festivaluri. Veniți la teatru, oameni buni!
