A murit avocatul Ceaușeștilor. Urmăriți ultima emisiune în care a apărut generalul - ”Marius Tucă Show”

25 Apr 2020 | scris de A.V.
A murit avocatul Ceaușeștilor. Urmăriți ultima emisiune în care a apărut generalul - ”Marius Tucă Show”

Generalul gen. (r) Constantin Lucescu, fostul avocat al familiei Ceaușescu în procesul de la Târgoviște, din 25 decembrie 1989, s-a stins din viață. La sfârșit de noiembrie 2019, Constantin Lucescu a fost invitatul jurnalistului Marius Tucă la o ediție specială a emisiunii ”Marius Tucă Show”, în care a afirmat că procesul soților Ceaușescu a fost o execuție politică pe care a regretat-o.

Generalul Constantin Lucescu a murit, sâmbătă dimineaţa, în locuinţa sa din Caracal. Acesta avea aproximativ 80 de ani şi suferea de o boală gravă, informează corespondentul MEDIAFAX

Potrivit unor surse locale, generalul Constantin Lucescu suferea de o formă gravă de cancer, de mai mulţi ani. Sâmbătă dimineaţa, el a murit în locuinţa sa din Caracal. Soţia lui a murit în urmă cu câţiva ani, iar bărbatul era îngrijit de o femeie.

Acesta va fi înmormântat duminică, în Caracal.

Prezentăm principalele declaraţii ale gen (r) Constantin Lucescu în emisiunea ”Marius Tucă Show”, pe care o puteți urmări și în postarea video de mai jos:

„România, normal, ar fi fost excepţională dacă dreptul la egoul omului ar fi fost respectat. Dacă se dădea puţin mai multă lumină, dacă se găseau alimente mai multe, mai multă căldură şi medicamente pentru bolnavi, dar cel mai greu a fost de suportat lipsa de toleranţă în a cunoaşte şi ce se întâmplă în alte ţări”.

„Cât priveşte soţii Ceauşescu, n-am avut niciun fel de delegaţie. Iar când am ajuns la Târgovişte, nu exista niciun fel de dosar. N-am ştiut, cum n-a ştiut nici procurorul. N-am ştiut nici eu, nici completul de judecată. (...) Ne-a dus domnul general Stănculescu, ne-a condus până acolo şi am intrat înăuntru în sală. N-am aflat niciunul dintre noi decât la Târgovişte”.

 

„N-a fost un proces, a fost o execuţie politică. O execuţie politică pe care am regretat-o, dar n-aveam ce face. (...) Atunci am încropit un dosar. Cert este că Gelu Voican, profesorul Măgureanu mai puţin, şi Stănculescu, Stănculescu în timp ce noi făceam... aranja locul execuţiei şi ne-am dat seama despre ce este vorba. A venit şi a spus că e ordin...”

„Gelu Voican a omis să ne arate hârtia, decizia de CFSN sau ce era pe atunci semnată de Iliescu. Dacă ne-ar fi spus adevărul, pe hârtie scria următorul lucru: ”a fi judecaţi în raport de normele penale în vigoare”. Vă rog să mă credeţi că n-aveam niciun fel de competenţă, în afară de faptul că nu eram ales. Nu era dosar, nu era făcut niciun act”.

„N-aş vrea să mă repet, dar în afară de crimă politică nu pot să o judec. La pronunţarea soluţiei n-am putut să asist. Am plecat. Şi am plecat cu riscul de a încălca ordinul generalului Stănculescu care stabilise cu căpitanul Boieru că cine iese şi nu se supune să fie împuşcat direct”.

„Am spus că s-au făcut multe erori în condamnările la moarte, că vom regreta şi ar fi bine să-l condamnăm să trăiască în condiţiile pe care ni le-a creat el. În momentul ăla, Gelu Voican i-a făcut semn lui Popa Gică să termin, s-a uitat şi Stănculescu, Popa Gică mi-a spus ”vă rog să sintetizaţi, să terminaţi mai repede”, mi-am dat seama că era un proces contra cronometru”.

„Au existat (terorişti), numai că-i plăteau alţii. Încă nu s-a descoperit unul. Eu în justiţia militară care eram competent să fiu sesizat cu un astfel de dosar... Nu am fost. Am fost sesizat, dar nu cu terorişti. Cu soldaţi români care au murit de pomană. Niciun terorist nu mi-a dat procuratura militară”.

„Opinia celor din Comitetul Central era să-l nu-l supere pe tovarăşul. I se raportau minciuni. Ea (n.r. Elena Ceauşescu) ştia absolut tot. Şi gândiţi-vă la instalaţia de ascultare de la Institutul de chimie unde ea lucra, avea birou. Pe acolo se distra ascultând tot ce fac cei din Comitetul Central”.

„El (n.r Nicolae Ceauşescu) se credea probabil, într-adevăr, un geniu. Iar la proces am spus şi o repet, am spus după proces, eu am avut impresia că el se vedea în rolul lui Gheorghiu Dej în procesul de la Craiova, când din acuzat a devenit acuzator. El nu a vrut să creadă niciun moment că va ajunge la acest lucru”.

„Şi ca să vă demonstrez câtă ură era, vă rog să vă verificaţi cu căpitanul Boieru, colonelul Boieru de astăzi, în momentul în care s-a început, s-a ordonat tragerea, lui Boieru i-a trecut un cartuş pe lângă ureche. În starea aia, nu ştiu, a fost ceva groaznic, nişte oameni normali care să se bucure de moarte”.

„Să vă dau un exemplu, domnule Tucă, la un moment dat podul de la Severin este oprit din activitate şi curăţate toate prostiile alea de la căderea Dunării de merge mai departe şi pentru producerea energiei electrice. 80 de morţi au fost găsiţi care erau nemâncaţi încă de peşte. Că încercau să fugă, cum încercau să fugă, să se salveze, luau câte o butelie de oxigen, o ţineau în braţe şi nu reuşeau. Poate unii dintre ei erau împuşcaţi”

„Din plin aş fi început cu achitarea. Onorată instanţă, distins complet de judecată, vă rog să observaţi eroarea în care vă aflaţi, vă rog să observaţi că nu aţi fost bine sesizaţi pentru că nu aveţi actele de sesizare, mai târziu le-aş fi spus hotărârea a primit numărul 1 din 90, aşa cu un an mai târziu, cu 1 din 90 ca şi când atunci...Vă rog să retrimiteţi cauza la parchet pentru a se organiza exact dispoziţia preşedintelui Iliescu de a fi judecaţi în raport de normele de drept în vigoare, altele nu erau”.

Redăm interviul integral:

Marius Tucă: Bun găsit oameni buni la o nouă emisiune Marius Tucă Show la Smart TV. O ediţie specială aş putea să spun, invitat domnul Constantin Lucescu. Să trăiţi domnule general!

Constantin Lucescu: Bună seara dumneavoastră şi telespectatorilor.

Marius Tucă: Ar fi cel mai indicat vă salut din partea mea. Pentru cei care nu vă ştiu pentru că între timp au trecut 30 de ani de la Revoluţie, aţi fost avocatul soţilor Ceauşescu în celebrul proces de la Târgovişte. Câşi ani aveaţi domnule general în momentul în care avea loc procesul?

România, normal, ar fi fost excepţională dacă dreptul la egoul omului ar fi fost respectat. Dacă se dădea puţin mai multă lumină...

Constantin Lucescu: 51.

Marius Tucă: 51 de ani. Deci eraţi foarte tânăr. Bine, n-aş putea spune că acum nu arătaţi bine la optzeci şi ceva de ani. Cum a fost pentru dumneavoastră, cum era România la 51 de ani?

Constantin Lucescu: România, normal, ar fi fost excepţională dacă dreptul la egoul omului ar fi fost respectat. Dacă se dădea puţin mai multă lumină, dacă se găseau alimente mai multe, mai multă căldură şi medicamente pentru bolnavi, dar cel mai greu a fost de suportat lipsa de toleranţă în a cunoaşte şi ce se întâmplă în alte ţări. În vest, în America, oriunde. Or lucrul ăsta te făcea să fabulezi nişte perfecţiuni la care nu puteai să ajungi. 

Marius Tucă: Inimaginabile. Ieşiserăţi înainte de 89 din România?

Constantin Lucescu: Nu, că trebuia să stau cinci ani pe bară dacă ieşeam o dată.

Marius Tucă: Da? Ce făceaţi în momentul în care aţi fost chemat?

Constantin Lucescu: Eram avocat şi apropo de ieşire, la un moment dat am vrut să plec în Bulgaria.

Marius Tucă: Occident curat.

Constantin Lucescu: Şi la Giurgiu am fost dat jos din autobuz.

Marius Tucă: De ce?

Constantin Lucescu: Nu mi s-a spus nimic, adică nu sunteţi pe lista noastră.

Marius Tucă: În ce an?

Constantin Lucescu: Şaptezeci şi ceva.

Marius Tucă: În anii 70, nici atunci.

Constantin Lucescu: Da. În anii de înflorire pentru că în...

Marius Tucă: Deci eraţi avocat în Baroul Bucureşti...

Constantin Lucescu: Baroul Bucureşti sector 6.

Marius Tucă: Avuseserăţi până atunci cazuri celebre de apărat ca avocat?

Constantin Lucescu: Am luat penale mai multe şi mă bucură că am participat într-o încercare de atentat la TAROM, doi tineri au vrut să ia avionul, cursa de Timişoara şi să fugă din ţară.

Marius Tucă: Doi tineri pasageri?

Constantin Lucescu: Copii. Da. 18-19 ani.

Marius Tucă: Şi aţi fost avocatul lor? Nu ştiam despre asta.

Constantin Lucescu: Am fost avocatul unuia de la Galaţi. Lupta mare a fost să-l salvez, să iasă cu viaţă. Pentru că o deturnare de avion...

Marius Tucă: Putea să însemne o condamnare la moarte.

Constantin Lucescu: Exact. De fapt a şi fost împuşcat în avion şi l-au salvat medicii, a făcut puşcărie şi pe urmă iertat, când nu i-a mai convenit lui Ceauşescu a fost un moment în care a vrut să dispară orice fel de infracţiune care era împotriva Statului şi a partidului.

Marius Tucă: Şi a fost eliberat?

Constantin Lucescu: Şi a fost eliberat.

Marius Tucă: Cu celălalt?

Constantin Lucescu: La fel, cu celălalt.

Marius Tucă: Câţi ani au făcut de închisoare?

Constantin Lucescu: Peste zece ani.

Marius Tucă: Peste zece ani au făcut. Păi când s-a întâmplat deturnarea? În anii şaptezeci?

Constantin Lucescu: În anii şaptezeci. Cred că şaptezeci şi doi mai sigur. Durerea mamei a fost înspăimântătoare pentru că copilul avea şi deficienţe psihomotorii şi de gândire şi pur şi simplu avocatul de atunci care l-a apărat în primă fază a uitat să depună actele care îl făceau iresponsabil. Şi atunci la suprem n-a mai putut obţine decât reducerea pedepsei ca să nu fie cu condamnare la moarte sau...

Cât priveşte soţii Ceauşescu, n-am avut niciun fel de delegaţie. Iar când am ajuns la Târgovişte, nu exista niciun fel de dosar

Marius Tucă: Am înţeles. Cum aţi ajuns dumneavoastră, avocatul Constantin Lucescu, avocatul soţilor Ceauşescu pe data de 25 decembrie 1989, în celebrul proces de la Târgovişte.

Constantin Lucescu: Domnul Tucă, hai să stabilim nişte parametri pe care putem discuta. E adevărat că am fost la proces şi că la proces am avut calitatea de avocat, nu mi-am pierdut-o. Cât priveşte soţii Ceauşescu, n-am avut niciun fel de delegaţie. Iar când am ajuns la Târgovişte, nu exista niciun fel de dosar.

Marius Tucă: Dar ştiaţi când plecaţi, când aţi ajuns...

Constantin Lucescu: N-am ştiut, cum n-a ştiut nici procurorul. N-am ştiut nici eu nici completul de judecată. Am fost luaţi de pe Plevnei, duşi la ministerul, mai sus de Ministerul Apărării Naţionale la baza sportivă şi pe terenurile de antrenament au venit elicopterele. Ne-a dus domnul general Stănculescu, ne-a condus până acolo şi am intrat înăuntru în sală.

Marius Tucă: Deci pentru dumneavoastră era o zi oarecare ziua de 25 decembrie până când aţi fost luat şi dus cu elicopterul la Târgovişte.

Constantin Lucescu: N-am fost luat. S-a cerut. S-a cerut şi pentru că era mizerabila bătaie pe conducere cu CFSN-ul, când mi-am văzut colegii care erau nişte actori pe care plouase şi îi transformase din oameni în orice altceva ca să ajungă şi să ... atunci m-am ridicat şi am zis ”mă duc eu”. Când s-a cerut în sala...

Marius Tucă: Dar în momentul în care aţi spus că vă duceţi dumneavoastră ştiaţi despre ce e vorba?

Constantin Lucescu: Nimic. Absolut nimic. N-am aflat niciunul dintre noi decât la Târgovişte.

Marius Tucă: Am înţeles. Aţi ajuns la Târgovişte, ce s-a întâmplat acolo?

Constantin Lucescu: La Târgovişte? Mi-aţi spus că e celebru, domnul Tucă, nu e celebru şi nu mi-aş dori şi n-aş dori nimănui o situaţie ca asta.

Marius Tucă: Am zis că celebrul proces de la Târgovişte.

Constantin Lucescu: Aici e altă precizare, n-a fost un proces, a fost o execuţie politică. O execuţie politică pe care am regretat-o, dar n-aveam ce face.

Marius Tucă: Aţi regretat-o atunci sau mai târziu?

Constantin Lucescu: Foarte aproape.

Marius Tucă: Înainte sau după sinuciderea judecătorului Gică Popa?

Constantin Lucescu: Înainte. 1 sau 5 martie, atunci s-a sinucis...

Marius Tucă: În 1990. Deci înainte de...

Constantin Lucescu: Eram la Timişoara şi am auzit şi am venit toţi şi l-am condus pe Gică, Dumnezeul să-l odihnească. Care, după opinia mea, a fost împins pe sinucidere.

Marius Tucă: Cine l-ar fi împins?

Constantin Lucescu: Adineauri vă spuneam că aveam impresia despre colegii mei că s-au demachiat şi îi vedeam pentru prima dată.

Marius Tucă: Cu adevărat cine sunt.

Constantin Lucescu: Exact atunci am văzut ce înseamnă când a început lupta politică pentru putere. Când pe uşi ni se puneau cruci negre, când, mai târziu e adevărat, unul din ofiţeri îmi transmite ”vezi că şi pentru tine se poate rupe roata”. ”Măi, băiatule, de aici încolo să ai grijă să nu fac nici gripă că de la tine va (?), dacă ştii lucrul ăsta, de la tine. El (trăieşte?) judecătorul militar care m-a atenţionat. Dumnezeu să-l ierte.

Marius Tucă: Bun. Aţi ajuns la Târgovişte, aţi văzut despre ce e vorba...

Constantin Lucescu: Am întrebat ce facem? Zice ”păi îi judecăm pe Ceauşeşti”. Hai să începem cel puţin cu vizita medicală. L-a luat pe doctorul Vedeş, căpitan la momentul ăla, s-a dus Vedeş le-a luat tensiunea, le-a văzut starea de... aveau glicemie mai mare şi trebuiau... medicamentele le-au venit. Zic, acum ne apucăm, pentru ce îl acuzăm?

Marius Tucă: Aţi stat de vorbă cu familia Ceauşescu înainte de proces?

Constantin Lucescu: A refuzat, dar a făcut o greşeală. Trebuia să spună ”eu nu i-am arestat”.

Marius Tucă: Putea să refuze avocatul din oficiu, dar nu a făcut acest lucru şi atunci trebuia desemnat alt avocat din oficiu.

Constantin Lucescu: Exact, dar nu desemnat, că n-avea ce să-mi facă. Pur şi simplu să-mi arăţi dosarul. Şi atunci am încropit un dosar. Cert este că Gelu Voican, profesorul Măgureanu mai puţin, şi Stănculescu, Stănculescu în timp ce noi făceam... aranja locul execuţiei şi ne-am dat seama despre ce este vorba. A venit şi a spus că e ordin...

Marius Tucă: Să execute de fapt, dar nu v-au spus de la început asta.

Constantin Lucescu: Nu numai că nu ne-au spus, au omis. Gelu Voican a omis să ne arate hârtia, decizia de CFSN sau ce era pe atunci semnată de Iliescu. Dacă ne-ar fi spus adevărul, pe hârtie scria următorul lucru: ”a fi judecaţi în raport de normele penale în vigoare”. Vă rog să mă credeţi că n-aveam niciun fel de competenţă, în afară de faptul că nu eram ales. Nu era dosar, nu era făcut niciun act. După proces, mult timp, fiind vorba de procesul Iliescu tot ne-au scormonit. Domnule, Iliescu, cu toate că Gelu Voican un tip cu vederi mai bune sau mai rele, dar un tip care şi-a recunoscut faptele, a recunoscut ”da, domnule”, ca şi...

Marius Tucă: Că a hotărât să fie executaţi soţii Ceauşescu. Şi singurul care s-a opus a fost Ion Iliescu.

Constantin Lucescu: Iliescu şi totuşi el apărea. Până în momentul în care sunt chemat la Camera Deputaţilor cred, erau încă în fostul Comitet Central, şi un domn căpitan în rezervă...

Marius Tucă: Parcă era Senatul acolo.

Constantin Lucescu: Da. Şi îmi arată o hârtie, şi zic ”nu e asta hârtia reală”. ”Păi de unde ştii?”

Marius Tucă: Am văzut atunci.

Constantin Lucescu: Zic, ”domnul căpitan, dumneavoastră aţi omis un lucru, avem un stil de îndosariere care nu s-a schimbat nici astăzi şi pe xero-copii se vedeau categoric două şi nu trei.

Marius Tucă: A început procesul, da? Hai să vedem câteva imagini de la procesul de atunci, colegii mei au pregătit un...

Constantin Lucescu: Aş vrea să respectaţi o rugăminte. Să daţi partea finală, e bâlbâită, a pledoariei mele.

Marius Tucă: O citez pentru că o am eu aici.

Constantin Lucescu: Pot să vă redau şi acum dacă nu... memoria mă mai ajută.

Marius Tucă: Imediat după ce dăm filmuleţul, ne uităm şi după aceea o să vă rog pe dumneavoastră să redaţi acum după treizeci de ani ceea ce aţi spus atunci. Vă rog filmuleţul.

 

Fragment din înregistrarea procesului soţilor Ceauşescu. Sursă video: revolution.ro.

 Nicolae CEAUŞESCU: Nu recunosc nici un tribunal în afară de Marea Adunare Naţională.

JUDECĂTORUL: Marea Adunare Naţională s-a desfiinţat. Noul organ al puterii este altul.

Nicolae CEAUŞESCU: Lovitura de stat nu poate fi recunoscută.

JUDECĂTORUL: Noi judecam dupa nouă lege adoptată de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Te rog sa te ridici în picioare, inculpat.

Nicolae CEAUŞESCU: Citiţi Constituţia ţării.

JUDECĂTORUL: Am citit-o, o cunoaştem şi nu este cazul sa dai dumneata indicaţii să citim Constituţia ţării. O ştim mai bine decît dumneata care n-ai respectat-o.

Nicolae CEAUŞESCU: Nu voi răspunde la nici o întrebare.

(…)

AVOCATUL TEODORESCU: În ce priveşte fapte prevăzute de 162 şi anume aceea de subminare a puterii de stat, în probele care le-au fost culese şi ni s-au pus şi nouă la dispoziţie, nu pot face nici un fel de obiecţiune, socotind că aceştia, într-adevăr, se fac vinovaţi de săvârşirea acestei fapte. În ce priveşte fapte prevăzute de 163 din Codul Penal, actele de diversiune din materialul care ne-a fost pus la dispoziţie de către acuzare şi de care am luat cunoştiinţă, în deplină cunoştiinţă de cauză, ceea ce le spun dumnealor, vă rog să constataţi şi să luaţi act de declaraţie pe care o facem noi în calitate de apărători, că aceştia într-adevăr se fac vinovaţi şi de săvârşirea acestei infracţiuni. În ce priveşte infracţiunea de subminare a economiei naţionale, aceea prevăzuta de articolul 165 din Codul Penal şi toate documentele acesteia care au fost culese în scurt timp, în citeva zile, de organul de urmărire penală, ca documente ce existau acestui moment, se fac vinovaţi aceştia şi de săvârşirea acestei infracţiuni. În fine, ultima faptă în sarcină şi care este şi cea mai gravă, aceea de genocid, prevăzuta de 357, litera c, din Codul Penal, constat că şi această faptă este săvârşită de aceştia. Rugămintea noastră, în calitate de apărători ai celor doi inculpaţi, soţii Ceauşescu Nicolae şi Elena, este aceea ca dumneavoastră să daţi hotărârea, în numele legii, să nu apară ca un act de răzbunare a cuiva, ci să se înţeleagă că pentru acele fapte săvârşite, fiecare inculpat trebuie să-şi primească pedeapsa, aşa cum este prevăzută de lege. Vă mulţumesc.

JUDECĂTORUL GICĂ POPA: Ridicaţi-vă în picioare!

ELENA CEAUŞESCU: Nu dragă, nu ne ridicăm în picioare, suntem oameni ...

JUDECĂTORUL: Tribunalul, în numele legii şi al poporului, deliberând în secret, condamnă în unanimitate de voturi pe inculpaţii Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena la pedeapsa capitală şi confiscarea totală a averii, pentru săvârşirea infracţiunilor de genocid prevăzute de art 357, aliniatul 1, litera c, Cod Penal; subminarea puterii de stat prevăzuta de art 162 Cod Penal; act de diversiune, prevăzut de art 163 Cod Penal şi subminarea economiei naţionale prevăzuta de art 165, aliniatul 2 Cod Penal. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 decembrie 1989.

AVOCATUL TEODORESCU: Vă rog să-mi îngăduiţi să mai iau o dată legătură cu inculpaţii.

CEAUŞESCU: Nu recunosc nici un tribunal.

AVOCATUL TEODORESCU: Nerecunoscând tribunalul nu exercită nici o cale de atac. Vă rog să constataţi că hotărârea e definitivă în condiţiile acestea.

CEAUŞESCU: Cine a dat lovitura de stat poate să împuşte pe oricine!

Tribunalul se retrage.

CEAUŞESCU: România va trăi-n în veci de veci. Toţi trădătorii, oricâţi vor fi... Va trăi România şi poporul român liber, nu cu trădătorii,

CEAUŞESCU: "Mai bine-n luptă cu gloria deplină, decât sa fii sclav încă pe vechiul pământ" ... Ce nedreptate! Toate ne-au spus pe lumea asta, dar nimic de trădători!

ELENA CEAUŞESCU: Şi i-am avut lângă noi.

CEAUŞESCU: Da.

ELENA CEAUŞESCU: Da, aşa se întâmplă, trădările vin de lângă tine.

CEAUŞESCU: Nu e voie, nu e voie! Nu ne legaţi!

ELENA CEAUŞESCU: Nu sunt de acord! Împreună am luptat, să murim împreună. Dacă vreţi să ne omorâţi, ne omorâţi pe amândoi, împreună, nelegaţi. Nu dragă.. împreună, mergem împreună, legea aşa spune. Ne dă dreptul să fim împreună. Ce e asta? Ce vrei să faci cu asta? Nu admit, nu puneţi mâna pe noi, nu ne legaţi, nu ne jigniţi, nu ne legaţi, nu e voie să ne legaţi! Vă e frică de popor. Nu ne rupeţi mâinile mă copii. E ruşine! V-am crescut ca o mamă, daţi-mi drumul la mâini, îmi rupeţi mâna, daţi-mi drumul, aoleo, măi băiatule, mă!

UN MILITAR: Jumătate din colegii noştri sunt morţi din cauza dumneavoastră. Ai noştri, colegii, fraţii noştri!

CEAUŞESCU: Nu! Nu! Vă minte.

MILITARII: Nu ne minte.

ELENA CEAUŞESCU: Ăia sunt ai Securităţii, nu sunt ai noştri. Noi suntem aicea aşa, mai avem noi puterea? Voi o aveţi! Întrebaţi-i pe cei care au puterea! ”

 

N-aş vrea să mă repet, dar în afară de crimă politică nu pot să o judec

Marius Tucă: Da, în continuare şi după 30 de ani imaginile sunt dramatice şi am făcut multe emisiuni despre ce s-a întâmplat în decembrie atunci, în 89, inclusiv emisiuni despre execuţia soţilor Ceauşescu. Cum priviţi acum la 30 de ani de la acele evenimente care au marcat istoria României tot ceea ce s-a întâmplat?

Constantin Lucescu: N-aş vrea să mă repet, dar în afară de crimă politică nu pot să o judec. Ca să judeci şeful de stat şi soţia lui pentru dezastrul adus ţării, vă rog să mă credeţi că mai târziu am stat şi ne-am mirat, eram singura ţară în Europa care nu avea un ban datorie pentru că s-a plătit datoria externă. Eram singura ţară din lagărul socialist care eram pe cale de a produce bomba atomică. La Turnul Severin se mai vindeau ani în urmă apă tare.

Marius Tucă: E adevărat domnule general, dar în acelaşi timp în România nu se mai putea trăi.

Constantin Lucescu: Ştiu. Dar al treilea lucru care a deranjat foarte mult a fost participarea la înfiinţarea unei bănci internaţionale, la paritate cu Fondul Monetar Internaţional. Toate astea n-au fost create de Ceauşesc sau prin munca lui Ceauşescu, să ne înţelegem bine, prin efortul şi sudoarea poporului român. Prin ingeniozitatea inginerilor români, prin umanitatea medicilor care salvau bolnavii cu mijloace minime, prin lipsa şi temerea că orice am spune ne este înregistrat şi putem fi trimişi în judecată, nu pentru că sunt politice, ci pentru tulburarea liniştii publice pentru că nimeni nu voia să creadă, să ştie că la noi sunt şi opozanţi reali.

Marius Tucă: E adevărat. Dumneavoastră gândiţi toate astea acum când au trecut 30 de ani...

Constantin Lucescu: Atuncea nu...

Marius Tucă: Şi din perspectiva anilor care s-au scurs, ce a însemnat democraţia românească în toţi aceşti 30 de ani. Dar spuneţi-mi ce simţeaţi şi ce gândeaţi atunci? Pentru că aţi fost unul dintre martorii cei mai importanţi.

Constantin Lucescu: Eu v-am rugat să vă uitaţi la un moment dat în timpul filmului. La pronunţarea soluţiei n-am putut să asist. Am plecat.

Marius Tucă: Aţi plecat din sală.

Constantin Lucescu: Am plecat. Şi am plecat cu riscul de a încălca ordinul generalului Stănculescu care stabilise cu căpitanul Boieru că cine iese şi nu se supune să fie împuşcat direct.

Marius Tucă: Să fie executat, da.

Constantin Lucescu: Şi atunci, vorbind cu doctorul, mai cu seamă că am fost... cu el stăteam şi l-am rugat că ne trebuie o hârtie care să constate decesul. E o oribilitate care e greu de descris în cuvinte. Este modul în care te culci şi te scoli tresărind. Ce-am făcut? La plecare, am avut doi înaintea... eram cu Popa Gică la plecare şi la sosirea pe baza sportivă seara. Şi aud pe profesorul Măgureanu, era cu Gelu Voican, ”om fi făcut bine, n-om fi făcut bine” şi răspunsul lui Gelu Voican, sec, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat ”dacă am făcut prost, ăştia de la justiţie sunt de vină”. Având în buzunar hârtia semnată de preşedintele Iliescu.

Marius Tucă: Şi aranjând locul execuţiei înainte de începerea procesului practic.

Constantin Lucescu: În mod cert, împreună cu căpitanul Boieru.

Marius Tucă: Bun, deci aţi avut o stare care nu era tocmai bună. Pe de o parte, trebuie să spunem asta, dumneavoastră în momentul în care aţi luat cuvântul acolo, cuvântul apărării, discursul a fost...

Constantin Lucescu: De atac.

Marius Tucă: De acuzat, ca şi când eraţi procurorul.

Constantin Lucescu: Mai rău decât procurorul.

Marius Tucă: Da, am aici tot ce aţi spus în momentul acela. Pe de altă parte cred că sunteţi singurul care v-aţi opus de acolo execuţiei soţilor Ceauşescu.

Constantin Lucescu: De asta v-am rugat să daţi ultima parte şi atunci mi s-a tăiat cuvântul. Am spus că s-au făcut multe erori în condamnările la moarte, că vom regreta şi ar fi bine să-l condamnăm să trăiască în condiţiile pe care ni le-a creat el. În momentul ăla, Gelu Voican i-a făcut semn lui Popa Gică să termin, s-a uitat şi Stănculescu, Popa Gică mi-a spus ”vă rog să sintetizaţi, să terminaţi mai repede”, mi-am dat seama că...

Marius Tucă: Era un proces contra cronometru.

Constantin Lucescu: Exact.

Marius Tucă: Pentru că la capătul acestui proces era aranjată, discutată soluţia şi execuţia soţilor Ceauşescu.

Constantin Lucescu: Exact. Acum problema se pune, domnule Tucă, de ce a trebuit să fie omorâţi?

Marius Tucă: Bună întrebare. Daţi-mi voie să vă spun răspunsul pe care l-au dat în momentul în care i-am întrebat pe cei care au hotărât asta de nenumărate ori şi anume că în continuare în Bucureşti se trăgea împotriva populaţiei, că existau terorişti, ştiţi bine că s-a vorbit atâta timp despre terorişti şi pentru că numai executând familia Ceauşescu vor înceta toate aceste crime.

Constantin Lucescu: Acuma, cei care au spus aşa, au căutat să găsească o motivare pentru morţii din Bucureşti. Dar dacă stau să fac o analiză, păi pe de-o parte spune că i-am omorât pentru că nu se mai putea trăi sub ei, iar pe de altă parte ni se spune ”domnule, aveau atâţia că uite ce revoluţie şi i-am omorât”. Nu-i adevărat. Nu soţii Ceauşescu, Ceauşescu. Ceauşescu a greşit cu cele trei lucruri pe care vi le-am spus. Ceauşescu a ieşit din tiparele socialismului vizat de Gorbaciov. A ieşit de sub tutela lui. Gorbaciov îi spune că până în decembrie, când îi propune o altă întâlnire, nu ştiu dacă o să mai fie.

Marius Tucă: Avusese loc în noiembrie 89.

Constantin Lucescu: Exact. Şi îi spune ”nu ştiu dacă vei mai fi”.

Marius Tucă: Vei mai prinde.

Constantin Lucescu: Dar nu se referea la moarte, se referea la funcţie.

Marius Tucă: Că o să piardă funcţia.

Constantin Lucescu: Exact. Or toate lucrurile astea trebuie îmbrăcate...

Marius Tucă: Deci dumneavoastră din perspectiva de acum, văzând tot ceea ce s-a întâmplat atunci şi în toţi aceşti ani spuneţi că a fost clar o lovitură de stat. Militară, cu ajutor de afară, dinăuntru, cum vedeţi? Pentru că şi dumneavoastră aţi fost general multă vreme după 89.

Din inimă aş vrea să ştiu o realitate, cine a dat ordinul deschiderii graniţelor? Nimeni nu spune nimic

Constantin Lucescu: Domnul Tucă, fiind judecător n-am dreptul să mă refer decât la acte şi fapte. Acte nu am, dar fapte am.  O întâlnire a marilor puteri, la Malta, când se dă semnalul de pornire. Mai am un element, Rusia ne avertizează pe 14 decembrie că urmează o lovitură de stat, îşi cam trădează partenerul american şi atunci din Iaşi, 14 decembrie, se mută dincolo, Timişoara, să nu-i spun numele, că nu mă interesează numele acestui preot care s-a ridicat pe oseminte şi pe morţi, Dumnezeu să-l ierte...

 

Marius Tucă: Şi pe ăsta.

Constantin Lucescu: Atunci au fost... În Ungaria aveam lagărul foarte aproape de români care fugeau şi ţinuţi acolo. Din inimă aş vrea să ştiu o realitate, cine a dat ordinul deschiderii graniţelor? Nimeni nu spune nimic.

Marius Tucă: E o întrebare asta. Spuneţi-mi, deci credeţi că în momentul în care s-au deschis graniţele au intrat foarte mulţi participanţi la revoluţie, să spunem.

Constantin Lucescu: O să vă dau o relaţie, n-o să o găsiţi în altă parte. La un moment dat eram la Ministerul Apărării Naţionale, eram consilierul...

Marius Tucă: Când se întâmpla asta?

Constantin Lucescu: Până în 75. Consilierul şefului Statului Major General, domnul general... iertaţi-mă...

Marius Tucă: Nu e nicio problemă, vă aduceţi aminte...

Constantin Lucescu: Şi este trimis un cetăţean la mine. ”Ce este, cine sunteţi? Domnule, eu am fost şoferul ambasadorului maghiar. Şi, foarte bine. Vrei pensie, de unde să vă dăm noi pensie?”.

Marius Tucă: Deci era în anii şaptezeci şi ceva?

Constantin Lucescu: 75, până în 76. Degeratu, domnul general Degeratu. Zic, ”domnule, i-a nişte hârtie şi scrie. Păi vreau să vă spun ce vreau să spun. Mă interesează să semnezi ce-mi spui, nu să te oblig. Zice, păi eu am creat uniformele militare făcute în Serbia şi le-am dus la Timişoara.”

Marius Tucă: În şaptezeci se întâmplă asta? Şi vă spunea şoferul... mai trăieşte şoferul ambasadorului maghiar?

Constantin Lucescu: Eu am dat hârtia domnului general Degeratu.

Marius Tucă: Era generalul Degeratu atunci. Păi a fost până în... până în ce an a fost?

Constantin Lucescu: Oh, până la venirea lui Iliescu a doua oară.

Marius Tucă: Haideţi să ne întoarcem la proces, sunt multe de discutat. Spuneţi-mi, din punct de vedere uman, tot ceea ce s-a întâmplat acolo totuşi era revoluţie, stăteaţi faţă în faţă cu Elena şi Nicolae Ceauşescu, cei care au dominat România în ultimii aproape 30 de ani. A fost uşor pentru un avocat relativ tânăr pentru dumneavoastră tot ceea ce s-a întâmplat acolo din punct de vedere uman vă întreb? Cum s-a întâmplat? Plus că era cred că prima dată când asistaţi la o execuţie în direct, da?

Constantin Lucescu: Puteam să asist dar m-am ferit. Am avut colegi care se duceau. N-am suportat ideea morţii şi nu o s-o suport niciodată. Domnul Tucă, să fii în faţa unei morţi premeditate, ca o piesă de teatru prost regizată, graba. Dacă voiai soluţia asta politică îl lăsai în stradă şi era linşat.

Marius Tucă: Dar cu toate astea v-aţi opus ideii de a fi împuşcat de a fi asasinat, executat.

Constantin Lucescu: Asta în ultima parte. În prima parte...

Marius Tucă: Păi în prima parte daţi-mi voie să citez ceva din pledoaria dumneavoastră...

Constantin Lucescu: Am fost mai rău decât procurorul.

Marius Tucă: Păi asta vreau să spun.

Constantin Lucescu: Aveţi dreptate şi nu... vă rog să mă controlaţi că în anii 69 când eu am terminat facultatea era o altă teorie sovietică. Cum afli adevărul? Şi îl acuzi pe nedrept pe om? Pentru că trebuie să explodeze să spună domnule nu mai spune minciuni, opune-te. Cu privire de cum suporţi, n-aş dori nimănui să stea cu o ţeavă de pistol la cap şi cu privirea lui Ceauşeasca, nu ştiu, am avut impresia că e o viperă care te pătrunde şi veninul te omoară.

Marius Tucă: Da, e imaginea pe care o creaţi într-adevăr e teribilă. Daţi-mi voie să citez ceva. Nu o să avem timp să citesc aici pentru că pledoaria dumneavoastră în apărarea, dar de fapt în acuzarea soţilor Ceauşescu e destul de mare.

Constantin Lucescu: E dezlânată, vă spun eu.

Marius Tucă: Îi rog pe cei care ne urmăresc şi o să vadă emisiunea să caute undeva, o să găsească toată pledoaria dumneavoastră. Daţi-mi voie să citesc doar prima parte din ea. Spuneţi aşa: ”Avocatul Constantin Lucescu, avocatul soţilor Ceauşescu domnule preşedinte, domnilor asistenţi populari reprezentanţi din sală este greu să pui concluzii împotriva oamenilor pe care, chiar şi deferiţi justiţiei, nu vor să recunoască crima împotriva poporului român. Crima de genocid, nu numai la Timişoara şi Bucureşti din momentele de faţă, ci crima dinainte, de peste douăzeci şi ceva de ani. Crima prin înfometare, prin lipsă de căldură, prin lipsă de inimă, dar cea mai odioasă crimă a fost crima de a încătuşa spiritul românesc, sufletul acestui popor, în raport de odioasele crime săvârşite la Timişoara, de odioasele crime săvârşite când poporul şi copiii copii nevinovaţi, au fost călcaţi de tancuri cu şenile. ” Daţi-mi voie, eu o să fac într-o bună zi şi aş vrea să participaţi, din tot sufletul mi-aş dori, o reconstituire a procesului soţilor Ceauşescu, cu această primă pledoarie şi o să vedeţi şi ceea ce urmează dumneavoastră cei care ne urmăriţi, poate fi oricând pledoaria procurorului care acuză pe cei doi. Şi dacă îmi daţi voie să citesc mai departe ”Când aţi căutat un act odios de diversiune până când Armata şi Securitatea să o puneţi cap la cap şi aţi îmbrăcat ofiţeri ai securităţii din trupele dumneavoastră în ofiţeri ai Apărării Naţionale să daţi iarăşi o lovitură, ca Armata să nu vină alături de popor, ca poporul să urască Armata şi din această degringoladă, dumneavoastră să puteţi câştiga timpul pentru a creşte copiii de la orfelinate pentru a-i trimite în străinătate sau pentru ai aduce ca trupe de comando împotriva poporului român.” Mai credeţi în asta?

Constantin Lucescu: Nu, nu mai că cred. Eu sunt un mare regizor, săracul, se ocupa de instruirea lor. Erau îmbrăcaţi în haine mai negre, aşa. Dar pare se că istoria trebuie să scoată în evidenţă că celebrul terorist era în munţii noştri alături de...

MT: ”Dacă aţi fi împuşcat unul ca noi, îl împuşcaţi pentru voinţa lor, dar ca să tăiaţi legăturile de oxigen de la capul bolnavilor, de la copii, să trageţi în spitale şi în bolnavi, să aruncaţi în aer sângele şi medicamentul poporului”... Mai credeţi în asta?

Constantin Lucescu: Şi în asta mai cred pentru că au fost câteva cazuri.

Marius Tucă: Câteva cazuri, dar era altceva.

Constantin Lucescu: În exacerbarea şi... recunosc că era numai o stare de refulare împotriva a tot ce suferisem până atunci.

Marius Tucă: E adevărat, păi, e bine că spuneţi asta acum. ”Cu hrana cu care Bucureştiul s-ar fi putut hrăni de luni de zile, iar militarii ar fi putut să tragă şi să susţină apărarea ţării fermă, i-aţi băgat în subsolurile de unde teroriştii dumneavoastră şi astăzi se duc şi se alimentează şi luptă împotriva oamenilor nevinovaţi în speranţa că dumneavoastră îi veţi mai plăti vreodată din eforturile făcute de România.” Păi, au existat sau n-au existat teroriştii?

Constantin Lucescu: Au existat, numai că-i plăteau alţii.

Marius Tucă: Cine erau teroriştii, domnule general?

Constantin Lucescu: Încă nu s-a descoperit unul. Eu în justiţia militară care eram competent să fiu sesizat cu un astfel de dosar...

Marius Tucă: Şi să aflaţi adevărul într-un astfel de caz.

Constantin Lucescu: Nu am fost. Am fost sesizat, dar nu cu terorişti. Cu soldaţi români care au murit de pomană.

Marius Tucă: Deci nu aţi găsit terorişti.

Constantin Lucescu: Niciun terorist nu mi-a dat procuratura militară.

Marius Tucă: Cine erau cei care trăgeau? În opinia dumneavoastră.

Constantin Lucescu: Pe strada Plevnei vis-a-vis de Tribunal a început să se tragă şi tocmai se apropiau două tancuri şi unul din colegii mei făcuse un Molotov şi a vrut să-l arunce. Ăia s-au oprit, i-am oprit şi s-au dus unii şi au verificat sus, un plutonier mi se pare. Erau numai urmele de cartuşe cu arma. Omul dispăruse.

Marius Tucă: Deci dumneavoastră credeţi în existenţa unor trupe de afară, comando care au intrat în România imediat când au fost deschise graniţele, imediat după Timişoara...

Constantin Lucescu: Şi ne-au ajutat să tragem în noi. Iar principalul mod de a îi face pe militarii români să tragă, şi îl găsiţi în multe ocazii, este tragerea în militari.

Marius Tucă: Deschiderea focului către militarii români.

Constantin Lucescu: Exact. Şi cât pe-aci să le facă un dosar că la Timişoara pe un tanc a fost deşurubat capacul de la motorină şi băgat un fitil...

Marius Tucă: În ce dată?

Constantin Lucescu: Chiar înainte de 20 în Timişoara...

Marius Tucă: Păi atunci cum ajunseseră la Timişoara, că spuneţi că după ce s-au deschis graniţele. Graniţele s-au deschis după execuţia lui Ceauşescu.

Constantin Lucescu: Şi ăştia acţionează tot după execuţie. A mai durat mult.

Marius Tucă: Păi spuneaţi că la Timişoara s-a întâmplat asta înainte.

Constantin Lucescu: Patru tancuri, dacă unul exploda care a primit fitilul, prin simpatie explodau patru. Ar fi fost un dezastru, ar fi fost la morţi nenumăraţi, gândiţi-vă la starea de spirit şi la modul de constituire a viitoarei democraţii. Ce-am vrut să facem, să începem democraţia cu nelegiuiri, cu morţi.

Marius Tucă: Şi spuneţi tot aici în pledoaria dumneavoastră, pledoarie care apăra soţii Ceauşescu, ”cu multă emfază spuneaţi am plătit datoriile. Nu numai că le-aţi plătit, ne-aţi secătuit şi v-aţi depus destui bani, v-aţi dus la Ayatollah să închinaţi un ultim omagiu”, asta era vizita din Iran. ”Eraţi la fel ca el, acelaşi spirit de clan care şi-a omorât poporul. Spuneţi că nu recunoaşteţi organismele noastre, ale puterii populare. Nu trebuie să le recunoaşteţi, domnule fost preşedinte pentru că am luat în 48 puterea în mână împotriva altora şi nu s-au prelevat de niciun fel de legi ale statului român. Regele Mihai...” Dar ştiaţi câte ceva despre istoria României totuşi în 89.

Constantin Lucescu: Puţin.

Marius Tucă: ”Regele Mihai a avut mai multă demnitate decât dumneavoastră. Poate aţi fi avut mai multă demnitate şi înţelegere din partea poporului român dacă v-aţi fi dat demisia dacă aţi fi rămas acolo în străinătate, cu străinii aţi trăit, puteaţi să muriţi cu ei şi vi se oferea acel azil politic”. Cum a trăit cu străinii şi de unde ştiaţi că a pus bani în străinătate? A pus vreun leu în străinătate Ceauşescu Nicolae?

Constantin Lucescu: El a pus banii pentru bancă. De recuperat n-am auzit cine i-a recuperat. Şi uite aşa se nasc în România, probabil, multimilionarii.

Marius Tucă: Spuneţi-mi, domnule general, uitându-vă în urmă, participând la acel proces credeţi că soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu erau rupţi de realitate şi în ce măsură erau rupţi de realitate sau ştiau ce se întâmplă în România pentru că s-a discutat atât de mult despre asta?

Constantin Lucescu: Vă dau o opinie...

Marius Tucă: Opinia dumneavoastră vreau să o aflu.

Constantin Lucescu: Ea poate să fie influenţată de judecata mea. Ea, Dumnezeu să o ierte, a fost o viperă, îmi pare rău că trebuie să vorbesc aşa de spre un mort. Că de aici în colo Dumnezeu face legea.

Marius Tucă: Lăsaţi că aţi vorbit despre uni vii mai rău decât despre ea mai devreme care trăiesc şi le-aţi zis din start Dumnezeu să-i ierte. Nu era un reproş, era o constatare.

Constantin Lucescu: Să-i ierte pe toţi care vor să vândă România şi să o împartă, lucru care trebuia să se întâmple în 89.

Marius Tucă: Nu s-a întâmplat.

Constantin Lucescu: Ruperea Transilvaniei, a Moldovei.

Marius Tucă: Nu s-a întâmplat.

Constantin Lucescu: Banatul sârbesc să fie...

Marius Tucă: Dar nu s-a întâmplat domnule general.

Constantin Lucescu: Ştiu, dar asta pentru că ne-a ajutat Dumnezeu.

Marius Tucă: Bun. Ştiau cei doi cu adevărat ce se întâmplă în România, care e starea de spirit, lipsa alimentelor de bază, frigul?

Constantin Lucescu: El nu a ştiut. El nu a ştiut. Ea a fost cea care a dirijat.

Marius Tucă: De ce credeţi că nu a ştiut?

Constantin Lucescu: Vă redau o discuţie cu generalul Vlad. Nu mi-e ruşine să spun sau să mă consider un apropiat al acestui om până în momentul în care a murit. Am întrebat cum se intră în audienţă şi cum se sesizează. În primul rând nu-l lăsa pe Vlad să raporteze nimic, iar Postelnicu o anunţa pe ea şi intra în cabinet.

Marius Tucă: Generalul Vlad nu era lăsat să-i raporteze direct. Asta v-a spus generalul Vlad?

Constantin Lucescu: Da. Opinia celor din Comitetul Central era să-l nu-l supere pe tovarăşul.

Marius Tucă: Asta era grija lor cea mai importantă.

Constantin Lucescu: Exact. I se raportau minciuni. Ea ştia absolut tot. Şi gândiţi-vă la instalaţia de ascultare de la Institutul de chimie unde ea lucra, avea birou. Pe acolo se distra ascultând tot ce fac cei din Comitetul Central.

Marius Tucă: Pot să cred şi să nu cred. Credeţi că nu ştiau că se taie curentul, că se taie lumina? Că asta se vedea şi trecând prin Bucureşti, cu ochiul liber. Nu mai vorbim de oraşele de provincie.

Constantin Lucescu: Domnul Tucă, el s-a ridicat pe un val la CC, se declară împotriva ruşilor...

Marius Tucă: Da, în 1968.

Constantin Lucescu: Exact şi înfiinţează gărzile patriotice. A fost un val de câştigare a simpatiei enorm de mare.

Marius Tucă: E adevărat. Sunt intelectuali, lume multă, oameni care niciodată nu s-ar fi...

Constantin Lucescu: Pe istoria României el nu putea să nu creadă ce îi spune nevastă-sa atâta timp cât regina Angliei îl primea cu caleaşca.

Marius Tucă: E un bun argument.

Constantin Lucescu: În America, primit cu braţele deschise. Atâta timp cât şeful evreimii pe mapamond vine şi îl roagă şi vorbeşte excelenţa voastră, vă rog să interveniţi puţin şi să opriţi puţin această ură în Orientul Mijlociu. Nicio ţară din Europa, nici ruşii, nici americanii n-au fost primiţi la mediere.

Marius Tucă: E adevărat, politica externă românească a avut un cuvânt de spus atunci în Orient.

Constantin Lucescu: Puneţi aplauzele din ţară care erau mincinoase, organizate de ochii lumii, şi, de asemenea, puneţi fastuozitatea cu care era... el se credea probabil, într-adevăr, un geniu. Iar la proces am spus şi o repet, am spus după proces, eu am avut impresia că el se vedea în rolul lui Gheorghiu Dej în procesul de la Craiova, când din acuzat a devenit acuzator. El nu a vrut să creadă niciun moment că va ajunge la acest lucru.

Încontinuu punea mâna pe ea şi o calma, încontinuu avea grijă să nu o lase să vorbească, ştia că irită completul de judecată

Marius Tucă: Apropo de proces, pentru o întreagă ţară atunci când auzeau de Elena şi Nicolae Ceauşescu şi de sistemul represiv, deci tot ce însemna România anilor 80, pentru că a fost o Românie aş putea spune neagră, condamnată cumva la moarte cu încetinitorul, imaginea lor era o imagine cu oameni foarte puternici , oameni care pot să hotărască destinul tău într-o fracţiune de secundă, ceea ce s-a şi întâmplat cu anumiţi oameni. Ei bine, la procesul acesta păreau doi bătrâni neputincioşi care nici măcar nu erau în stare să se apere într-un fel sau altul. Nu aţi avut imaginea asta?

Constantin Lucescu: Am avut o strângere de inimă, nu se vede clar în imagine, dar vă spun pe Dumnezeu, cu un pas înainte de moarte nu o să mint nimic vă spun trăirile, încontinuu punea mâna pe ea şi o calma, încontinuu avea grijă să nu o lase să vorbească, ştia că irită completul de judecată. Popa Gică era într-un stres puternic, Popa Gică a uitat că e judecător, Popa Gică a devenit şi el acuzator ca şi mine. Când îi explica cu trenurile de la Roşiori cu toate alea, n-ai voie ca judecător, ca judecător...

Marius Tucă: Cred că cel mai puţin procuror a fost chiar procurorul Voinea dintre toţi de acolo.

Constantin Lucescu: Procurorul Voinea mi-a spus mie ”nu spui de fondurile de acasă”? Nu, spune tu că eşti procuror.

Marius Tucă: Bun, deci judecătorul procesului, Gică Popa, era într-un stres enorm. Până la urmă s-a dovedit, sinuciderea  a arătat acest lucru. Ceilalţi care au participat la proces cum erau? Era Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu erau participanţi.

Constantin Lucescu: Erau liniştiţi, Gelu Voican a fost foarte liniştit şi foarte parolist.

Marius Tucă: Păi ei erau singurii care împreună cu generalul Stănculescu ştiau ce avea să se întâmple.

Constantin Lucescu: Da, dar Stănculescu nu vorbea de ce a făcut şi ce a hotărât, pe când Gelu Voican şi-a asumat rolul de obligare a lui...

Marius Tucă: Nu aţi avut imaginea a doi bătrâni neputincioşi? Doi bătrâni, că asta părea, că nu mai erau imaginea acea machiată din faţa camerelor de luat vederi sau...

Constantin Lucescu: Astea sunt lucruri pe care nu o să le uit. Vedeţi în sală când îl leagă, are căciula aşa şi vedeţi-l cum arată când e coborât din tanc.

Marius Tucă: Da, o imagine înfiorătoare, dar adevărată.

Constantin Lucescu: Erau terminaţi şi mai este ceva. El era real bolnav de diabet.

Marius Tucă: Dar, trebuie să spunem că până la procesul de la care am văzut imagini, au fost câteva zile acolo, în ziua de 22 decembrie, adică trei zile şi trei nopţi în care au fost ţinuţi în cazarmă, de fapt într-o...

Constantin Lucescu: Şi se pare că tot în zilele alea au făcut o ofertă să fie eliberaţi.

Marius Tucă: Păi el nu prea putea să facă oferta asta, să fie eliberat, adică să ofere ceva ca să fie eliberat? Ce putea să ofere?

Constantin Lucescu: Dacă ar putea să fie eliberat îl va răsplăti pe cel care îi va da drumul.

Marius Tucă: Da, dar soarta lor era pecetluită. Asta spun, că au fost trei zile...

Constantin Lucescu: Ştiu că era pecetluită, dar erau şi nebuni printre noi.

Marius Tucă: E adevărat, au stat în tancheta aia ce...

Constantin Lucescu: Au stat şi înăuntru...

Marius Tucă: Şi înăuntru dar au fost luaţi şi în tanchetă. Bun, deci aţi avut imaginea asta. Ştiţi că noi am făcut o emisiune împreună, acum ştiţi câţi ani?

Constantin Lucescu: Ani buni, peste zece.

Marius Tucă: 21 de ani. Deci era în 1998, deci acum 21 de ani. Haideţi să ne amintim să vedem ce spuneaţi atunci despre procesul Ceauşeştilor. Vă rog filmul.

 

Fragment din emisiunea Marius Tucă Show, 10 decembrie 1998

” Marius Tucă: Cum aţi ajuns să participaţi la acest proces?

Constantin Lucescu: Domnule Tucă, daţi-mi voie, în primul rând, să nu amestec actul de justiţie cu ceea ce s-a întâmplat cu acea activitate în care soţii Ceauşescu au fost executaţi. Acea activitate nu are niciun fel de conotaţie juridică şi de drept, nu are niciun fel de alăturare faţă de ceea ce se numeşte un proces penal. pentru un proces penal trebuia să am un rechizitoriu, rechizitoriul trebuia să fie adus la cunoştinţă inculpatului, trebuia apoi sesizată Instanţa şi dat apoi număr de dosar, trebuia angajat apoi avocat, şi nu impus unul sau doi cum am fost eu şi colegul meu, trebuie să i se dea dreptul la...sau să i se verifice apărările şi i se dea dreptul la probe, trebuia să i se respecte dreptul la recurs. Toate aceste lucruri nu pot fi amestecate cu actul de justiţie iar justiţia nu poate fi pătată cu un astfel de act. Haideţi să denumim o voinţă colectivă, o formă justiţiară a unui popor căruia nu i s-a aplicat niciodată nicio lege democratică. De ce ar fi trebuit să răspundă cu o altă monedă decât cu aceea cu care a fost tratat poporul român. Eu, personal, am fost pur şi simplu trimis că erau doi terorişti. Asta-i dovada că nici nu am putu avea delegaţie, că nu se putea emite delegaţie ”Lucescu apără doi terorişti!” Nu. Delegaţia este nominală, pe omul pe care trebuie să-l aperi şi pe încadrarea juridică.

Marius Tucă: Cine v-a trimis, domnule Lucescu?

Constantin Lucescu: Domnul Tucă, era perioada de care vorbeam adineauri, de marea stabilitate....

Marius Tucă: Staţi o secundă, că eu nu încerc să vă fac vreun proces... în momentul în care v-am întrebat dumneavoastră mi-aţi răspuns că nu are legătură cu actul de justiţie. Este clar că nu are nicio legătură procesul cu actul de justiţie...

Constantin Lucescu: Nu, la barou era o luptă continuă pentru punerea mâinii pe putere între Anagnoste şi colegul meu Nicu Cerveni. Eram aşa de scârbit când se întâmplau aşa de multe iar noi ne gândeam cum să facem nişte colective ca să fim şefi. Goana asta după scaun este o boală. Şi atunci când s-a anunţat că este nevoie de un avocat pentru doi terorişti m-am ridicat şi, vă spun cinstit, am plecat scârbit din sală. Pe parcursul drumului către elicopter, categoric că fiecare dintre noi...nici judecătorii nu au ştiut nimic, cum nu am ştiut nici noi avocaţii ...

Marius Tucă: De ce aţi vrut să fiţi avocatul celor doi terorişti?

Constantin Lucescu: Tot ce se întâmpla, tot ce mass-media, respectiv....să nu băgăm mass-media, presa nu era atunci – televiziunea anunţa....dacă vă aduceţi aminte de acele episoade groaznice de la Timişoara, cu dezgropări de morţi, cu legări la mâini, lucruri care după asta s-au pierdut în ani, s-a văzut că nu prea aveau bază reală, toate acele catastrofe, toate acele dureri şi morţi te făceau să încerci cel puţin să-l vezi. Niciun moment nu cred că aş fi făcut apărarea. Sunt convins. Şi este o notă proastă...

Marius Tucă: Doreaţi să vedeşi terorişti!

Constantin Lucescu: Nu să-i văd, dacă aş fi putut să-i strâng de gât cu mâna mea. Este o notă proastă pentru mine, ca fost avocat, care aveam obligaţia deontologică să apăr pe oricine. Dar vă rog să nu mă luaţi ca profesionist în acele momente. Vă rog să mă luaţi ca unul dintre mulţii oameni ai României.

Marius Tucă: Bun. Şi aţi ajuns acolo, la Târgovişte!

Constantin Lucescu: Am ajuns acolo, la Târgovişte, şi spre surprinderea mea, a noastră a tuturor, am văzut că teroriştii nu erau terorişti. Era ultimul bastion de guvernanţi de o deosebită răutate, exact şefii noştri. Vă spun, poate mă credeţi, nu mă credeţi, eu mă rugam la Dumnezeu să-mi lumineze mintea ce să fac. Cred că dacă mi-aş fi ascultat instinctul şi aş fi plecat cred că aş fi fost lângă ei. Sincer vorbind. Dumneavoastră dacă aţi fi fost acolo şi aţi fi văzut că unul pleacă şi nu este de acord să-l incrimineze nu l-aţi fi cotat duşmanul poporului? Şi uite cum aş fi picat eu. Şi, încet, încet, am încercat să încropim alături de Voinea un rechizitoriu, Popa Gică, Dumnezeu să-l odihnească, s-a transformat din judecător într-un incitator, dar un om de bună credinţă şi un bun meseriaş căruia nu i se poate reproşa nimic decât că avea acelaşi grad de refulare al celui mai groaznic moment istoric din viaţa lui.

Marius Tucă: Cine făcea parte din completul de judecată, domnule Lucescu?

Constantin Lucescu: Regretatul general Gheorghe Popa ...

Marius Tucă: Care s-a sinucis ... nu se ştie....

Constantin Lucescu: Actualul în rezervă, Nistor, la acea dată colonelul Nistor, încă trei asesori populari, ofiţeri de la Târgovişte, Voinea Dan în calitate de procuror. Certă că nu i-a cerut nimeni asentimentul este prinderea lui în ţinută civilă aşa cum omul venise, aşa cum toţi eram şi încercam să facem câte ceva...

Marius Tucă: Şi dumneavoastră aţi fost apărătorul familiei Ceauşescu.

Constantin Lucescu: M-aş feri să spun apărătorul, pentru că nu era proces şi nu am fost apărător. Poate că am fost un procuror mai rău decât Dan Voinea. Şi, dacă este să restabilim echilibrul şi vinovăţiile în 89, în faţa cel puţin a unui tribunal moral ar trebui să vină Dan Voinea şi Lucescu. Şi după ce Dan Voinea şi Lucescu vor veni în faţa unui tribunal moral şi vor răspunde de încălcarea grosolană a unor norme de drept, pentru că actul de voinţă al poporului a existat, există şi nu este contestat, atunci putem să căutăm vinovăţii altora. Dar prima obligaţie a mea este să-mi spăl vinovăţia şi să-mi văd greşelile mele şi după aceea să-mi reconsider statuia morală de pe care să pot acuza pe alţii. Cred că numai aşa se poate face dreptate.

Marius Tucă: Aţi avut totuşi vreun punct pentru apărarea lor?

Constantin Lucescu: Încontinuu am căutat să-l întreb – era efectiv teoria juridică comunistă prin care trebuia să-l provoci ca el să-ţi răspundă. Acest om a crezut până în ultimul moment că totul este o mascaradă făcută ca să-l readucă în forţă ca pe conducătorul, ca pe cel mai mare fiu al Carpaţilor, înapoi la putere. Niciun moment nu a avut relevanţa că ceea ce se întâmplă acolo va fi pus şi în aplicare vreodată.

Marius Tucă: Atunci, de unde atâta demnitate în faţa morţii, după declaraţiile făcute de mai mulţi martori? Că trebuia să râdă în faţa mitralierelor...

Constantin Lucescu: Ar trebui să fac....despre morţi, numai de bine, iar Ceauşescu face parte din istoria patriei noastre şi dacă Ceauşescu a ajuns acolo unde a ajuns, ca tiran, atunci....

Marius Tucă: Dumneavoastră spuneţi că el, că ei nu conştientizau că participă la procesul condamnării lor la moarte! Şi v-am întrebat atunci de unde demnitatea lor, nu o spun eu, o spun cei care au fost acolo, poate aţi fost şi dumneavoastră în momentul în care s-a tras asupra lor, de unde demnitatea din momentul execuţiei?

Constantin Lucescu: Tocmai asta voiam să vă spun, nu pot să fac aprecieri, nu pot să spun că e adevărat sau nu, nu pot să contrazic, pentru un singur motiv...

Marius Tucă: Domnule, a spus-o Gelu Voican Voiculescu care le-a dorit moartea cu o înverşunare ieşită din comun.

Constantin Lucescu: Sunt convins de asta, v-am spus, nu neg. Dar, după ce am pledat, am ieşit din sală. Nici la pronunţarea soluţiei şi nici la renunţarea la recurs nu eram în sală.

Marius Tucă: Unde eraţi?

Constantin Lucescu: Eram într-o cameră în biroul comandantului. Nu puteam! Şi în pledoarie am spus, şi am fost poate singurul, am spus: Nu pedeapsa cu moartea se impune, se impune o pedeapsă de a trăi în condiţiile pe care ni le-a creat. Pelicula, oamenii de acolo vă pot confirma. Şi atunci, nu mă pot hazarda în aprecieri faţă de nişte lucruri alături de care nu am fost. Ar fi numai o tentă de mare filozof şi nu am aceste calităţi.

Marius Tucă: În momentul execuţiei aţi fost prezent?

Constantin Lucescu: Nu, nu am ieşit decât după ce s-a terminat. ”

Marius Tucă: Da, consecvent. După 21 de ani...

Constantin Lucescu: De la început aş fi vrut să vă spun că m-a călăuzit în viaţă credinţa în Dumnezeu care m-a scăpat. Partea a treia a vieţii mele este după moarte când aproape tot Comitetul Central, inclusiv copilul lui Ceauşescu, mi-au trecut prin mână. Atunci începeam să conştientizez nişte lucruri, dar, vedeţi, am văzut multe chestii ale colegilor mei din completul de judecată. Eu am crezut că fabulaţia e bună. Probabil că aveau şi un instinct din ăsta de a se ridica... Cum credeţi, eu nu cred niciun moment, pentru că m-aţi întrebat atunci, că Ceauşescu a cântat Internaţionala. Şi ca să vă demonstrez câtă ură era, vă rog să vă verificaţi cu căpitanul Boieru, colonelul Boieru de astăzi, în momentul în care s-a început, s-a ordonat tragerea, lui Boieru i-a trecut un cartuş pe lângă ureche. În starea aia, nu ştiu, a fost ceva groaznic, nişte oameni normali care să se bucure de moarte. Dar îi cred exact pentru acea refulare, dar n

SHARE