Universitatea Oxford va recruta 10.000 de voluntari pentru a testa potențialul vaccin împotriva noului coronavirus

22 Mai 2020 | scris de A.A.
Universitatea Oxford va recruta 10.000 de voluntari pentru a testa potențialul vaccin împotriva noului coronavirus

Universitatea Oxford și AstraZeneca au anunţat că doresc să recruteze peste 10.000 de adulți și copii pentru cea de-a doua fază a unui studiu clinic, despre care a spus că "progresează foarte bine". Studiul a primit din partea Statelor Unite ale Americii un sprijin financiar de 1,2 miliarde de dolari, precizează Reuters.

Faza iniţială a acestui studiu clinic (teste realizate pe pacienţi umani), concepută pentru a evalua siguranţa şi eficacitatea vaccinului, a fost lansată în aprilie pe o mie de voluntari cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani. "Următorul studiu va fi realizat pe un eşantion de până la 10.260 de adulţi şi copii", au precizat reprezentanţii Universităţii Oxford într-un comunicat.

"Studiul clinic progresează bine şi vom demara acum teste pentru a evalua reacţia imunitară indusă de vaccin la adulţi cu vârste mai avansate", a explicat profesorul Andrew Pollard, care coordonează Oxford Vaccine Group. Cercetătorii vor să afle dacă acest vaccin potenţial "poate să ofere o protecţie pentru o populaţie mai mare".
 

Studiul inițial care a fost demarat pe 23 aprilie a beneficiat de peste 1.000 de voluntari cu vârste între 18 și 55 de ani. Pe durata fazei a doua, reacţia imunitară declanşată de vaccin va fi evaluată pe persoane cu vârste între 5 și 12 ani, dar și pe cei de peste 56 de ani.

Faza a treia va permite oamenilor de ştiinţă să măsoare eficacitatea vaccinului pe un grup amplu de voluntari cu vârste de cel puţin 18 ani.

Universitatea Oxford, al cărei proiect este finanţat şi de guvernul britanic, a încheiat un parteneriat cu laboratorul farmaceutic britanico-suedez AstraZeneca pentru fabricarea şi distribuirea în lumea întreagă a acestui vaccin în curs de dezvoltare.

Vaccinul creat de cercetătorii de la Oxford se bazează pe un adenovirus modificat, care îi afectează pe cimpanzei. El permite "generarea unei puternice reacţii imunitare după o singură doză şi nu este vorba despre un virus replicant", care, totodată, "nu poate să provoace o infectare continuă la individul vaccinat".

AstraZeneca a demarat procesul de semnare a unui acord bilateral între Marea Britanie și Statele Unite ale Americii pentru a face posibilă producția în masă a vaccinului atunci când vor fi finalizate studiile clinice.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră