Toate cele 50 de state ale SUA au început ridicarea restricțiilor

20 Mai 2020 | scris de A.V.
Toate cele 50 de state ale SUA au început ridicarea restricțiilor

Pentru prima dată de la implementarea interdicţiilor totale în Statele Unite, pe fondul epidemiei de COVID-19, toate cele 50 de state americane s-au redeschis parţial.

CNN transmite că miercuri, 20 mai, statul Connecticut a fost ultimul stat american care a început ridicarea restricţiilor, magazinele şi restaurantele deschizându-şi porţile. Unele state, precum Georgia şi Texas, au pus în aplicare planuri agresive de redeschidere a economiei, altele au adoptat măsuri mai prudente şi dozate.

De exemplu, statele New York, California şi Pennsylvania au redeschis doar acele zone unde s-au raportat scăderi ale numărului zilnic de cazuri de infecţie şi deces din cauza COVOD-19. Potrivit informaţiilor, multe oraşe americane au rămas sub ordinul "Stai acasă", iar în Baltimore sunt în continuare interzise adunările mai mari de 10 persoane, iar magazinele au rămas închise.

Experţii medicali avertizează că pericolul nu a trecut, iar americanii rămân sub riscul infectării cu coronavirus, virus cu rată mare de transmitere şi cu potenţial letal.

"Singurul lucru care a ţinut sub control acest extrem de contagios virus a fost menţinerea unei distanţări fizice", a declarat dr. Leana Wen, fost membru în Comisa pentru sănătate în Baltimore.

Ridicarea prematură a restricţiilor ar putea atrage moartea mai multor mii de americani şi declanşarea unor noi focare de infecţie. Responsabilitatea este a cetăţenilor, care trebuie să respecte regulile, să practice distanţa socială şi să se adapteze la noi obceiuri de viaţă pentru a se menţine pe sine şi pe cei din jur în siguranţă. 

     

Alte stiri din Externe

Ultima oră