România, mai puțin atractivă ca alte țări din regiune pentru organizarea de studii clinice

04 Sep 2020 | scris de A.V.
România, mai puțin atractivă ca alte țări din regiune pentru organizarea de studii clinice

România este mai puțin atractivă ca alte țări din regiune pentru organizarea de studii clinice, în condițiile în care în prezent doar 98 de studii clinice sunt în derulare pe teritoriul țării, număr mai mic decât cel din Bulgaria sau Ungaria, arată Raportul “Studii Clinice – investiții străine în România”, realizat pentru Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și Asociația Companiilor Coordonatoare de Studii Clinice în România (ACCSCR) și prezentat joi.

“Deși este considerată o țară cu potențial pentru studii clinice, performanțele României în atragerea acestora înregistrează o tendință descendentă, numărul de studii scăzând drastic începând cu anul 2008. România (98 studii clinice) rămâne în urma țărilor mai mici, precum Bulgaria (108) și Ungaria (207), ca şi număr de studii clinice efectuate în 2019”, se arată în raport.

Și piața studiilor clinice din România însumează doar 72 milioane euro, însă are potențialul de a atinge 802 milioane euro dacă numărul de studii clinice la un milion de locuitori ar fi aliniat la nivel de țară cu cele mai performante țări din regiune – și chiar 1,4 miliarde euro prin comparație cu cele mai performante țări din UE.

În total, 8.988 de pacienți din România vor fi înrolați în studiile clinice demarate în 2019, ce aduc o economie majoră la bugetul de stat, potrivit raportului, scrie 360medical.ro.

Dintre aceștia, 2.783 pacienți cu boli cardiovasculare sunt tratați prin studii clinice demarate în 2019, cu un cost mediu per pacient suportat de CNAS de 1.482 euro. Aceste studii clinice aduc o economie la bugetul CNAS estimată la 4,1 milioane de euro.

În cazul bolilor oncologice, 1.760 de pacienți sunt tratați în studii clinice demarate anul trecut, costul mediu per pacient fiind 3.021 euro – ceea ce aduce economii la buget de 5,3 milioane euro.

În plus, 6.561 pacienți sunt testați gratuit cu RMN/CT prin studii clinice, realizând o economie pentru buget de peste 341.000 euro, precizează raportul.

“Un medicament de ultimă generație are în spate un proces de cercetare și dezvoltare care durează între 10 – 15 ani și care presupune investiții de aproximativ 2 miliarde de euro din partea companiei.

Studiile clinice reprezintă o etapă esențială în dezvoltarea de noi medicamente. Sunt, de altfel, cea mai lungă și cea mai costisitoare etapă”, a declarat directorul executiv al ARPIM, Dan Zaharescu.

“Dincolo de beneficiile evidente pentru economie, este important să înțelegem că un pacient care participă la un studiu clinic primește un medicament inovator, la care nu ar avea altfel acces, este monitorizat în permanență și beneficiază, per ansamblu, de o îngrijire medicală apropiată de standardele europene”, a completat el.

Astfel, investițiile totale în studii clinice realizate de companii și sponsori au reprezentat contribuții la bugetul de stat al României de aproximativ 19,8 milioane de euro în 2019.

Acestea s-au tradus într-o economie minimă a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), generată de studiile clinice din 2019, de 5,3 milioane euro în cazul afecțiunilor oncologice și de 4,1 milioane euro în cazul afecțiunilor cardiovasculare, arată un studiu realizat de compania de consultanță, audit de date și tehnologie, IQVIA, citat în raport.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră