Italia face un pas înapoi în privința vaccinului AstraZeneca. Celor peste 55 de ani li se recomandă alt vaccin

31 Ian 2021 | scris de Andreea Vasilescu
Italia face un pas înapoi în privința vaccinului AstraZeneca. Celor peste 55 de ani li se recomandă alt vaccin

Agenția italiană pentru medicamente (AIFA) a autorizat sâmbătă vaccinul AstraZeneca împotriva Covid-19 pentru toți adulții, dar a recomandat alternative pentru cei de peste 55 de ani, potrivit rtbf.be.

AIFA autorizează vaccinul AstraZeneca pentru prevenirea bolii Covid-19 la cei peste 18 ani, în conformitate cu recomandarea EMA”, Agenția Europeană a Medicamentului, a precizat aceasta, menționând totuși „un grad de incertitudine” cu privire la eficacitatea la cei peste 55 de ani, deoarece această grupă de vârstă este „slab reprezentată” în cadrul studiilor.

În consecință, Agenția recomandă „utilizarea preferențială a vaccinului AstraZeneca, în așteptarea unor date suplimentare, pentru subiecții cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani” și recomandă „utilizarea preferențială a vaccinurilor ARN mesager pentru subiecții mai în vârstă și / sau mai fragili”.

Decizia IAAF vine a doua zi după unda verde dată de Agenția Europeană pentru Medicamente pentru utilizarea în Uniunea Europeană a vaccinului AstraZeneca / Oxford pentru toate persoanele cu vârsta de 18 ani și peste.

Autorizația prudentă din Italia vine după ce Autoritatea germană pentru vaccinuri a recomandat acest vaccin doar persoanelor cu vârsta sub 65 de ani, din cauza lipsei de date pentru persoanele în vârstă.

La recomandarea specialiştilor, guvernul german intenţionează să renunţe la prioritatea acordată celor în vârstă de peste 65 de ani la vaccinarea împotriva coronavirusului cu produsul AstraZeneca, a anunţat  ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, citat de agerpres.ro.

Acum vom revizui ordinea de vaccinare”, din cauza „limitărilor de vârstă ale vaccinului AstraZeneca„, a declarat oficialul în cadrul unui dialog cu personalul medical.După primul aviz de joi, autoritatea pentru vaccinare din Germania şi-a repetat vineri recomandarea de a nu se autoriza vaccinul respectiv pentru bătrâni. Experţii apreciază că nu există suficiente date pentru a stabili eficienţa vaccinului la cei trecuţi de 65 de ani.

Spahn a afirmat că va ţine cont de decizia specialiştilor germani şi că vaccinul producătorului britanic va putea fi utilizat în primul rând pentru vaccinarea celor mai tineri, în special a personalului care acordă îngrijiri medicale.

Autorizaţia oficială pentru vaccin va fi emisă în Germania cel mai târziu săptămâna viitoare.

Sursa foto: cardiffstudentmedia.co.uk
SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră