Din vremea lui Pazvante Chiorul. Ruperea logodnei fiindcă fetei îi miroase gura

10 Apr 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Ruperea logodnei fiindcă fetei îi miroase gura

Doar 16 cazuri de desfacere a logodnei sunt înregistrate în condicile de la Mitropolie pentru perioada 1764-1800, când documentele de acest tip încep să apară cu regularitate. În aceste cazuri se vorbeşte clar de ruperea logodnei, tinerii sunt numiţi logodnici, iar Biserica intervine pentru punerea în scenă a unui proces de desfacere a logodnei. La acestea s-ar putea adăuga cele 210 cazuri de seducţie, în care fetele susţin că au schimbat, cu băieţii, promisiuni de căsătorie înainte de a accepta o relaţie sexuală.

Conform Pravilei, logodna poate fi desfăcută pentru următoarele motive: vârsta mai mică decât cea admisă, fata deja însărcinată cu un altul, deosebirea religioasă, „îndrăcirea” unuia dintre logodnici (unul din candidaţi posedat de diavol), dorinţa de a se călugări şi intervenţia domnului sau a unui alt puternic al locului pentru efectuarea unei logodne silite.

În practică motivele sunt cu totul altele: opoziţia bărbatului (7), opoziţia fetei (4), opoziţia părinţilor (4), impedimente religioase (1). Iniţiativa ruperii logodnei aparţine bărbatului; restituirea foii de zestre constituie simbolul acestei rupturi. Nici unul dintre cei şapte bărbaţi nu are un motiv anume pentru a-şi justifica gestul. Ioniţă bărbierul invocă vorbele purtate în mahala de fată a doua zi după logodnă.

 Ioniţă Racotă se consideră prea sărac şi incapabil de a ţine o familie; Ivan tăbăcarul s-a răzgândit pur şi simplu; în timp ce Asanache invocă certurile intervenite între ei şi care au fost în măsură să-i schimbe părerea. Mult mai ciudat pare motivul invocat de Teodor Ciocan. Acesta susţine că nu se poate căsători cu Anastasia Diamandi întrucât îi miroase gura. Logodnica se apără, negând că ar suferi de o astfel de patimă, dar bărbatul nu cedează şi logodna se desface.

Motivele celor patru fete sunt mult mai simple. Ele nu sunt de acord cu alegerea făcută şi sub nici un chip nu vor să-l accepte pe cel propus. Maria, fiica răposatului Procopie logofăt, îl respinge pe Iordache, fost mare vistier, chiar la câteva zile de la logodnă „fără nici o pricină, decât numai că nu-l va lua”, spune documentul. Sora se află în aceeaşi situaţie, preferând călugăria decât logodna, în timp ce Maria preferă să fugă cu un altul decât să se căsătorească cu logodnicul ales de părinţi.

Într-un singur caz este vorba de un motiv religios şi anume păstrarea anului de doliu. Zmaranda Urdăreanu, fiica slugerului Barbu Ciorogârleanu, s-a grăbit să se logodească cu spătarul Pătraşco Berindeiu, fără a aştepta trecerea anului de doliu şi fără a cere o dispensă din partea Bisericii. De altfel, cele două motive sunt invocate de cei doi, şi nu de către Biserică.

După perioada de logodnă, care s-a făcut cu tocmeală şi cu schimburi, fără ceremonia religioasă, cei doi au început să nu se mai înţeleagă. În această situaţie este invocată neputinţa logodnicei de a săvârşi cununia, „neslobozită fiind dumneaei cu voie de la Biserică a se căsători”. Probabil că dacă logodnicii s-ar fi împăcat, o dispensă de căsătorie ar fi fost cerută sau căsătoria ar fi decurs fără nici un fel de probleme sau urme documentare.

În aceste cazuri de desfacere a logodnei, vinovatul este obligat, conform Pravilei şi cutumei, să restituie schimbul, darurile făcute şi uneori chiar şi cheltuiala presupusă de ospăţ şi lucrurile cumpărate pentru facerea nunţii. De pildă, la 31 septembrie 1767, Maria, ca principală vinovată în desfacerea logodnei, trebuie să restituie schimbul (este vorba despre inelul de logodnă primit), „darurile din ziua de logodnă şi să dea şi preţul cât face”.

Pe lângă toate astea, sentinţa decide să plătească „şi darurile ce i s-au trimis a doua zi...că fiindcă pentru dânsa le luase”. Totodată ea nu are voie să se căsătorească cu un altul înaintea logodnicului refuzat. La rândul său, Hristea, vinovat de ruperea logodnei cu Ghena, îşi pierde inelul şi darurile date la logodnă, în timp ce tatăl fetei insistă şi cere restituirea celor 100 de taleri, bani cheltuiţi „atunci la schimbarea inelelor”, adică cu ospăţul logodnei.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).

Alte stiri din Carte

Ultima oră