Din vremea lui Pazvante Chiorul. Relaţii premaritale sau a seduce şi a înzestra

23 Mar 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Relaţii premaritale sau a seduce şi a înzestra

Pentru o fată sărmană, care vrea să se mărite, o soluţie mai puţin onestă o constituie acceptarea unei relaţii premaritale pentru a avea o zestre sau chiar un soţ. Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, multe fete sărace acceptă o astfel de relaţie în speranţa realizării unei căsătorii fără zestre. Totodată, seducătorul dovedit are obligaţia de a înzestra fata sedusă după starea şi posibilitatea sa, dar ţinând cont întotdeauna şi de poziţia ocupată de fată în ierarhia socială.

Din 210 cazuri descoperite în arhive pentru perioada 1750-1830, doar 21 s-au încheiat cu căsătoria, dar şi acesta realizată în condiţii deosebit de meschine, cu intervenţia mitropolitului, cu aducerea silită a băiatului la biserică, cu desfacerea căsătoriei la câteva luni după, cu ameninţări. Aproape jumătate din fetele seduse (92) au fost înzestrate. Cum în toate cele 210 cazuri au avut loc procese derulate în faţa justiţiei, rămâne de la sine înţeles că şi foile de zestre au fost alcătuite tot la intervenţia şi ameninţarea exercitată de mitropolit şi de consiliul ecleziastic.

Ca atare, zestrea reflectă sărăcia şi disperarea în care se află aceste fete, orfane sau nu, plecate de acasă în căutarea unei slujbe şi reîntoarse pe prispa casei părinteşti, în cazul cel mai nefericit cu grija unuia sau doi copii. Obligaţi de instanţa de judecată, bărbaţii constituie după luni de tergiversări o zestre. Fata speră că acestă infimă bogăţie o va ajuta să-şi găsească un alt soţ care în schimbul zestrei să treacă cu vederea lipsa virginităţii.

Vintilă bucătarul din Bucureşti insistă cu repetate plângeri la Mitropolie pentru a-l obliga pe Stan croitorul să-i dea zestrea promisă fiicei sale. El a renunţat de mult la ideea căsătoriei, dându-şi seama chiar de la prima înfăţişare că tânărul n-a vrut decât să se amuze în seara cu pricina. Promisiunea de căsătorie n-a fost decât o vorbă ca oricare alta, spusă la voia întâmplării, doar pentru a o impresiona pe credula fată. Tatăl nu a stat nici el cu mâinile în sân şi, de atunci, a tot căutat un soţ şi l-a găsit în persoana unuia, Blirică, care a acceptat s-o ia pe fii-sa dacă îi dă „zestre îndestul”. Bucuros că a găsit pe cineva, tatăl promite şi speră, la rândul său, în ajutorul puterii, date fiind noile condiţii.

Scopul declarat al acestor fete este acela de a-şi găsi un soţ. Biserica, la rândul ei, insistă mai întâi pe realizarea unei familii şi apoi pe înzestrare, considerând celibatul prelungit o stare periculoasă. În toate aceste cazuri, zestrea este foarte mică, pentru că cei doi parteneri provin din clasa de jos a societăţii. A ceda o vacă sau cinci capre, a plăti gloaba la protopopi şi uneori în egală măsură la ispravnicii de judeţ nu reprezintă o situaţie deloc uşoară pentru un ţăran nu prea avut şi nici chiar pentru un meşteşugar.

Ajunşi în faţa instanţei, părinţii şi feciorii se eschivează, inventează, mint, jură fără frică şi fără prea mare remuşcare pe Sfintele Icoane. Atunci când nu reuşesc să convingă, seducătorii sunt obligaţi să-şi plătească greşeala. Zestrea se negociază cu ajutorul mitropolitului şi al celorlalţi clerici din consiliu. Tânărul dă o rochie, părinţii fetei vor o vacă, intervenţia părinţilor băiatului amplifică neînţelegerile, creşte tensiunea deja existentă, se proferează ameninţări sau se împroşcă cu noroi onoarea fetei şi cea a părinţilor, care n-au ştiut să-şi crească şi, mai ales, să-şi stăpânească copila. Mitropolitul încearcă să calmeze spiritele şi să reia negocierile, dar abia cu chiu, cu vai se ajunge la un compromis.

Zamfira îl încarcă pe Ion holteiul cu „o rochie de alagea şi să plătească şi o căldare”, punându-i soroc până la Paşte să achite toate astea. Dragomira din satul Buftea, judeţul Ilfov, pretinde de la seducătorul fiicei sale, Neagu holteiul, taleri 20 şi o vacă, considerate a fi „spre ajutor fii-mii de a se putea mărita”. Dumitrana, fata din satul Crăsani, judeţul Ialomiţa, se învoieşte cu Barbu flăcăul, fiul popii Dumitru din acelaşi sat, să-i dea în loc de zestre „2 boi, 1 vacă, 1 roche de şamalagea cu anteriul ei şi o tivilichie de mătase îmblănită şi 7 taleri de cheltuială”. Şi exemplele pot continua...( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră