Din vremea lui Pazvante Chiorul. Foaia de zestre - pretenţiile ginerelui omoară socrul

10 Mar 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Foaia de zestre - pretenţiile ginerelui omoară socrul

Trimiterea foii de zestre, a doua zi după logodnă, semnifică refuzul bărbatului de a duce mai departe contractul încheiat, motive diverse fiind invocate. Cel mai adesea se leagă de dorinţa de a cere mai mult, de a-şi şantaja viitorul socru. Istoria unei familii, unde dispunem de toate piesele necesare reconstituirii evenimentelor pas cu pas, ne dezvăluie tensiunile existente între gineri şi socri. Documentul de la 30 mai 1794 pune în prim-plan familia şi problemele ei la acest sfârşit de secol şi se construieşte în jurul următoarelor antiteze: zestre-povară, zestre-blestem, fată-piatră de moară, multe fete-ruina casei, superioritate masculină-inferioritate feminină.

Mareş şătrar se căsătoreşte a doua oară cu Zoiţa. El are deja din prima căsătorie trei băieţi, cu Zoiţa va face alţi şapte copii, din care cinci fete şi doi băieţi. Familie grea, după cum bine se poate observa, care trebuie hrănită, dar mai ales strunită datorită conflictelor ce se nasc zilnic între fraţi. Înzestrarea şi măritarea fetelor apar ca una dintre sarcinile cele mai dificile nu atât datorită sărăciei, cât mai ales ginerilor al căror acord este indispensabil pentru îndeplinirea mariajului.

Tatăl are în faţa sa cinci fete, venite pe lume una după alta, deci şi căsătoriile trebuiesc îndeplinite tot una după alta. Mareş munceşte pentru copiii săi, strânge, se zbate, face economii. Măritarea primei fiice se va dovedi însă o sarcină dificilă care îi va solicita toată răbdarea, atenţia şi abilitatea. Ajunsă la vârsta de măritat, Catrina începe, împreună cu părinţii, pregătirile: mama şi fiica revăd trusolul şi-l completează, tatăl se interesează în rândul amicilor asupra bărbaţilor de însurat. Eftimie Ghezdoveţ, căpitan de lefegii, este cel ales şi cu el tatăl „au avut voroavă”.

De remarcat că fata nu se implică în nici un fel, tatăl îşi alege ginerele, urmând propriile criterii. După învoială, tatăl alcătuieşte foaia de zestre şi o dă în mâna ginerelui, convins că poate în linişte să se pregătească de nuntă. La câteva zile, acesta îi trimite însă foaia înapoi, cerând mai mult. După cum povestesc fraţii vitregi, în acest moment, intră în scenă mama vitregă care ţine cu tot dinadinsul ca acest mariaj să se facă şi cere soţului să accepte noile pretenţii. Mareş se lasă convins, mai ales că „trebuia să ridice piatra din casă”, cu toate că surplusul cerut constituie de fapt zestrea pentru cea de-a doua fiică ce urmează a se mărita. Se consolează cu gândul că va trăi şi va fi sănătos „va pune la loc” ceea ce „a dat peste putere”.

Ginerele nici cu această parte nu se mulţumeşte şi „mai cerând încă o sumă de bani, a şi trimis foaia înapoi”. Deja bolnav, Mareş se supără foarte tare şi „fiindu-i mai rău, i s-a tăiat inima şi pe loc au murit”. Moartea lui complică peste măsură lucrurile, aducând la lumină neînţelegerile dintre mama vitregă şi cei trei fii din prima căsătorie, conflict amplificat şi de importanta poziţie căpătată de Zoiţa prin testamentul soţului. Ea devine moştenitoarea patrimoniului şi executorul testamentar, lăsându-i pe fii la bunul ei plac.

Mama se află într-o mare dilemă: continuarea negocierilor cu ginerele sau abandonarea acestora? Ambele variante prezintă mari dezavantaje în condiţiile în care viaţa sub acelaşi acoperiş cu cei trei devine imposibilă. Certurile sunt cotidiene, iar contestările în justiţie se ţin lanţ. În jalba lor, fraţii ne dezvăluie întreg scandalul, punctând pas cu pas toate nemulţumirile. După părerea lor, tatăl nu ar fi promis niciodată o asemenea zestre, cu atât mai mult nu şi-ar fi lăsat averea pe seama unei femei, dacă nu ar fi fost „sărit din minţi”, din cauza lingorii de care suferise în acele zile.

Prin punerea în aplicare a acestei căsătorii, ei vor rămâne săraci lipiţi şi cu grija „celorlalte trei pietre de fete” (mezina murise şi ea între timp). Puterea primită de mamă este şi ea contestată, plecându-se de la toate argumentele vehiculate în lumea masculină în epocă. În primul rând, că mama lor una zice şi alta face, cu alte cuvinte lor le-a promis că va opri această nuntă şi „pe sub cumpătu şi în taină” se grăbeşte s-o împlinească, săvârşind chiar şi logodna: „şi unde ne-am pomenit, unde logodesc pe sora noastră cu ierologhie tot cu mai susnumitul”.

Aceste fapte demonstrează că mama nu poate fi de încredere, nu poate administra o familie, un patrimoniu. Comportamentul ei i-a convins că oricând poate aduna totul din casă şi fugi cu un oarecare: „ne va lăsa mâine, poimâine pre toţi săraci de periusia părintească”, mai vârtos „de vreme ce se află la vârsta tinereţilor şi cu firea zburdalnică, iubind mai mult cele deşarte”. Ideea văduvei tinere gata oricând să cadă în păcat apare frecvent sub pana clericilor, vârsta fiind considerată o stare periculoasă mai aproape de lumea păcatelor, decât de cea a pocăinţei şi plângerii.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).  

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră