Din vremea lui Pazvante Chiorul. Peţitorii. Foaie verde de trifoi, m-au cerut la mama doi, unul miercuri şi-altul joi...

27 Mar 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Peţitorii. Foaie verde de trifoi, m-au cerut la mama doi, unul miercuri şi-altul joi...

În secolul al XVIII-lea, nunta nu se face niciodată singură, între cele două familii interpunându-se un al treilea personaj, numit mijlocitor sau peţitor. Acest interpus este rudă, prieten, vecin cu una dintre cele două familii şi intervine pe lângă părinţi, propune realizarea alianţei, participă la negocierea zestrei, îi prezintă pe tineri unul altuia. De asemenea, un peţitor are şi rolul de chezeş în realizarea alianţei, şi în ceea ce priveşte cinstea celor doi. El îşi asumă responsabilitatea acestei relaţii, ginerii şi socrii neezitând să-l tragă la răspundere atunci când intervin neînţelegerile.

Hagi Avram îşi pune reputaţia în joc atunci când o recomandă pe Ancuţa tovarăşului său de afaceri Gheorghe bimbaşa. De aceea, atunci când Gheorghe apare în pragul casei şi-i cere socoteală despre necurăţenia fetei, Avram rămâne efectiv cu gura căscată. Iată-l cum descrie scena: „într-o sâmbătă dimineaţă, viind dumnealui bimbaşa Gheorghe, soţul Anicăi, la mine în casă, mi-au zis că numita Anica, fata ce am dat-o eu de soţie, n-au ieşit fecioară la împreunarea lor.

 Aceasta spunându-mi, eu i-am zis că nu este de crezut şi cum că să nu vorbească acest fel de glume, că eu nu crez la aceasta. În urmă, dumnealui m-au luat, dimpreună fiind şi bimbaşa Anastasie, şi mi-au zis să merg şi să văz”. Ca mijlocitor, Avram este în egală măsură responsabil de dezonoarea fetei, intervenţia sa în aplanarea conflictului devine foarte activă, încercând când de o parte, când de alta să obţină compromisuri.

Căsătoria presupune informarea asupra reputaţiei, puterii economice şi statulului social al viitorului partener. Văduvii îşi negociază uneori singuri propria căsătorie. Ilie sudit rusesc se logodeşte cu Niţa la sfatul unor „negustori cinstiţi”. Între logodnă şi nuntă, cei doi văduvi se mută împreună pentru a se cunoaşte mai bine, abia după trei luni are loc nunta, după ce „mi-au cunoscut ele (soţia şi fiica) firea”.

Alteori, venit de departe, bărbatul întreabă în stânga, în dreapta asupra caracterului celei cu care are de gând să se însoare. Vecini, prieteni sau stăpâni îl avertizează sau îl sprijină în alegerea făcută. Andrei vizitiul, venit de la Timişoara la Bucureşti, întreabă în mahalaua Biserica cu Brad despre Sofica, cea care i-a propus să se căsătorească. Cum nu află mare lucru, îi chestionează pe stăpânii sus-numitei, fiind interesat „ce fel de femee este şi în ce chip s-au purtat”. Spre surprinderea lui, aceştia refuză să-i ofere vreo informaţie, sfătuindu-l să facă cum va şti „că dumnealor nu se bagă nici pă bine, nici pă rău”. Abia căsătoria încheiată, stăpâna îl avertizează că Sofica n-ar fi femeie de casă, deoarece alţi doi bărbaţi au fugit de ea tocmai în Moldova.

Peţitorul îşi continuă drumul început prin cununarea tinerilor, în cazul în care aceştia nu au naşi sau, dacă aceştia nu mai vor să îşi asume răspunderea năşitului. Instituţia năşitului deţine un rol important în sânul unei parohii. Naşul, dacă a botezat un băiat are obligaţia de a-l cununa, numai el poate să-l dezlege pe fin de responsabilitatea obiceiului şi doar cu acordul său îşi poate lua un alt naş.

Obiceiul nu se urmează mereu şi consecinţele apar: conflicte între naşi şi fini care ajung până la reclamarea în justiţie. Antim Ivireanul intervine, în urma numeroaselor dispute pe care a încercat să le aplaneze, cerând preoţilor să aducă la cunoştinţa enoriaşilor că naşul de botez nu trebuie neapărat să fie şi naşul de cununie şi că un altul îşi poate asuma această sarcină spirituală.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră