Din vremea lui Pazvante Chiorul. Lada de zestre. Zestre săracă, pentru fată săracă

27 Feb 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Lada de zestre. Zestre săracă, pentru fată săracă

În ceea ce priveşte clasele populare, zestrea îşi schimbă imediat compoziţia, calitatea, consistenţa. În fapt, ea se diminuează, căci raportată la clasa din care provine, foaia de zestre a unei fiice de ţăran sau mic artizan nu vine decât să oglindească poziţia socială şi starea economică a grupului pe care îl reprezintă. O rochie, cel mult două, patru-cinci cămăşi, o haină lungă sau scurtă pentru iarnă, o pereche de papuci, cam acestea sunt hainele pe care o fată din clasa populară le primeşte la măritişul ei.

Ţesăturile sunt şi ele inferioare din punct de vedere calitativ, doar ici şi colo sunt pomenite mătasea sau atlazul, în rest întâlnim postav prost şi greoi, stambă înflorată, rară şi proastă (cituri), in, bumbac. Rareori veşmintele şi lenjeria poartă broderii; atunci când apar, firul de aur sau de argint se transformă în fir de borangic. Diamantele şi mărgăritarele se înlocuiesc cu mărgelele din sticlă colorată sau urmuz.

Dar se pare că valoarea lor estetică este foarte importantă din moment ce în unele foi de zestre se găsesc până la 12 şiruri de astfel de obiecte de podoabe. Prezenţa lor într-un număr atât de mare ne arată că ele se poartă, fie la zi de sărbătoare, fie duminica la biserică, fie în viaţa de zi cu zi.

 Dobriţa primeşte de la fratele ei, Negoiţă Cârlan, la 29 ianuarie 1772, unsprezece şiruri de mărgean şi şase şiruri de urmuz, în timp ce Anghelina primeşte, la 21 decembrie 1772, unsprezece şiruri de mărgean, şase şiruri de urmuz şi două şiruri de rubine.

Inelele de argint iau locul celor de aur, dar şi acestea apar destul de rar şi mai ales la ţăranii înstăriţi. Cearşafuri, feţe de pernă, feţe de masă, cergi, scoarţe sau covoare se ţes în casă din in, bumbac, borangic sau lână. Nu lipesesc nici şervetele, ştergarele sau peşchirele de „obraz”, de „mâini”, de „oglindire”, talerele de cositor sau aramă, cuţite, linguri, dar toate din metale proaste.

Salba şi cununa de bani sunt şi aici prezente, deşi valoarea banilor se schimbă, monede simple, curente, de argint sau de aramă, găurite şi înşirate pe aţă. Ele se poartă la gât sau pe cap în ziua nunţii şi apoi la zilele de sărbătoare. Atribuţiile casnice sunt şi ele marcate prin prezenţa căldărilor mari şi mici, a cazanelor, pirostriilor, frigărilor, vătraiului pentru menţinerea focului viu în vatră.

Animalele devin mai puţine pe măsură ce se coboară în ierarhia socială, două vaci cu lapte, doi boi de jug, doi râmători, cinci capre, zece oi, uneori un cal. De ţigani nici nu poate fi vorba. La acest nivel nu se poate vorbi de o foaie de zestre completă. Combinaţiile sunt din cele mai bizare şi arată starea de precaritate, graba cu care s-a alcătuit zestrea, în ultimul moment, în pragul căsătoriei, când cei din casă au cedat fiecare câte ceva în speranţa realizării unui mariaj şi ridicării „pietrei de moară” din casă.

Plus, trebuie remarcat că piesele nu mai sunt toate noi sau în perfectă stare. Vechi şi nou se amestecă şi se adună de prin casă în preziua nunţii. Mama îşi cercetează rochia cea bună, de mers la biserică, dar purtată totuşi, tatăl un fier de plug uitat de mult în spatele casei, una din surori renunţă la o cămaşă, o saltea mai veche şi peticită, dar încă utilă, este ridicată din aşternutul băieţilor, se dau talere mai vechi, dar cărora li s-au pierdut capacele, etc.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră