Cuvânt în izolare

27 Mar 2020
Cuvânt în izolare

Trăim vremuri pe care, acum două luni, nu le consideram plauzibile nici în romane. Auzeam că ar fi greu prin China, dar China e departe. Noi ne vedeam de vieți. Ce aproape e China acum!

Din autoizolare impusă, până la urmă, de autoritățile statului, spun toți, frecându-se la ochi, același clișeu: acum avem timp. Acum avem timp pentru o lectură pe îndelete, pentru o muzică bună, pentru familie, pentru curățenie generală în dulapul cu nimicuri. Și aceeași toți ne facem că nu ne dăm seama cum, zi după zi, prin această criză, prin acest blocaj total, cad stâlpi. Ai societății. Ai vieții personale. Ai inimii care nu mai aparține corpului în care doarme.

După îndelungi căutări de soluții, am decis să mut temporar publicația „Flacăra lui Adrian Păunescu” din tipar în online. Promițându-mi în oglindă că, imediat ce se va putea, vom reveni la vechea noastră armă de atac: mirosul de ziar pe hârtie. Așadar, de vinerea viitoare, revista se va găsi, în format PDF, pe site-ul www.apaunescu.ro, atâta timp cât cei care au ceva de spus vor continua să trimită către noi materiale.

În 2010, când am rămas singură cu o meserie care nici măcar nu era a mea, când am rămas singură chiar și cu o viață care, la rându-i, nu-mi aparținea pe de-a-ntregul, am încercat să duc înainte această „Flacără”. Inițial, de drag și dor de tata. Apoi, din obligație și respect pentru cititori și colaboratori. Astăzi, din dragoste și pasiune pentru presă. Dar ce mai reprezintă presa? Majoritar, instrument de manipulare, birou de desfacere pentru minți deloc strălucite, amanet pentru aceia care trăiesc din cancan, second-hand pentru fuste mini și dinți de porțelan. 

Presa scrisă? Izolată demult, în vremuri preCovidiene, în ani care au înghițit nu numai obiceiul nobil de a trimite tiparnițelor cuvintele noastre, ci și, din păcate, mare parte din miezul cuvintelor. S-au mutat în online publicații uriașe, care, altădată – e drept, când aveau și redacții conduse de oameni competenți – făceau revoluții în fraze scurte, făceau anchete menite să mai descâlcească societățile, făceau pagini întâi pe care, nespunând agresiv ceva, reușeau să rezume tot. Acum, pe un ecran rece și foarte colorat au trecut toate: inclusiv paginile alb-negru de altădată, din care încercam, copil fiind, să deslușesc, totuși, culoarea. Și reușeam!

Presa rescrisă. Prezentă. De la un ziar online la altul, de la un post TV la altul, nu facem decât să migrăm prin aceleași știri, uneori prezentate dinspre stânga, alteori dinspre dreapta, uneori exact – dacă vorbim de cifre –, alteori exagerat – dacă vorbim de cifre. Astăzi, presa se rescrie, e ca o mănușă refolosibilă de care nici măcar nu ne mai atașăm. Se mai fac ședințe de redacție? Se mai expun idei? Chiar așa, mai există idei?

Presa nescrisă. Mereu plină de conținut. Fidelă, rămasă la îndemâna tuturor acelora care se mai declară sau chiar se cred jurnaliști. Cu sau fără diplome. Nescrisă va rămâne, până la o dulce întoarcere în timp, care să ne redea oamenii cu coloană vertebrală, curaj pentru adevăr și luciditate pentru o anumită echidistanță în relatare și condei.

România, 2020. Cuvântul e în izolare la domiciliu. Cu gramatici cu tot. Cu libertate cu tot. Mă gândesc la ziua de ieri ca la o imposibilă zi de mâine. E primăvară iar în București. Ca acum o săptămână. Bate vânt de flori de măr. Bate vânt de despărțire.

Numărătoarea continuă.

 

Ana-Maria Păunescu

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră