Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis pe X un mesaj de solidaritate față de România în urma incidentelor recente cu drone în zona Galați și în portul Constanța. Vopn der Leyen a descris aceste episoade drept o consecință directă a războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și a avertizat că statele de pe flancul estic al Uniunii Europene se confruntă cu o amenințare tot mai concretă.
În acest context, Comisia Europeană susține accelerarea investițiilor în sisteme anti-dronă, apărare aeriană și mecanisme de avertizare timpurie, în cadrul unui efort mai amplu de consolidare a capacităților de securitate europene.
Mesajul vine în contextul a două incidente recente care au ridicat serioase semne de întrebare privind securitatea frontierelor estice ale UE și NATO. Pe 29 mai 2026, o dronă de tip Geran-2 (Shahed), de origine rusească, s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc din Galați, provocând un incendiu și rănind ușor două persoane. Autoritățile române și NATO au confirmat originea rusă a dronei.
Astăzi, 5 iunie, o dronă maritimă (de tipul celor folosite în conflictul din Ucraina) s-a autodetonat în zona danei 78 din Portul Civil Constanța, după ce zona fusese izolată preventiv și evacuată. Nu au fost înregistrate victime, dar incidentul a declanșat planul Roșu de intervenție și mesaje RO-Alert.
Von der Leyen a subliniat că solidaritatea europeană este „absolută” față de statele membre expuse acestor riscuri și a anunțat un răspuns pe măsură:
„Europa investește masiv în capacități anti-dronă, apărare aeriană și sisteme de avertizare timpurie. SAFE va contribui la construirea unei Românii mai puternice. Și a unei Europe mai puternice.”Programul SAFE (Strategic Aerospace and Defence Fund for Europe) reprezintă un pachet major de finanțare europeană destinat consolidării capacităților de apărare ale statelor membre, inclusiv achiziții de sisteme anti-dronă și modernizarea apărării aeriene.
Pentru România, se discută despre alocări semnificative, estimate la peste 16 miliarde de euro din fonduri europene.
Ursula von der Leyen
@vonderleyenSolidaritate cu România!
La o săptămână după ce o dronă s-a prăbușit într-un bloc de locuințe din Galați, astăzi o dronă maritimă a ajuns în portul Constanța.
Aceasta este o consecință directă a războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
Devine din ce în ce mai mult o amenințare directă pentru țările de pe flancul estic al Europei.
Solidaritatea noastră față de fiecare stat membru expus acestor amenințări este totală.
Iar răspunsul nostru trebuie să fie pe măsura urgenței.
Europa investește masiv în capabilități anti-dronă, apărare aeriană și sisteme de avertizare timpurie.
SAFE va contribui la consolidarea unei Românii mai puternice.
Și a unei Europe mai puternice.
Solidaritate cu România!
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) June 5, 2026
One week after a drone crashed into an apartment building in Galați, a maritime drone today reached the port of Constanța.
This is a direct consequence of Russia’s war against Ukraine.
It is increasingly becoming a direct threat to countries on our…



