Obiceiul Ursulei von der Leyen de a confisca dosarele strategice și de a guverna prin rețele de loialități personale a trecut de la stadiul de simplu stil de management la cel de amenințare directă la adresa arhitecturii continentale. Ultima frontieră pe care tehnocrația de la Berlaymont vrea să o cucerească este însăși Apărarea - un domeniu aflat istoric în ADN-ul exclusiv al statelor suverane. Sub pretextul redactării noii Strategii Europene de Securitate, aparatul de putere din jurul președintei Comisiei dă la o parte instituțiile diplomatice oficiale (EEAS) și își marginalizează propriii comisari pentru a dicta, prin consilieri de curte, politicile de „război”. Asistăm la o centralizare agresivă și periculoasă, în care deciziile vitale pentru destinele națiunilor nu se mai iau în capitalele legitime ale Europei, ci în birourile închise ale unei elite nealese, obsedate de control absolut, conform Politico
Obiceiul Ursulei von der Leyen de a se implica personal în dosare strategice a devenit una dintre trăsăturile definitorii ale mandatului ei. Acum își extinde influența într-un domeniu care ține de ADN-ul său politic: apărarea.
Următorul câmp de bătălie este Strategia Europeană de Securitate, așteptată după summitul NATO de luna viitoare. Documentul ar trebui să definească amenințările, prioritățile și instrumentele UE. Însă, potrivit informațiilor relatate de Barigazzi și Fortuna, mai important decât conținutul este cine îl scrie. Iar răspunsul pare clar: Comisia preia controlul.
Două surse europene afirmă că strategia este redactată în principal de Comisie, în special de Simon Mordue și Arnout Molenaar, consilieri apropiați ai președintei Comisiei, ambii proveniți din Serviciul European de Acțiune Externă înainte de a intra în cercul său intern.
EEAS împins în plan secund
În trecut, documente precum Strategia Globală a UE sau Busola Strategică erau coordonate de Serviciul European de Acțiune Externă (EEAS). De data aceasta, rolul său pare redus, limitându-se în principal la articolul 42.7 (clauza de apărare mutuală) și la alte teme punctuale cerute de statele membre.
Chiar și comisarul pentru apărare, Andrius Kubilius, pare marginalizat. Acesta lucrează la o propunere privind Uniunea Europeană a Apărării, dar admite că nu știe forma finală a strategiei: „E la nivel înalt. Nu știu ce scriu acolo”.
Reacția capitalelor: prudență
Guvernele naționale urmăresc atent evoluția. Miza nu este doar instituțională, ci legată de limita dintre competențele Comisiei și prerogativele statelor în materie de apărare.
Un diplomat european rezumă poziția majorității capitalelor: Comisia este acceptată în industrie, comerț și securitate economică, dar geopolitica rămâne sensibilă. „Când vorbim de război și pace, Comisia știe că trebuie să fie prudentă.”
Modelul von der Leyen: control prin loialitate
Nu este un caz izolat. Numirea recentă a lui Jim Hagemann Snabe ca trimis special pentru AI urmează același tipar: plasarea unor persoane de încredere pe dosare sensibile, cu raportare directă către președintă.
Puterea se concentrează progresiv în Berlaymont. Centre alternative de influență — inclusiv EEAS — sunt împinse în lateral. Nu este o schimbare declarată, ci una de structură: controlul se mută discret, dar constant, către vârf.
