Dr. Jan Marin, medic din Franța: ,,Avem multe cazuri cu vârste între 40-50 ani, fără patologie asociată, cu COVID-19”

26 Mar 2020 | scris de M.C.
Dr. Jan Marin, medic din Franța: ,,Avem multe cazuri cu vârste între 40-50 ani, fără patologie asociată, cu COVID-19”

Dr. Jan Marin este medic specialist ginecolog, plecat de ani buni în Franța și stabilit acolo. Specialistul român a acceptat să vorbească deschis pentru 360medical.ro despre situația critică din Franța produsă de pandemia de coronavirus.

Medicul atrage atenția asupra faptului că, deși se insistă pe izolare, pentru toată populația, cu accent în special asupra celor în vârstă și a persoanelor fragile, în practică medicii francezi se confruntă de asemenea cu mulți pacienți tineri cu Covid-19, care vin cu dificultăți respiratorii.

Aflați ce le recomandă românilor pentru a trece mai ușor prin această criză, provocată de SARS-C0V-2.

"Important pentru Romania este să se ia urgent măsurile de carantină strictă, de izolare și delimitare a perimetrului unde apar cazuri, aș merge chiar mai departe – delimitarea orașelor cu cazuri, așa cum a fost în China, pentru a limita răspândirea virusului. În China aș putea spune că a fost un succes pentru că au reușit să stopeze propagarea virusului la timp, desigur cu prețul a câteva mii de decese, dar raportat la populația locală, este inferior ca procent față de Italia.

Este adevărat că se insistă pe aspectul izolării în general, în special în cazul persoanelor fragile și e foarte bine, doar că în practică avem multe cazuri de tineri fără patologie asociată cu vârste între 40-50 ani care apelează urgențele cu dificultăți respiratorii, iar la spital intervine paradigma “pe cine vom îngriji în primul rând” când este un aflux masiv de pacienți. Iar asta cred că urmează să se întâmple și în România", a spus acesta pentru 360medical.ro.

"Conform ultimelor comunicate, simpla apariție a anosmiei – lipsa de miros, instalată brusc ca și tulburări ale gustului foarte deranjante, de asemenea instalate brusc, în special dacă asociază și creșterea temperaturii, trebuie să orienteze diagnosticul către o posibilă infecție Covid-19 și luate măsurile de carantină strictă.

În aproape toate cazurile apare o creștere a temperaturii, asociate cu tusea seacă și celelalte simptome asociate – digestive etc", mai spune medicul.

Interviul integral îl puteţi citi AICI.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră