Savantul care a fondat școala românească de imunologie și patologie experimentală

24 Mar 2020 | scris de Marina Constantinoiu
Savantul care a fondat școala românească de imunologie și patologie experimentală

Datorită lui, România a fost a doua ţară din lume, după Franţa, care a introdus, în 1926, vaccinul BCG ("Bacilul Calmette-Guérin") care conţinea germeni cu virulenţă atenuată, pentru vaccinarea profilactică contra tuberculozei a nou-născuţilor.

Fondator al şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală, Ioan Cantacuzino a militat pentru consolidarea fundamentelor biologice ale medicinii teoretice şi practice, scrie AGERPRES, citând istoricul publicat de Spitalul Clinic "Dr. I. Cantacuzino".

Vibrionul holeric și vaccinarea antiholerică

Savantul român a desfăşurat o bogată activitate de cercetare privind vibrionul holeric şi vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei şi febrei tifoide, etiologia şi patologia scarlatinei.

În timpul Primului Război Mondial, a fost în prima linie a campaniei împotriva tifosului exantematic şi holerei.

Pionier al campaniilor antimalarice în România

A coordonat primele campanii antimalarice, din România, fiind un pionier european al acestor acţiuni.

Pe baza concluziilor cercetărilor privind vibrionul holeric, Ioan Cantacuzino a inventat o metodă de vaccinare antiholerică în masă în plină epidemie. Aceasta metodă - "marea experienţă românească de vaccinare" - este şi în prezent folosită în ţările unde se mai semnalează cazuri de holeră.

Ioan Cantacuzino (1863-1934) a urmat cursurile Liceului "Louis le Grand" (1879-1882) din Paris. Ulterior, a făcut studii de filosofie la Sorbona (1882-1885), de ştiinţe naturale (1886-1891) şi de medicină (1887-1894) la Paris, luându-şi doctoratul în medicină în 1894.

A obţinut titlul de doctor, cu teza "Recherches sur le mode de destruction du vibrion cholérique dans l'organisme" (Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului de holeră în organism), conform Dicţionarului "Membrii Academiei Române 1866/2003" (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti 2003).

A făcut un stagiu la Institutul Pasteur din Paris (1892-1894), unde a fost asistentul biologului rus Ilia Ilici Mecinikov (1845-1916), laureat al premiului Nobel pentru medicină în anul 1908.

Profesor de morfologie animală

A fost profesor de morfologie animală la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi (1894-1896).

În 1895 s-a întors la Institutul Pasteur, unde a realizat cercetări ştiinţifice (1895-1901). Revine în ţară la catedra de medicină experimentală din cadrul Facultăţii de Medicină din Bucureşti (1901-1934) şi înfiinţează Laboratorul de Medicină Experimentală (1901), conform prezentării publicate de site-ul Spitalului Clinic "Dr. I. Cantacuzino", www.spitalul-cantacuzino.ro.

A ocupat funcţiile de director general al Serviciului Sanitar al României (1907-1910), şef al Directoratului Sănătăţii Publice, Civile şi Militare (1917-1918), director al Institutului de Seruri şi Vaccinuri, din Bucureşti, înfiinţat în 1921 din iniţiativa sa, conform Dicţionarului "Membrii Academiei Române 1866/2003".

A făcut parte din guvernul condus de Nicolae Iorga

A făcut parte din guvernul condus de Nicolae Iorga, ca ministru al Muncii, Sănătăţii, Ocrotirii Sociale (18 aprilie 1931-31 mai 1932). Î

n timpul mandatului de ministru, a elaborat Legea reglementării muncii în porturi şi a finanţării luptei contra tuberculozei din beneficiile Loteriei de Stat, se arată în volumul ''Guverne şi guvernanţi (1916-1938)'', autori Ion Mamina şi Ioan Scurtu ( Bucureşti, 1996).

Vocaţia sa de fondator şi de mare organizator a fost demonstrată prin înfiinţarea de instituţii şi publicaţii - "Revista ştiinţelor medicale" (1905), "Annales de biologie" (1911) şi "Archives roumaines de pathologie expérimentale et de microbiologie" (1928). Din 1896, şi-a publicat lucrările despre sistemele şi funcţiile fagocitare în regnul animal.

A introdus noțiunea de ”imunitate de contact”


Lui i se datorează introducerea noţiunii de imunitate prin contact.

Cea mai de seamă contribuţie o reprezintă obţinerea primei modificări ereditare în bacteriologie, prin folosirea unui transformator, obţinut prin metode fizice (filtrare şi căldură), explică Dicţionarul "Membrii Academiei Române 1866/2003".

A fost ales membru corespondent (24 mai 1911), apoi membru titular (30 mai 1925) al Academiei Române, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)".

A deţinut calitate de membru şi în Comitetul de Igienă al Ligii Naţiunilor (1923), al Societăţii de Biologie şi al celei de Patologie Exotică franceze, al Academiei de Ştiinţe din Paris şi al Academiei de Medicină din Bruxelles.

Renumite universităţi i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa - Lyon (1922), Bruxelles (1924), Montpellier (1930), Atena (1932) şi Bordeaux (1934). A fost distins cu titlul de Comandor al Legiunii de Onoare (1917).

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră