Spiritul antioccidental care domină astăzi universitățile și mediile politice radicale nu a apărut din neant. El își are rădăcinile într-o mișcare generală de valorizare a comunităților „primitive” în detrimentul societăților moderne, născută în mediile academice ale antropologiei și sociologiei. Eseurile antropologului Roger Sandall permit redescoperirea genealogiei acestor idei, atât de superficiale, cât și periculoase spune o analiza a specialistei în studii populaționale Michèle Tribalat în revista Causeur
Roger Sandall (1933–2012) a fost un universitar australian, născut în Noua Zeelandă, care a publicat în 2001 volumul The Culture Cult. Designer Tribalism and Other Essays. Așa cum arată titlul și subtitlul, cartea reunește mai multe texte centrate pe entuziasmul unor intelectuali occidentali pentru culturile primitive, pe care le sacralizează și asupra cărora proiectează propriile fantasme. Acest primitivism romantic nu s-a născut în sânul popoarelor tribale, ci în Occident, în mediul unor orășeni răsfățați, cu riscul ca aceste populații să ajungă să-și imite admiratorii.
Până în anii 1970, guvernele american, canadian, australian și neozeelandez au încercat să reducă prăpastia care îi despărțea pe aborigeni și pe autohtoni de concetățenii lor în materie de sănătate, locuire și educație. Idealizarea culturii aborigene fără alfabet, fără scriere și, evident, fără cărți, care a urmat, a avut efecte dezastruoase asupra alfabetizării. Totodată, idealizarea tribalismului a reinventat un trecut al maorilor din care a fost eliminat canibalismul.
Cazul podului Hindmarch (pe o insulă din sudul orașului Adelaide, Australia) este exemplar pentru instrumentalizarea acestei devoțiuni față de cultura tribală. Studiul arheologic concluzionase că situl nu prezenta nimic sacru. Totuși, proprietarul unui vast domeniu, afectat de proiectul construcției, a mobilizat câțiva aborigeni care nu cunoșteau existența unor locuri sacre pe teren, dar care au „descoperit” unul: apele estuarului ar fi fost asociate fertilității feminine! Un raport a devoalat înșelătoria, dar construcția a fost întârziată doi ani. În viața tribală, loialitatea față de grup prevalează asupra adevărului faptelor.
Abolirea proprietății private, locuințe comunitare și libertate sexuală
În 1848, John Humphrey Noyes a întemeiat o comunitate (Oneida) în statul New York, pe care a condus-o timp de 30 de ani. Comunitatea le rezerva bătrânilor un acces privilegiat la un harem de femei tinere care, în principiu, puteau refuza orice propunere. Regulile comunitare copiau obiceiurile aborigenilor australieni poligami și gerontocrați. Comunitatea s-a destrămat, iar Noyes a fost nevoit să fugă în Canada pentru a scăpa de acuzațiile de viol asupra minorilor.
Pe creasta valului feminist din anii 1960 și 1970 au fost aduse acuzații la adresa familiei monogame, considerată responsabilă pentru aservirea femeilor. Dovadă stă, deși cu excese evidente, experiența comunitară a fermei Cold Mountain, fondată de Joyce Garner în Vermont. Așezată într-un loc izolat, fără electricitate, fără tăiere de lemne pentru încălzire și populată de „fermieri” lipsiți de experiență, această comunitate s-a soldat cu un eșec răsunător. Joyce Garner a scris o carte în care și-a expus visul unei comunități de frați și surori incestuoși.
Două școli antropologice
Roger Sandall distinge două școli antropologice apărute foarte devreme. Mai întâi, antropologia franco-germanică, reprezentată de Jean-Jacques Rousseau și Johann G. von Herder, precursori ai primitivismului romantic. Ea se conturează în cadrul unei elite literare nostalgice, care disprețuia industria, detesta comerțul și considera că civilizația corupe umanitatea. Rousseau, deși recunoștea că era imposibilă întoarcerea la starea de natură, a creat o iluzie ambiguă ce a inspirat numeroși discipoli. În 1761, călugărul benedictin Dom Deschamps recomanda interzicerea metalelor și întoarcerea la lemn, dar și arderea cărților, abolirea scrisului și viața comunitară într-un uriaș pat de paie! Scenele din Viața boemă de Henri Murger (1851) prezentau artiști și scriitori care se inspirau de la țigani, dar beneficiau de tot confortul epocii. Acest romantism îl făcea pe Flaubert să declare că ar fi preferat să fie catârgiu andaluz decât intelectual francez, fără a conștientiza prăpastia dintre imaginea sa fantasmatică și realitatea dură a vieții catârgilor.
În continuare, antropologia anglo-scotiană, reprezentată de englezul William Robertson și scoțianul John Millar, susținea că virtuțile clasei de mijloc fundamentează ordinea morală, în timp ce proprietatea colectivă frânează inițiativa și industrializarea. Potrivit lui Roger Sandall, Rousseau a lansat, împreună cu Herder, disputa dintre Europa continentală preindustrială și Anglia-Scotia, unde industrializarea timpurie a favorizat apariția unei antropologii autentice, practicate de profesioniști care împărtășeau ideile sociale și politice moderate ale clasei de mijloc.
Intrarea boemei în universitate și triumful literarului asupra științificului
În anii 1920, Franz Boas a promovat la Universitatea Columbia o teorie a diversității culturale, menită să contracareze teoriile rasiale ale vremii, dar care, învăluită într-o dragoste romantică pentru celălalt, a ajuns să domine antropologia. Romantismul acesta a fost întruchipat de Ruth Benedict și Margaret Mead, pe care Boas le-a introdus în departamentul de antropologie, ambele aflate într-o cruciadă împotriva puritanismului american. Stilul lor literar de a trata culturile tribale a contribuit la succesul primitivismului romantic, în special prin Coming of Age in Samoa, publicată în 1928 de Mead. Aceasta a folosit datele de teren, rezultate dintr-o cercetare expeditivă, mai degrabă ilustrativ, relegând realitățile istorice în anexă, și aceea tipărită cu litere mărunte. Astfel de scrieri au legitimat primitivismul romantic ca formă acceptabilă de prezentare etnografică în mediile academice. Chiar dacă antropologia a rămas totuși productivă, apariția, în anii 1960, a unei antropologii postmoderne, închistată într-un jargon pretențios, a consfințit triumful viziunii literar-romantice.
Primitivismul academic
Karl Polanyi s-a născut la Budapesta în 1886. Rănit în Primul Război Mondial, s-a căsătorit la Viena cu infirmiera maghiară care îl îngrijise, o comunistă înverșunată. Refugiat la Londra în 1933, a avut mari dificultăți în a-și câștiga existența, fapt ce i-a alimentat ura față de societatea capitalistă. În 1947 a devenit profesor de istorie economică la Columbia University. În 1960 credea că Africa de Vest va deveni lider mondial datorită economiei planificate și a unor conducători puternici. În volumul Dahomey and the Slave Trade, scris în colaborare cu Abraham Rotstein și publicat în 1966, la doi ani după moartea sa, el atribuie lipsa foametei dirigismului regelui și miniștrilor săi și nu găsește nimic de reproșat celor 2000 de soții regale. Se arată încântat de tehnica numărării cu pietricele, pe care o compară cu IBM! Karl Polanyi nu a înțeles niciodată principiile guvernării democratice, nici natura economiei care îl hrănea și îi permitea să muncească liber. Pentru el, revendicările morale ale solidarității prevalau asupra oricărui alt criteriu, inclusiv asupra simplei umanități.
Unii gânditori au respins acest curent primitivist. Karl Popper s-a născut la Viena în 1902. În 1937 a acceptat un post de profesor în departamentul de psihologie și filozofie la Canterbury College din Christchurch, Noua Zeelandă, funcție pe care a ocupat-o în timpul războiului. Acolo a scris The Open Society and Its Enemies, fără nicio referire la cultura maori, care ar fi putut oferi un exemplu evident de societate închisă. Șeful său de departament era antropologul Ivan Sutherland, specialist în problemele maorilor. Pe măsură ce șederea lui Popper se prelungea, conflictul cu șeful său s-a agravat. În The Maori People Today, publicată în 1940, Sutherland susținea că înaintea sosirii europenilor maorii trăiau într-o stare de armonie primitivă, în timp ce aceștia avuseseră un impact devastator asupra mediului (specii dispărute, 50% din păduri arse), iar războaiele tribale includeau, în mod curent, gătirea și consumarea prizonierilor. Intelectualii care îi apărau, printre care și Sutherland, îi transformaseră în victime cu pielea brună, oprimate de albii dominatori. Ostilitatea față de Popper s-a manifestat printr-o campanie de hărțuire, la capătul căreia Sutherland a fost obligat să își prezinte scuzele. În 1951 acesta s-a sinucis. În timp ce majoritatea maorilor au aderat la lumea modernă, unii militanți binevoitori promovează și astăzi o întoarcere la cultura maori, așa cum și-o imaginează. Ministrul dezvoltării maori a cerut chiar ca tradițiile maorilor să fie pe deplin aplicate și respectate pentru a evita orice formă de violență.
Unele culturi au fost mai favorabile dezvoltării, inventivității și împlinirii individuale decât altele
David Landes consideră Europa Evului Mediu drept cea mai inventivă societate din istorie. Dacă tiparul a fost inventat în China în secolul al IX-lea, abia în secolul XX a fost modernizat acolo prin folosirea caracterelor mobile, la cinci sute de ani după Occident. În China, cunoașterea era monopolul împăratului. Or, libertatea este esențială pentru inovație, iar centralizarea excesivă a puterii îi este nefavorabilă. Ruperea de forma comunitară a societății a fost decisivă. În Anglia, a devenit posibil transferul proprietății familiale către persoane din afara familiei. O inovație cu efect economic major a fost contabilitatea în partidă dublă, introdusă la Londra, într-o firmă italiană, în 1305. Odată cu Magna Carta din 1215 și apoi cu garantarea proprietății private în 1297 s-a pus capăt practicii „cel care comandă ia totul”, care a rămas însă mult timp regula în Rusia, unde sfera privată depindea integral de putere. Iobăgia a fost înscrisă în lege în 1649, iar în 1729 a fost înființată o cancelarie a confiscărilor. Timp de sute de ani, sectorul privat a fost semi-legal, abia tolerat, în umbra statului. Sistemul sovietic a perpetuat o neîncredere universală.
Pentru Keith Richbourg, Africa este gangrenată de corupție. Menținerea la putere a oamenilor puternici și distribuirea banilor asigură loialitatea atunci când orice legitimitate a dispărut. Roger Sandall adaugă că deținerea puterii de către o elită politico-militară puternică, violentă și indiferentă față de clasa productivă este probabil și mai gravă: „Producția există în ciuda statului”. În ceea ce-l privește pe Ernest Gellner, el distinge trei tipuri de societate: 1) o lume tribală, cea a rudelor și a ritualurilor, dar fără o politică tiranică centralizată; 2) o lume pseudo-tribală, precum cea a naziștilor și a comuniștilor, în care centralizarea distruge toate instituțiile și comunitățile subordonate, indiferent de natura lor; 3) o lume în mare parte democratică, care s-a format în Europa și America. El exclude atât comunitarismul, cât și autoritarismul centralizat, respinge militarismul și lagărele de muncă. Ceea ce am putea numi o civilizație.
Amurgul antropologilor
Potrivit lui Roger Sandall, figurile mari ale antropologiei, dezamăgite, au părăsit disciplina în masă la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI. Pentru Adam Kuper, născut în Africa de Sud în 1941, din ce în ce mai mulți antropologi „și-au transferat loialitatea intelectuală de la științele sociale către științele umaniste, unde este mai obișnuit să interpretezi și chiar să deconstruiesti, în loc să conduci analize sociologice și psihologice” (Culture: The Anthropologists’ Account, Harvard University Press, 2000). El se adresează americanilor liberali pentru a le arăta că romantismul german renăscut se bazează pe o teorie a culturii anacronice, chauviniste și primitiviste, în totală contradicție cu cerințele oricărei științe sociale respectabile. Ca și cum antropologia ar fi căutat să se autodistrugă. Relativismul său, adaugă Roger Sandall, a triumfat în întreaga sferă a științelor umaniste.
Cultural studies versus civilizație
În Occident, triumful primitivismului romantic este atât de complet încât termenul de „civilizație” devine rar și, când este folosit, adesea cu ironie: „virtutea care nu îndrăznește să-și spună numele”. Odată cu cultul culturii, noțiunea de civilizație, asociată cu înalta cultură, devine superfluă. Pentru Raymond H. Williams, această înaltă cultură era percepută ca prea exclusivistă, pretențioasă, elitistă, rănind stima de sine a celor care se simțeau excluși. De aici extinderea sa fără limite, până când nimic nu mai rămânea neatins. În cartea sa Marxism and Literature din 1977, Williams a ajuns să declare că literatura trebuie să dispară pentru a purga orice urmă de exclusivism al privilegiului. Potrivit lui, după această „curățenie generală”, ar fi apărut concepte noi. Chiar și cei mai radicali de stânga se întrebau atunci dacă era sănătos la cap. Totuși, el a fost cel care a remodelat conceptul de cultură pentru mare parte din lumea anglofonă. Resentimentul lui Williams era atât de puternic încât vedea exploatare peste tot, exploatare ce trebuia contestată, delegitimată și subversată. Lumea era astfel pregătită pentru cultural studies. Roger Sandall consideră că acest resentiment „explică în mare măsură efortul determinat al discipolilor săi din cultural studies de a arunca pe fereastră pe Shakespeare și compania sa”.
