După ce în iulie 2024 a stabilit un record istoric prin accelerarea rotației zilnice, Pământul a repetat fenomenul ieri, pe 5 august 2025. Serviciul Internațional al Rotației Pământului și al Sistemelor de Referință (IERS) a anunțat că această zi a fost cu aproximativ 1,5 milisecunde mai scurtă decât durata obișnuită de 24 de ore. Deși imperceptibilă pentru oameni, această variație reflectă procese complexe care influențează ritmul planetei și ridică semne de întrebare despre modul în care măsurăm timpul, scrie Le Figaro
După un record de viteză pe 12 iulie 2024, Pământul se pregătește din nou să își încheie rotația zilnică cu ceva timp în avans marți, 5 august 2025, conform Serviciului Internațional al Rotației Pământului și al Sistemelor de Referință (IERS).
Este un eveniment imperceptibil, dar cât se poate de real: pe 5 august, Pământul urma să își finalizeze rotația zilnică cu un avans de aproximativ 1,51 milisecunde față de cele 24 de ore obișnuite. Această zi a fost cea mai scurtă din an, devansând zilele de 9 și 22 iulie (cu un avans de aproximativ 1,3 milisecunde de fiecare dată).
Poate nu știați, dar durata unei zile (adică timpul necesar Pământului pentru a efectua exact o rotație completă în jurul propriei axe) nu este constantă în timp. „O zi ideală ar trebui să dureze exact 86.400 de secunde, adică 24 de ore. Însă, de la inventarea ceasurilor atomice în anii 1950, știm că această durată variază, în mod infim, dar măsurabil, în funcție de un număr mare de parametri”, explică Christian Bizouard, astronom la Laboratorul Timp Spațiu al Observatorului din Paris și director al Serviciului Internațional al Rotației Pământului și al Sistemelor de Referință (IERS), organismul de referință care măsoară aceste variații zilnice. „Numeroși factori, cum ar fi poziția Lunii față de ecuator, topirea ghețarilor, cutremurele sau mișcările interne ale nucleului fluid al planetei noastre, încă foarte puțin înțelese de oamenii de știință, sunt la originea acestui fenomen”, adaugă astronomul francez.
Poziția Lunii
Doi parametri principali influențează variația sezonieră a duratei unei zile complete: vânturile și poziția Lunii față de planeta noastră. În timpul verii în emisfera nordică, curenții atmosferici globali (jet-streams) sunt, în general, mai lenți, ceea ce implică faptul că Pământul „trebuie” să se rotească puțin mai repede pentru a-și conserva momentul cinetic, o regulă fundamentală în fizică. Acesta este motivul pentru care rotația planetei noastre este întotdeauna ceva mai rapidă în acest sezon.
La aceasta se adaugă poziția Lunii față de ecuatorul terestru. Mecanismul este comparabil cu cel al unui patinator care se rotește și a cărui viteză de rotație crește atunci când își apropie brațele de corp, explică Christian Bizouard. Când Luna se îndepărtează de ecuator și se apropie de poli, acest lucru modifică distribuția maselor la suprafața planetei, ceea ce provoacă o accelerare temporară a rotației, ca și cum Pământul și-ar ridica brațele în sus, pe axa corpului, în loc să le întindă. Acest al doilea parametru explică datele precise la care sunt doborâte recordurile și faptul că acestea pot fi prezise cu precizie (mecanica orbitală fiind astăzi estimată cu o precizie extraordinară).
Modelele oceanice și atmosferice nu mai sunt suficiente pentru a explica accelerația observată din 2020
„Ceea ce este mai puțin înțeles este faptul că accelerația se intensifică de aproximativ zece ani. Vârfurile sunt din ce în ce mai pronunțate, ca și cum Pământul s-ar roti din ce în ce mai repede. Într-atât încât, în ultimii cinci ani, am înregistrat în mod regulat zile de mai puțin de 24 de ore. Pe 12 iulie 2024, planeta albastră a stabilit chiar un record istoric, rotindu-se cu un avans de 1,66 milisecunde, ceva fără precedent. Această tendință, inedită la scară contemporană, nu este foarte bine înțeleasă. Modelele oceanice și atmosferice nu mai sunt suficiente pentru a explica accelerația observată din 2020”, subliniază Christian Bizouard. Originea acestei accelerații este mai probabil să fie căutată sub picioarele noastre. Geofizicienii consideră că fenomenul provine dintr-o încetinire a rotației părții externe a nucleului. Această zonă, formată din metale lichide, este, în special, sursa câmpului magnetic terestru. Fenomenele care o animă sunt extrem de complexe și destul de imprevizibile, ceea ce face predicțiile foarte dificile.
O secundă intercalară negativă
Dacă tendința actuală continuă, avansul acumulat de Pământ față de durata „normală” a unei zile terestre ar putea ajunge la o secundă întreagă. Serviciul Internațional al Rotației Pământului și al Sistemelor de Referință ia în considerare introducerea unei „secunde intercalare negative” în 2029 pentru a compensa acest avans față de timpul universal coordonat.
Din 1967, timpul mondial se bazează pe ceasuri atomice, care măsoară timpul mult mai fiabil decât rotația Pământului (care variază continuu din toate motivele prezentate). Timpul atomic a înlocuit, astfel, timpul astronomic. Dar, pentru a evita o derivă prea mare între cele două, secunde intercalare sunt adăugate periodic timpului universal coordonat (UTC), referința care a înlocuit timpul mediu de Greenwich în anii 1960. Până în prezent, au fost adăugate doar secunde „pozitive”. Într-adevăr, mecanismul principal care influențează durata zilei terestre, la scara timpului geologic, este încetinirea progresivă a vitezei de rotație a Pământului, legată de îndepărtarea progresivă a Lunii (câțiva centimetri pe an). Este un proces lent, dar constant: Pământul pierde aproximativ 2 milisecunde pe secol din cauza acestui mecanism. Urmele lăsate de ciclurile mareelor în anumite roci sedimentare antice arată că, acum aproximativ 2 miliarde de ani, o zi terestră dura 20 de ore.
Probabile probleme informatice
Pe termen lung, această încetinire progresivă este efectul dominant. De la adoptarea timpului atomic internațional în 1967, au fost adăugate aproximativ 27 de secunde intercalare pentru a evita o derivă inevitabilă între cele două metode de măsurare. În viața de zi cu zi, această diferență este imperceptibilă. Dar în domenii foarte precise, cum ar fi sistemele GPS, rețelele informatice sau telecomunicațiile, aceste decalaje sunt importante. În practică, sistemele de poziționare prin satelit au propriul lor timp, fie că este vorba de GPS-ul american sau de sistemul Galileo european, dar decalajul față de timpul universal coordonat este cunoscut cu mare precizie.
Trebuie menționat că adăugarea unei secunde intercalare „negative” ar putea crea probleme informatice, deoarece ar necesita ca sistemele să revină cu o secundă înapoi. Poate ar fi mai înțelept să nu se facă nimic și să se aștepte ca încetinirea progresivă a Pământului să reia controlul. Accelerația recentă reprezintă, într-adevăr, o anomalie, iar fenomenul nu ar trebui să persiste în timp. La scara timpului geologic, durata zilei va sfârși inevitabil prin a-și relua tendința naturală de prelungire. În 200 de milioane de ani, astronomii estimează că o zi va dura 25 de ore!
Pe termen mai scurt, încălzirea globală ar putea contribui într-o anumită măsură. Topirea ghețarilor și creșterea nivelului mării vor modifica distribuția maselor la suprafața Pământului, ceea ce ar putea provoca o încetinire de ordinul a jumătate de milisecundă pe zi până la sfârșitul secolului, potrivit oamenilor de știință. Acest fenomen ar putea, de altfel, să fi atenuat ușor accelerația observată în prezent.
