Studiu: coronavirusul atacă placenta viitoarelor mame

24 Mai 2020 | scris de A.A.
Studiu: coronavirusul atacă placenta viitoarelor mame

Conform unui studiu efectuat pe doar 16 femei gravide care au fost testate pozitiv cu noul coronavirus, medicii au descoperit că virusul SARS-CoV-2 atacă placenta care suplinește funcțiile rinichilor, ficatului și plămânilor fetusului, anunță CNN.

Examenele patologice efectuate la câteva minute după naștere au descoperit că sângele nu mai circulă normal între mamă și fetus, iar placenta prezintă cheaguri de sânge.

Acest lucru ar putea duce la placenta să nu mai își îndeplinească rolul, iar oxigenul și nutrienții furnizați de mamă prin sistemul circulator să nu mai ajungă în cantitatea necesară la bebeluș.

”Nu ne dorim să prezentăm o situație îngrozitoare, dar noile descoperiri sunt destul de alarmante pentru mine”, declară dr. Emily Miller, obstetrician în cadrul clinicii Northwestern Medici și coautoare a studiului publicat în jurnalul de specialitate American Journal of Clinical Pathology.

Chiar dacă au fost observate doar 16 femei, autorii au anunțat că este cel mai amplu studiu efectuat până acum asupra viitoarelor mame testate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2.

”Nu ne dorim să tragem concluzii pripite dintr-un studiu atât de mic, dar rezultatele preliminare ale impactului virusului asupra placentei ne transmit că există implicații semnificative în evoluția normală a sarcinii”, declară Miller.

Doctora a adăugat că mamele depistate COVID trebuie să fie mult mai atent supravegheate și trebuie monitorizat nivelul de oxigen pe care îl primește fetusul, dar și creșterea normală.

”Am fost foarte surprinsă că acest studiu prezintă la început noile măsuri pe care trebuie să le luăm. Există riscuri destul de mari atunci când viitoare mamă trebuie să fie supusă unor teste suplimentare, unui număr foarte mare de ecografii, dar efectele secundare nu sunt încă cunoscute”, a declarat dr. Denise Jamieson, președinta departamentului de obstetrică-ginecologie a Universității din Atlanta.

”Nu cred că este cazul să exagerăm cu aceste noi descoperiri. Acest studiu a dus la apariția de întrebări suplimentare, mult mai multe ca răspunsurile de până acum. Analiza placentei din timpul sarcinii ne va ajuta să întelegem efectul virusului asupra fetusului, dar nu ar trebui să impunem o schimbare radicală a examenelor clinice efectuate asupra viitoarelor mămici”, adaugă Jamieson.

Chiar dacă informațiile sunt extrem de reduce, doctorul consideră că nu este cazul de noi semnale de alarmă, deoarece bebeluși născuți în ultima perioadă, chiar și cu mame pozitive, nu au prezentat probleme medicale serioase.

”Chiar și studiul a raportat că noii-născuți au fost sănătoși și nu au prezentat nicio problemă medicală, chiar dacă placenta prezenta cheaguri de sânge și era sub dezvoltată față de o sarcină normală”, anunță Miller.

Mamele confirmate pozitiv cu noul coronavirus au dus sarcina la termen, nașterea nu a prezentat probleme, iar noii-născuți nu au avut nicio problemă din punct de vedere al sănătății. Paisprezece dintre copiii supuși studiului s-au născut la termen cu o greutate normală și un scor Apgar ridicat. Doar unul singur a fost născut prematur.

O pacientă a pierdut sarcina în cel de-al doilea trimestru, dar ea era asimptomatică, deci nu se poate preciza dacă acest eveniment nefericit poate fi conectat cu infecția de coronavirus.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră