Pandemia ne-a învățat cum să nu ne mai agățăm de planuri

23 Mai 2020 | scris de A.V.
Pandemia ne-a învățat cum să nu ne mai agățăm de planuri

Pentru mulți dintre noi, anul 2020 a început ciudat și a continuat cu frustrări, multe planuri au fost dejucate și multe proiecte au picat. Pentru mulți a fost, până acum, un „dezastru”, un carusel de emoții și de stări: de la revoltă, frustrare, teamă, panică, furie, până la dureri fizice și tensiune.

Cu toate acestea, psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), afirmă că fiecare dintre noi am învățat câte ceva din aceste experimente nefaste – unii lucruri practice (cum ar fi să facă prăjituri), alții au constatat că școala poate fi și online, iar alții și-au regăsit sinele demult pierdut, scrie RADOR.

“Dincolo de toate, poate una dintre cele mai importante lecții pe care această pandemie ne-a oferit-o indirect se poate rezuma în câteva cuvinte: Încetați să stați agățați de planurile pe care le faceți! Mulți știm asta în teorie; așteptările nu duc nicăieri, iar atașamentul față de planul inițial poate fi dăunător. Și totuși, nevoia de control pune de multe ori stăpânire pe acțiunile noastre. Astfel, ne trezim că planificăm, anticipăm și calculăm fiecare pas. Este important să realizăm că viața ne pune pe drumul cel mai potrivit pentru noi. A sta într-o constantă frică de viitor doar adâncește orice sentiment de anxietate. Avem nevoie de obiectivele clare și sănătoase, de un scop și de o direcție în viață. Limita dintre a-ți stabili obiective cu un minim de pași și a-ți planifica următorii ani este totuși subtilă. Da, există și obiective mărețe (Huge Unbelievable Great Goals). Obiective pentru viață. Lucruri care presupun investiții mai mari de timp, resurse și energie. Asta nu înseamnă că se va întâmpla exact cum l-am formulat inițial. De pe o zi pe alta, pot să apară schimbări majore în viața noastră. Să ne atașăm de planurile făcute este doar o cale de a ajunge la suferință și durere. Tot ce nu se întâmplă cum ne-am propus poate să ne scadă motivația, încrederea în noi și determinarea de a mai continua”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Ce rămâne de făcut atunci?

În primul rând, stabilește-ți obiective, adică alege o direcție în viața ta. După asta, fă ceea ce ține de tine și fii pregătit să te adaptezi mereu!

Fii conștient că obiectivele noastre sunt vise și idei și așa rămân până în clipa în care devin realitate. Unele nu se vor împlini niciodată. La altele vom renunța noi. Altele, se vor împlini exact cum am sperat, iar altele se vor împlini sub o formă diferită.

Oricum ar fi, importantă este atitudinea! Cu încordare, tensiune, stres, frustrare, durere și sacrificii prea mari, își pierd sensul. Cu calm, concentrare, răbdare, o atitudinea flexibilă și creativă, vei ajunge acolo cu zâmbetul pe buze! Cum? Nu se știe încă.

Vei ști abia după ce le vei fi atins. Important este să ajungem cu bine la obiectivele noastre, indiferent care sunt ele”, conchide psihologul

Alte stiri din Life style

Ultima oră