OMS laudă un nou medicament care vindecă gripa într-o singură zi

12 Feb 2018 | scris de Gabriela Antoniu
OMS laudă un nou medicament care vindecă gripa într-o singură zi

O companie japoneză de medicamente, Shionogi & Co, a anunţat că a realizat o pastilă experimentală care poate ucide virusul gripei într-o singură zi, relatează The Wall Street Journal, LiveScience şi Daily Mail.

Într-un studiu clinic, o singură doză din acest medicament a eliminat virusul din organism într-un timp mediu de 24 de ore, conform The Wall Street Journal. Atât pacienții cu gripă japoneză, cât și cei cu gripă americană au fost incluși în studiu.

Medicamentul experimental a acţionat de trei ori mai repede decât un alt medicament antiviral, Tamiflu, conform companiei. Japonezii de la Shinogi susţin că reacţia rapidă la acest medicament prin uciderea virusului reduce riscul de contagiune.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat că produsul farmaceutic al Shionogi & Co. ar putea schimba modul în care medicii și asistenții medicali tratează persoanele bolnave de gripă. "Datele pe care le-am văzut arată foarte promițător", a transmis OMS.

Takeki Uehara, care a condus studiul, a declarat pentru Wall Street Journal că medicamentul a fost elaborat de cercetători care lucrează la un medicament anti-HIV, care face același lucru.

Cum acţionează

Noul medicament recurge la o abordare diferită în lupta împotriva gripei, comparativ cu alte medicamente. Virusul gripal se răspândește în corp prin invadarea celulelor. Odată ce a intrat într-o celulă, deturnează mecanismul celular, forțând celula să facă copii ale virusului gripal. Apoi, virușii copiați se înmulţesc rapid în celulă, după care se răspândesc şi în alte celule din apropiere unde se reia procesul.

Medicamentele existente, inclusiv Tamiflu, acţionează prin blocarea acestor copii virale de a ieşi din celule şi de a se răspândi. Medicamentul experimental începe însă să acționeze mai devreme, prin blocarea virusului de a deturna mecanismul celular. 

Autorităţile japoneze de reglemenare a produselor farmaceutice ar putea aproba utilizarea medicamentului în Japonia pîna la începutul lunii viitoare. Compania japoneză intenționează să solicite aprobarea în SUA în această vară, dar, cu toate acestea, medicamentul nu ar putea fi disponibil nici până anul viitor.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră