Butoiul lui Diogene. Cum îi goneşte pe migranţi o babă din Timiş

22 Sep 2015
Butoiul lui Diogene. Cum îi goneşte pe migranţi o babă din Timiş
De câteva zile, la graniţa cu Serbia, pe terenurile din jurul comunelor Moraviţa şi Lunga, judeţul Timiş, au răsărit peste noapte nişte corturi, ca ciupercile după ploaie. În jurul lor forfotă, agitaţie, soldaţi. Oficial, este un exerciţiu militar ce are drept scop testarea capacităţii României de a primi şi caza eventuali refugiaţi ce ar alege ţara noastră ca locaţie sau punct de tranzit. Ei bine, „oficialul” ăsta nu-l înţeleg locuitorii zonei, care privesc totul ca pe o ameninţare directă la modul lor (sărăcăcios, ce e drept!) de existenţă.

N-au ei treabă nici cu migranţii, nici cu politica UE de repartizare a acestora, ei ştiu una şi bună, ca-n cântec: „Noi suntem români, noi suntem aici pe veci stăpâni!” Cum să vină alţii nitam-nisam, să împartă mămăliga cu ei, că doar nu datorează nimic nimănui, ce treabă au ei cu politica impusă Guvernului?! Mai ales că în mintea lor sănătoasă, de ţărani obişnuiţi să-şi câştige cu greu, cu sudoarea frunţii, puţinele bucate ce le pun pe masă, stăruie gândul că nu-i normal ca Statul să ajute mai degrabă nişte străini şi pe ei să-i lase să se zbată în sărăcia unor pensii mizere.

O băbuţă, din comuna Lunga, uitată de vreme şi de Dumnezeu, ştirbă, cu un singur dinte rămas amintire din timpurile când muşca din măr cu sete, dezaprobă: „Să stea la ei acasă. Unde şi-or mâncat mălaiul pân-acuma, să-l mănânce şi d-acuma încolo! Nu? Că noi nu ne-om dus la ei!” Un bătrân cu barba albă, din aceeaşi localitate, încearcă să dea un sfat, fără să ştie el însuşi care ar fi rezolvarea celor rostite: „Dacă vor să vină în Europa, ar trebui să fie triaţi!”

Rămaşi cu reflexul din vreamea străbunilor, când năvăleau hoardele de tătari ori turci, îngroziţi de o prăvălire a migranţilor peste ei, sătenii nu ştiu dacă e cazul să ardă holdele, să otrăvească fântânile şi să apuce calea codrului, ori să se opună ca la răscoală, care cu furci, care cu topoare! Cert este însă că nu şi-ar dori picor de migrant pe ogoarele lor. Şi tot ca-n vremea veche, vorba cronicarului, “îi sparie gândul” să împartă până şi sărăcia în care trăiec cu alţii. N-o fi creştinesc gestul, dar e preventiv. Mai ales că respectivii vin să-l opună pe Allah, Dumnezeului lor!

După ce-o să-şi temine misiunea, armata o să-şi ia calabalâcul ş-o să plece. Sperietura însă va rămâne. Şi nedumerirea oamenilor la fel: de ce să li se întâmple lor asta, că ei n-au nicio vină? Din păcate, însă, timpul nu mai are răbdare cu nimeni. Alţii migrează azi la noi, noi poate vom migra mâine la alţii, va fi ca circuitul apei în natură! Şi n-ar fi de mirare ca peste 50-100 de ani să ajungem la versurile lui Goga: „Bătrâne Olt, să ne mutăm în altă ţară!” 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră