Butoiul lui Diogene. Cerşetoria invadează România

19 Aug 2015
Butoiul lui Diogene. Cerşetoria invadează România
Auzi tot mai mult în jurul tău că vom ajunge o ţară de cerşetori. Că taxele, impozitele, utilităţile înghit total sau chiar depăşesc venitul lunar al unui cetăţean de categorie medie. Tot în jurul nostru înfloreşte parcă mai mult ca oricând cerşetoria.

Lângă uşa marilor magazine, pe stradă, în mijloacele de transport, în parcări, în gări, în autogări, etc., peste tot se cerşeşte. De la „ajutaţi-mă să iau o pâine”, până la cântece de jale, suferinţa (falsă sau nu) se întinde din ce în ce mai mult, ca un nor negru, peste o ţară cândva populată cu oameni veseli, senini, fără griji (aparente). Nu se cerşea şi-n trecut? Ba da, dar cu siguranţă nu la o scară aşa de mare.

În ultima lună, printre interpelările făcute sesiunii parlamentare a fost şi cea privitoare la cerşetorie. Deputatul PSD Sorin-Avram Iacoban a solicitat reincriminarea cerşetoriei, interpelându-l pe ministrul Justiţiei în legătură cu acest subiect, afirmând că în vechiul Cod Penal cine era apt de muncă şi apela în mod repetat la mila publică, solicitând ajutoare materiale, era pedepsit cu închisoarea, de la o lună la trei luni, această pedeapsă ne mai găsindu-se în noul Cod Penal.

Întrebarea era dacă se consideră necesară reincriminarea cerşetoriei în noul Cod, avându-se în vedere că acum este pedepsită numai fapta celor care cerşesc folosind un minor. Să vedeţi ce răspuns a dat, în numele ministrului Justiţiei, secretarul de stat Liviu Stancu: „Cu referire la o eventuală reincriminare a cerşetoriei în forma în care era reglementată în Codul Penal anterior, Ministerul Justiţiei nu susţine o astfel de soluţie legislativă luându-se în considerare faptul că aceasta reprezintă mai degrabă o problemă socială, care presupune, cu prioritate, măsuri cu caracter social şi administrativ, nu de represiune penală”.

Înţelegeţi? Cerşetoria este o problemă socială, care presupune măsuri cu caracter social şi administrativ. Şi dacă măsurile nu se iau, sau, dacă se iau, sunt mai mult de formă? Dacă se iau numai pe hârtie şi în practică nu? Cui îi revine atunci menirea de-a descongestiona fenomenul? Păi, societăţii! Pe principiul: cerşetorii nu dau în cap ca să-şi însuşească bunuri materiale, întind mâna ca să le obţină. Adică statul nici nu se implică, nici nu interzice ceva.

Cine vrea să cerşească, cerşeşte; cine vrea să dea, dă; cine nu, nu. Adică responsabilitatea, soluţionarea, fenomenului cerşetoriei nu nu mai apasă pe umerii statului, ci pe cei ai cetăţenilor deja cocoşaţi de taxe şi impozite. Cu alte cuvinte, dacă vi se rupe inima când cineva spune că e leşinatde foame şi întinde mâna să-i daţi ceva, e treaba voastră cum vă liniştiţi conştiinţa. Dacă ăla chiar moare de foame, la propriu, îl aveţi pe conştiinţă, cine v-a pus să nu-i daţi! Ce fel de creştini sunteţi, ştiind că statul e „ateu”?

Dar, cum mai bine de jumătate din naţia română rămasă în ţară abia o duce de azi pe mâine, e greu de crezut că sporita ofensivă a cerşetorilor s-ar alege cu ceva mărunţiş. De aceea, puhoaie de cerşetori de la noi au ales varianta „autoexilului”, risipindu-se prin lume. Cu gândul că până se prin ăia de şmecherie, ei apucă să-şi pună ceva bani la teşcherea. Ce ne facem, în schimb, noi, ăştilalţi, care mai avem puţin şi le luăm locul? Noi cui mai întindem mâna?
 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră