Cînd eram la Jurnalul ne-am dus să facem un reportaj de la aviară. Şi ne-am dus noi în Străuleşti.
Şi acolo erau mai multe case cu păsări. Şi au venit şi nişte maşini ca să încarce păsările.
Oamenii ieşeau cu raţele şi cu găinile vii şi le aruncau aşa, ca pe nişte cîrpe.
Au fost nişte scene demenţiale, ireale, de nedescris în cuvinte. Ca-n filmele alea italiene din anii ‘50, alb-negru. Mai lipsea Sophia Loren pe grămada de găini.
Le aruncau de parcă se debarasau de ceva groaznic, de parcă pînă acum cîteva minute nu erau la ei în curte.
Deci oamenii credeau mai mult în ce li striga din televizor decît în ce ştiau ei că au în curtea lor.
Sînt convinsă că nici măcar o găină din cele care şi-au dat viaţa în aviara din Străuleşti n-avea nimic. Că doar oamenii aveau o problemă cu gînditu.
O problemă gravă de tot cu gînditu, nu aşa, oricum.
Acuma, practic, dacă le spui oamenilor să nu mai cumpere lactate de la Brădet că au nuştiuce în ele, e suficient, ţi-ai făcut treaba, poţi să te duci să te culci.
Bagă-le sub nas costume de cosmonaut ca să le spui să se protejeze mai bine şi ai să vezi cum îţi explodează afacerea ta de costume bizare de cosmonaut.
Cînd m-am dus odată să-mi cumpăr un blender i-am spus omului că vreau un no-name şi el s-a uitat ciudat la mine.
Cum adică? Adică nu vreţi un Phillips? Un Braun? Un Moulinex? Un nuştiuce? I-am zis că nu, nu vreau.
“Bine, dar nu costă mai mult decît un no-name. i-am spus că nu e o problemă de bani, ci una de frondă. Nu vreau un blender de marcă, vreau un blender de ne-marcă.
Omul a dat aşa ochii peste cap, că adică “ce oameni ţicniţi pe lumea asta” şi s-a conformat.
Şi aşa s-a făcut că mi-am luat un blender de ne-marcă pe care-l am şi-n sfînta zi de azi. Bucătăria mea nu ţipă că n-are un blender de marcă prin ea.
A! Şi încă ceva pentru stimatul consumator. Tot la Jurnalul eram cînd, hălăduind prin ţară, vorbeam cu micii producători de lapte.
Ieşeau cu laptele la şase dimineaţa în faţa curţii şi aşteptau, pe timp de vară, deci pe căldură, pînă la unu după-amiaza, să vină maşina Danone să le ia laptele.
Marele producător nu se mai sinchisea că laptele ăla stătuse în căldură cinci-şase ore.
“Şi, cum, doamnă, staţi aşa, cu laptele în faţa curţii?”, “Da”, “Şi ălora le convine?” “Păi da, că oricum îl pasteurizează. Care-i treaba?”
Nici o treabă. Ce laptele nostru?
