Timisoara 2021 ar putea deveni Timisoara 2023

15 Iul 2020
Timisoara 2021 ar putea deveni Timisoara 2023

Timisoara ar putea să-si exercite titlul de Capitală Culturală Europeană în 2023,cu 2 ani mai târziu decât a fost programat, relatează romania-actualitati.ro.

Reprezentantii Comisiei Europene vor propune decalarea perioadei de desfășurare a evenimentelor pentru toate orasele desemnate capitale culturale europene în 2020 și 2021 întrucât, din cauza pandemiei de coronavirus, au fost blocate cele mai multe dintre activitățile propuse.

Dacă această idee va fi adoptată, atunci,în 2023, Timisoara va deține acest statut alături de Veszprem( Ungaria) și Elfesina(Grecia).

Într-un comunicat al Asociatiei Tm CCE se arată că decizia finală apartine Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene și ar putea fi adoptată cel mai devreme în luna octombrie.

Timisoara a transmis in luna iunie o scrisoare Comisiei Europene prin care a informat că este pregătită să-si exercite titlul de capitală culturală europeană anul viitor, dar, dacă evenimentele se amână din cauza pandemiei, orașul este dispus să găzduiască acest program si peste un an sau doi.

Directorul executiv al Asociatiei, Simona Neumann, a declarat că până la o decizie definitivă, actiunile culturale se desfășoară conform programului.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră