Poliția de Fontieră: în 24 de ore au intrat în țară 22.400 persoane și peste 13.600 mijloace de transport

05 Apr 2020 | scris de A.A.
Poliția de Fontieră: în 24 de ore au intrat în țară 22.400 persoane și peste 13.600 mijloace de transport

În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră au trecut aproximativ 22.700 persoane, cetățeni români și străini şi peste 13.600 mijloace de transport. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 14.300 persoane cu 7.900 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 8.400 persoane cu 5.700 mijloace de transport, informează Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

În această perioadă, dispozitivul de supraveghere şi control al frontierei de stat este suplimentat, atât în punctele de trecere a frontierei, cât și pe fâșia de frontieră. Zilnic, aproximativ 4.700 de polițiști de frontieră sunt la datorie, mare parte dintre ei în punctele de frontieră la controlul documentelor.

În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 13.600 de persoane şi 9.000 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 10.000 de persoane cu 5.300 mijloace de transport.

Formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.

După încheierea formalităților și stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, mașinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantinare  sau  pentru  autoizolare.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În zonele de competenţă - punctele de trecere şi  “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 25 fapte ilegale (14 infracţiuni şi 11 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 130.600 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 12.900 lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 12 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 5 cetăţeni români din diferite motive legale.
SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră