Institutul Cantacuzino a trecut în subordinea Ministerului Apărării. Care este noua denumire

21 Sep 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Institutul Cantacuzino a trecut în subordinea Ministerului Apărării. Care este noua denumire

Guvernull a decis joi printr-o ordonanță de urgență trecerea Institutului Naţional de Cercetare "Cantacuzino" din subordinea Ministerului Sănătaţii în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, cu patrimoniul şi personalul aferent. Noua denumire a instituţiei va fi Institutul Naţional de Cercetare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Executivul susţine că prin această măsură vrea să revitalizeze şi să dezvolte activitatea institutului, ca producător național de vaccinuri și alte produse biologice de uz uman, cu rol strategic în asigurarea independenței României în domeniul producției de vaccinuri.

"Prevenirea îmbolnăvirilor, controlul bolilor transmisibile şi sănătatea publică reprezintă o problemă de siguranţă naţională. Previziunile privind evoluţia situaţiei epidemiologice pe teritoriul României în următoarea perioadă impun operaţionalizarea capacităţilor naţionale de producţie a mijloacelor de imunoprofilaxie pentru siguranţa stării de sănătate a populaţiei.

Prin măsurile prevăzute în ordonanța de urgență aprobată se evită producerea unor disfuncţionalităţi majore cu efecte negative asupra stării de sănătate a populaţiei, precum şi a unor perturbări grave, în situaţii de criză, de epidemii şi pandemii, care pot afecta atât sistemul naţional de sănătate publică, cât şi securitatea naţională a României", precizează Guvernul într-un comunicat.

De asemenea, Guvernul arată că prin aceste măsuri se urmăreşte crearea unei platforme unitare de cercetare şi producţie naţionale, precum și menţinerea la parametri normali a Colecţiei naţionale de culturi microbiene şi celulare (CNCMC), a Laboratorului cu nivel 3 de biosiguranţă (BSL 3), a Biobazei şi a Unităţii de intervenţie rapidă în urgenţe microbiologice şi bioterorism.

Finanţarea Institutului Cantacuzino se realizează integral din venituri proprii, şi în completare din subvenţii acordate de la bugetul de stat. Personalul Institutului Naţional de Cercetare "Cantacuzino" se preia cu menţinerea drepturilor salariale avute în plată la data preluării. Salarizarea personalului se va face potrivit prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Personalul se compune din personal civil şi militar, cel civil beneficiind şi de drepturile salariale în natură acordate personalului civil din Ministerul Apărării Naţionale, potrivit legislaţiei în vigoare, mai precizează Guvernul.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră