Consiliul Europei, preocupat de folosirea procedurii de urgență pentru amendarea legislației în România

18 Apr 2017
Consiliul Europei, preocupat de folosirea procedurii de urgență pentru amendarea legislației în România

Organismul anticorupție al Consiliului Europei, GRECO, și-a exprimat preocuparea față de folosirea în România a procedurii de urgență pentru modificarea legislației, în locul procesului parlamentar obișnuit, într-un raport publicat marți în care evaluează progresele înregistrate de țara noastră în punerea în aplicare a recomandărilor anterioare ale GRECO privind penalizarea corupției și transparența finanțelor pe scena politică.

GRECO subliniază că a urmărit cu atenție recentele evoluții din România legate de amendamentele retrase ulterior la legislația penală și consideră că inițiativele de o asemenea importanță trebuie examinate cu rigurozitate de Parlament, potrivit unui comunicat remis site-ului miscareaderezistenta.ro.

Organismul anticorupție al CoE atrage totodată atenția autorităților române să țină cont, în viitoarele inițiative legislative, de angajamentele asumate de România în ce privește incriminarea corupției, ca și de recomandările sale relevante, potrivit unui comunicat difuzat marți de forul de la Strasbourg.

În ce privește progresele realizate de România în aplicarea recomandărilor din trecut ale GRECO privind penalizarea corupției și transparența finanțelor în politică, raportul conchide că până acum România a pus în aplicare în mod satisfăcător 15 din cele 20 de recomandări formulate în primul raport de acest gen, adoptat în 2010, două nu au fost încă implementate, iar trei au fost implementate parțial.

După intrarea în vigoare a noului Cod penal, în 2014, și a unei serii de amendamente, incriminarea corupției și a traficului de influență în România respectă în mare parte Convenția penală cu privire la corupție, apreciază GRECO. Organismul anticorupție al CoE salută de asemenea în raportul său adoptarea în 2015 a unor amendamente la legea finanțării partidelor politice și campaniilor electorale și a normelor metodologice de aplicare a acesteia, dar și faptul că Autoritatea Electorală Permanentă a primit responsabilitatea principală și resurse pentru supervizarea finanțării activităților politice.

GRECO face apel la autoritățile române să ia "toate măsurile necesare" pentru a respecta pe deplin recomandările privind incriminarea corupției și transparența finanțării activităților politice, se mai arată în comunicat.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră