Incendiu la spitalul de boli infecțioase din Ploiești. Doi pacienți au murit

11 Noi 2021 | scris de Andreea Vasilescu
Incendiu la spitalul de boli infecțioase din Ploiești. Doi pacienți au murit

Un incendiu a izbucnit, joi dimineaţă, la spitalul de boli infecțioase, suport COVID,  din Ploiesti. Conform primelor informaţii de la fața locului, doi pacienţi au decedat, iar alţi 15 au fost evacuaţi. O infirmieră a spitalului a suferit arsuri, urmând a fi transferată la spitalul Floreasca din București. Autorităţile au activat Planul roşu de intervenţie.

Cei doi pacienți se aflau în salonul în care s-a produs incendiul. Este vorba despre doi bărbați  în vârstă de 74 și, respectiv, 75 de ani. Personalul medical a relatat jurnaliștilor sosiți la fața locului că pacienții respectivi se aflau în spital de mai bine de o săptămână, erau în stare gravă din cauza infecției cu SARS-CoV-2, și manifestau stări de agitație, scoțându-și măștile de oxigen de care aveau nevoie pentru a putea respira.

Incendiul s-a manifestat la parterul unităţii sanitare, pe o suprafaţă de 20 de metri pătraţi.

În ultimul an, incendiiile din spitale au luat peste 20 de vieţi, amintește mediafax.ro.

S-a început transferul pacienţilor către Spitalul Judeţean Prahova. „Persoanele evacuate sunt dependete de oxigen de debit mare”, a declarat pentru Mediafax managerul SAJ Prahova.

La faţa locului a ajuns şi secretarul de stat Raed Arafat, care ulterior a făcut un rezumat al situației în mai multe intervenții televizate.

Au fost mobilizate şase autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o descarcerare şi 20 de ambulanţe SMURD şi SAJ, cu 57 de pompieri militari, precizează ISU Prahova, incendiul fiind lichidat în circa 4 minute.

Spitalul de Boli Infecţioase este secţie a Spitalului Judeţean Ploieşti, precizează agerpres.ro.

UPDATE. Ce spune managerul spitalului

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, Bogdan Nica, a afirmat, joi, că incendiul izbucnit la Secţia de Boli Infecţioase nu ar fi pornit de la instalaţia de oxigen, ci probabil de la o scânteie produsă între pat şi parchet, pe fondul agitaţiei bolnavului, informează agerpres.ro.

„Nu la instalaţia de oxigen se pare că s-a produs nenorocirea, ci probabil a fost o defecţiune, fie la un aparat, un pulsoximetru, fie faptul că patul a fost mişcat, bolnavul era foarte agitat, s-a mişcat patul şi probabil s-a produs o scânteie între pat şi parchet. Se întâmplă. Într-o atmosferă cu oxigen… erau doi bolnavi cu CPAP (măşti de oxigen – n.r.) acolo, cantitate mare de oxigen… E un risc asumat când tratezi cu cantităţi mari de oxigen, la orice mică scânteie sau chiar spontan, spun specialiştii, se poate aprinde oxigenul”, a explicat Nica.

Întrebat despre momentul în care o infirmieră a suferit arsuri, Nica a spus că, din ceea ce au relatat colegii, rezultă că femeia încerca să îi pună masca de oxigen unui bolnav foarte agitat, moment în care patul s-a mişcat şi s-a produs o flamă.

„În timp ce încerca să îi repună masca bolnavului, care era foarte agitat şi atunci s-a mişcat patul, a apărut o flamă, colega ei a venit cu un extinctor, a stins imediat costumul şi după aia au intervenit cu extinctoare în salon. A venit şi ISU în 10 minute şi incendiul s-a stins în trei minute. Practic era localizat la un singur salon. Asta mi-au spus colegii mei, mai departe, specialiştii şi anchetatorii vor stabili exact cauzele”, a spus managerul unităţii sanitare.

El a arătat că, la un control efectuat în lua februarie, ISU a depistat nereguli care au fost remediate în proporţie de 90%, fiind redepusă documentaţia pentru obţinerea avizelor necesare.

„Există autorizaţie parţială, pentru că a trebuit să modificăm documentaţia. (…) Absolut niciun spital din Prahova nu e în regulă, pentru că sunt necesare investiţii foarte mari. (…) Noi am remediat cam 90 şi ceva la sută, am redepus documentaţia, şi asta de aici era în lucru. (…) Instalaţia electrică atât la nord, cât şi aici este nouă. Nu am avut (…) niciun fel de probleme în ultimul an”, a mai declarat Bogdan Nica.

Salonul în care s-a produs incendiul avea uşă către exterior, iar încăperea era ventilată periodic, conform instructajelor, susţine directorul SJU Ploieşti.

„Acest salon avea şi uşă către exterior care se deschidea periodic şi se deschid periodic. Există un instructaj pe care l-am făcut cu tot personalul şi de aia sunt mirat de ce s-a întâmplat pentru că aici era cel mai bun personal şi aici se respectau… şi nu numai aici, în toate secţiile, absolut toate măsurile. Ca dovadă, am avut 387 de bolnavi la un moment dat, cu cantităţi imense de oxigen, am depăşit 10.000 de litri de oxigen pe zi plus butelii, şi nu s-a întâmplat absolut nlic. Aveam senzori de oxigen şi aici”, a mai spus Nica.

UPDATE Cadrele medicale ale spitalului sunt în stare de șoc

Cadrele medicale de la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti sunt în stare de şoc în urma incendiului izbucnit, joi dimineaţă, într-un salon cu pacienţi COVID, a afirmat şefa Secţiei de Boli Infecţioase Copii, medicul Lucia Ramona Vasile, într-o declaraţie de presă susţinută alături de managerul spitalului, Bogdan Nica.

„Noi, cadrele medicale de acolo din locaţie, suntem în stare de şoc că s-a putut întâmpla la noi aşa ceva, pentru că avem un personal extrem de instruit, dovadă şi modul în care s-a acţionat. Deşi era ora aceea, la ora 4 şi ceva, din spusele colegelor mele care au fost înăuntru, infirmiera şi asistenta au intrat la bolnavul respectiv pentru a încercat repoziţionarea măştii de CPAP. Asistenta a făcut manevrele necesare, după care a plecat să ia un pulsoximetru în ideea să fie monitorizată saturaţia în permanenţă. A rămas lângă pat infirmiera. Nu ştiu prin ce manevră, asta ne-o va spune ea, a izbucnit acea flamă care pe ea a luat-o de la picioare şi imediat s-a aprins combinezonul. Iar când a ieşit, pentru că era aproape de uşă, a ieşit afară şi a strigat foc, infirmiera, cea de-a doua, a venit direct cu extinctorul şi a reuşit să minimalizeze cât se poate”, a declarat Ramona Lucia Vasile.

Ea a arătat că, prin intervenţia personalului, extinderea incendiului a fost a limitată la un singur salon, în care se aflau cei doi pacienţi care au decedat, scrie agerpres.ro.

„Noi suntem stupefiaţi că s-a putut întâmpla aşa ceva. (…) Suntem după luni de zile de funcţionare la capacitate maximă. Întotdeauna bolnavii au fost îngrijiţi şi oricare dintre dumneavoastră, dacă îmi permiteţi s-o spun, dacă aţi avea pe cineva din familie, cred că prima dată aţi solicita să fie internat la Infecţioase. Ne-am dat silinţa şi totdeauna am răspuns la telefoane, am dat relaţii la aparţinători. (…) Nu cred că trebuie să fim puşi la zid, ne dăm toată silinţa şi am făcut toate eforturile. Managerul ne-a fost întotdeauna aproape. Am făcut acolo un nucleu de oameni şi cred că ar trebui să continue echipa aceea până vom scăpa măcar de acest val şi dacă va mai veni altul”, a spus şefa Secţiei de Boli Infecţioase Copii.

Managerul Bogdan Nica a arătat că patru bolnavi de pe acea secţie au optat să rămână pe locurile libere în celălalt pavilion de la Boli Infecţioase, iar 15 au fost transferaţi, una dintre pacientele fiind la ATI, intubată, ca urmare a evoluţiei bolii.

Niciunul dintre cei 15 nu a suferit de pe urma intoxicaţiei cu fum, a precizat Nica.

În ceea ce priveşte starea infirmierei care a suferit arsuri, iniţial s-a comunicat faptul că ar fi fost afectată pe circa 40% din suprafaţa corporală, însă ulterior evaluării medicilor plasticieni, s-a stabilit că este vorba doar de 10-15% din corp, iar rănile nu sunt profunde, a mai arătat managerul spitalului.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră