Medicul rănit în incendiul de la Piatra Neamț, testat pozitiv pentru Covid

17 Noi 2020
Medicul rănit în incendiul de la Piatra Neamț, testat pozitiv pentru Covid

Cătălin Denciu, medicul rănit în incendiul din secția ATI a Spitalului Județean din Piatra-Neamț în timp ce încerca să își salveze pacienții, a fost testat pozitiv pentru Covid, deși el s-a infectat cu SARS-CoV-2 și în primăvară, a spus ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la Digi24.

Astfel, potrivit ministrului, înainte de a fi transferat în Belgia, a fost testat pentru Covid la Floreasca.

”La Floreasca s-au făcut evaluările și un test Real Time PCR pozitiv”, a declarat Nelu Tătaru.

”El suferit de infecția cu SARS-CoV-2 în martie, aprilie. A avut și un IgG de anticorpi important, fiind și donator de plasmă în repetate rânduri. Rămâne reevaluarea care se face în Belgia, inclusiv pentru o infecție cu SARS-CoV-2, să o avem și ca răspuns zilele următoare”, a adăugat ministrul Sănătății la Digi24.

De asemenea, Tătaru a spus că Denciu când a ajuns în Belgia ”a beneficiat de o procedură de dializă, intrând apoi în tratament și toaleta arsurilor”.

Medicul este în continuare în stare gravă. Membrii echipei medicale care îl tratează la spitalul din Bruxelles au precizat că după internare și evaluare au fost întreprinse toate procedurile specifice bolnavilor arşi grav, iar marți i se va face o examinare specifică tip computer tomograf pentru a se cunoaște cu exactitate profunzimea arsurilor, relatează Radio România Actualități. 

Ministerul Sănătății de la București mai informează că soției pacientului i s-au comunicat prin telefon date despre starea acestuia, elemente relevante privind rezultatul evaluării medicale și tratamentul aplicat în ultimele 24 de ore.

Totodată, a fost stabilită și modalitatea de dialog direct între medicii belgieni şi familia bolnavului ori de câte ori este nevoie.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră