Un raport al MCC Brussels dezvăluie că UE a alocat anual cel puțin 80 de milioane de euro pentru promovarea mesajelor pro-europene în mass-media mainstream, totalizând aproape 1 miliard de euro în ultimii zece ani. Fondurile, destinate oficial „sprijinului media”, au fost folosite pentru campanii promoționale, materiale prezentate ca jurnalism de investigație și inițiative anti-dezinformare, toate având scopul de a modela dezbaterea publică și de a favoriza integrarea europeană, ridicând semne de întrebare serioase asupra independenței presei în Europa, scrie European Conservative
În ultimul deceniu, aproape 1 miliard de euro din bani publici au fost cheltuiți pentru promovarea propagandei pro-UE, iar aceasta este „probabil o estimare conservatoare”, afirmă autorul celui mai recent raport al MCC Brussels. Conform acestuia, Bruxelles-ul alocă anual cel puțin 80 de milioane de euro din fonduri publice către mass-media mainstream pentru a transmite mesaje pro-UE și a promova agenda liberală a Comisiei Europene. MCC Brussels, think-tank conservator care luna trecută a dezvăluit și efortul de cenzură de 650 de milioane de euro al UE, publică acum un raport șocant pe această temă.
Aceste sume – totalizând aproape 1 miliard de euro în ultimii zece ani – „sunt probabil o estimare conservatoare”, explică Thomas Fazi, autorul raportului, deoarece includ doar schemele directe ale UE destinate formal „sprijinului media”.
Raportul nu investighează schemele de finanțare indirectă, cum ar fi contractele de publicitate sau de comunicare acordate intermediarilor pentru redistribuire, așa cum s-a întâmplat înainte de alegerile europene din 2024, când Comisia a direcționat 132 de milioane de euro către mass-media favorabilă, în cea mai mare secretomanie.
„Ciudat este că această problemă a primit relativ puțină atenție de-a lungul anilor, deși subminează clar independența și neutralitatea pretinsă a mass-mediei – și explică, fără îndoială, în mare măsură orientarea pro-UE puternică a presei mainstream europene”, explică Fazi. Publicist britanic și autodenumit suveranist de stânga, Fazi este autorul mai multor cărți, printre care The Battle for Europe: How an Elite Hijacked a Continent—and How We Can Take It Back (2014), Reclaiming the State: A Progressive Vision of Sovereignty for a Post-Neoliberal World (2017) și The Covid Consensus: The Global Assault on Democracy and the Poor—A Critique from the Left (2023).
Prin muncă meticuloasă, Fazi a analizat mii de înregistrări publice, deși adesea opace, privind schemele de finanțare media ale Comisiei și Parlamentului European, pentru a descoperi „un ecosistem vast” de colaborare părtinitoare între Bruxelles și mass-media, atât în interiorul UE, cât și în țările vecine.
În final, Fazi a identificat sute de inițiative finanțate de UE, de la campanii promoționale directe până la materiale politice de tip „hit-piece” prezentate ca „jurnalism de investigație” sau eforturi „anti-dezinformare”, toate concepute pentru a crea un mediu media favorabil agendei politice a UE.
De asemenea, autorul a constatat că acest efort masiv de amplificare a narațiunilor pro-UE este adesea ascuns în spatele unor termeni la modă, precum promovarea „valorilor europene”, combaterea „dezinformării” sau încurajarea „participării cetățenilor” și „pluralismului media” – deși efectul real este exact opus.
Sub toate acestea se ascunde un obiectiv strategic clar, scrie Fazi: „modelarea dezbaterii publice, marginalizarea vocilor disidente și promovarea integrării europene”.
Eufemisme precum crearea „unei sfere publice europene” maschează, de fapt, o încercare de sus în jos de a construi un demos european – o conștiință politică unificată care, în condițiile politice și culturale actuale, rămâne mai mult o aspirație ideologică decât o realitate democratică.
Cele mai mari agenții de știri europene joacă un rol pivotal, acționând ca „noduri centrale” în rețeaua de propagandă a UE, permițând ca narațiunile create la vârf să fie propagate integral în sute de publicații mainstream.
Situația ridică întrebări serioase privind credibilitatea mass-mediei, deoarece chiar și fără interferență editorială directă, dependența structurală de granturile UE favorizează în mod natural autocenzura și alinierea narativă, avertizează Fazi. Acest lucru slăbește funcția critică a mass-mediei în examinarea instituțiilor care îi oferă finanțare.
La fel de îngrijorător este și aspectul internațional al mașinii de propagandă a UE, pe care autorul o compară cu strategiile asociate istoric cu fronturile de informații, precum USAID. Cu zeci de milioane de euro direcționate către mass-media selectată din străinătate, Bruxelles-ul a promovat constant interese geopolitice UE-NATO, mascate sub protecția valorilor democratice.
Rezumatul concluziilor sale arată o realitate inconfortabilă:
În loc să susțină pur și simplu un peisaj media liber și pluralist, UE investește sistematic în crearea unui mediu media „prietenos”, care îi consolidează legitimitatea și obiectivele politice.
Fenomenul pune sub semnul întrebării însăși noțiunea de independență a mass-mediei în Europa de azi, mai ales când linia dintre jurnalism și propagandă instituțională devine atât de subțire încât aproape dispare.
