Un raport al Camerei Reprezentanților din SUA acuză Comisia Europeană de ingerință electorală și cenzură sub pretextul reglementării mediului digital. Documentul arată cum Bruxelles-ul nu doar că controlează vizibilitatea conținuturilor online și favorizează narațiunile „progresiste”, dar pregătește și implementarea identității digitale europene – un sistem de identificare permanent, menit să devină cheia de acces la viața cotidiană. În practică, aceasta înseamnă sfârșitul anonimatului și transformarea libertății de exprimare și a accesului la informație într-un privilegiu revocabil, supus unui control administrativ, reprezentând un atac direct la libertățile fundamentale ale cetățenilor europeni, scrie o analiza Le Figaro
„De la ce moment lupta împotriva dezinformării devine o luptă împotriva opoziției?”
Un raport publicat pe 3 februarie 2026 de comisia juridică a Camerei Reprezentanților din Statele Unite acuză, printre altele, Bruxelles-ul de cenzură sub pretextul reglementării mediului digital. Cyrille Dalmont, director de cercetare la Institutul Thomas More, analizează strategia Uniunii Europene în acest domeniu.
Raportul, publicat de comisia juridică a Camerei Reprezentanților, acuză Comisia Europeană de ingerință electorală, cenzură și practici „illiberale”, sub pretextul reglementării rețelelor sociale și a mediului digital în general. Potrivit documentului, instituția bruxelleză ar modela condițiile existenței dezbaterii publice online prin cenzură și autorizare prealabilă. În numele luptei împotriva dezinformării, al combaterii „urii online” sau al protecției minorilor, această reglementare ar căpăta tot mai mult forma unei direcții politice asupra opiniilor, mai ales în perioadele electorale.
Deși documentul nu este o decizie judiciară, el poate deveni punct de plecare în acest sens și reprezintă, cel puțin, un semnal politic important. Raportul documentează un ansamblu de practici a căror logică trebuie examinată și discutată, inclusiv de cei care susțin reglementarea platformelor.
Sunt semnalate acțiuni de ingerință electorală în Slovacia, Țările de Jos, Franța, România, Irlanda și chiar Moldova, deși aceasta din urmă nu face parte din UE. Raportul acuză, de asemenea, Comisia că a exportat reglementările sale la nivel global, intervenind inclusiv în alegerile americane prin presiuni asupra platformelor pentru a modifica regulile de moderare la scară planetară.
Pe fond, raportul susține că aceste intervenții nu sunt neutre politic. Conform documentului, Comisia ar fi exercitat presiuni într-un mod defavorabil conținuturilor și argumentelor partidelor conservatoare, suveraniste sau „populiste”, favorizând un cadru ideologic aliniat blocului „progresist” european. Altfel spus, sub pretextul luptei împotriva dezinformării și a „discursului urii”, Comisia nu se limitează la neutralizarea conținuturilor ilegale. Ea contribuie la crearea unui arsenal normativ care restrânge libertatea de exprimare în favoarea unui cadru ideologic „progresist”.
Problema nu este dacă UE vrea să combată manipularea informațională - un obiectiv legitim într-o democrație - ci unde se termină protecția și unde începe manipularea. De la ce moment lupta împotriva dezinformării devine o luptă împotriva opoziției?
Această schimbare nu se oprește la rețelele sociale. Ea pregătește un salt mai profund: instalarea unei infrastructuri permanente de identificare.
Trebuie amintit că, încă din 2024, Comisia a depășit un prag problematic prin publicarea ghidurilor electorale în cadrul Digital Services Act (DSA). Platformele erau instruite să-și adapteze politicile, practicile și algoritmii, să intensifice sistemele de semnalare și să reducă vizibilitatea conținuturilor considerate problematice înaintea marilor scrutine. Practic, Comisia nu mai doar că stabilea reguli, ci intervenea — dacă nu direct asupra opiniilor, atunci asupra vizibilității lor. Deci, asupra întregului ecosistem electoral.
Conform unui raport confidențial transmis de TikTok Comisiei Europene după alegerile europene din iunie 2024, platforma ar fi cenzurat, înainte de scrutin, peste 45.000 de conținuturi considerate „fake news”, inclusiv opinii politice privind imigrația, schimbările climatice, securitatea, apărarea sau drepturile LGBTQ.
Raportul descrie un sistem în care Comisia nu cenzurează direct, ci delegă atribuțiile către fact-checkeri, ONG-uri și „terți de încredere” care etichetează dezinformarea, ghidează retragerile și reduc vizibilitatea conținuturilor. Acești arbitri aparțin aproape în totalitate sferei „progresiste”, ideologic omogene, adesea finanțate sau certificate și ostile narațiunilor conservatoare sau suveraniste. Modelul permite controlul dezbaterii publice fără asumarea directă a cenzurii, transformând libertatea de exprimare într-o libertate condiționată, iar vizibilitatea opiniilor într-un privilegiu revocabil.
Acuzațiile, catalogate drept „absurde și complet nefondate” de Comisie, se aliniază totuși cu inițiativele recente de pe continent care converg către crearea unei infrastructuri de autorizare prealabilă pe rețelele sociale. Interdicția rețelelor sociale pentru minori sub 15 ani în Franța, și curând sub 16 ani în Spania și Portugalia, reprezintă un semnal inițial, implicând verificarea vârstei și, implicit, identificarea tuturor utilizatorilor. Riscul este trecerea către o identificare generalizată, mai întâi pe rețele sociale, apoi pe accesul la conținut online și, în final, la Internet. Nu este un detaliu tehnic: este sfârșitul anonimatului și începutul accesului condiționat la informație.
Acest proces se extinde. Comisia Europeană a pus bazele unei infrastructuri permanente prin identitatea digitală europeană, testată prin proiecte pilot precum POTENTIAL și NOBID, și menită să devină obligatorie pentru toți europenii până la sfârșitul lui 2026. Portofoliul EUDI Wallet nu este pentru excepții, ci pentru viața cotidiană: servicii administrative, bancare, sănătate, muncă, transport, locuință, abonamente, achiziții, verificări. Scopul nu mai este doar identificarea, ci instituirea unei logici de autorizare prealabilă, permanentă și sistematică, percepută ca un pas necesar în viața de zi cu zi.
Fiind o cheie de acces, aceasta poate fi suspendată, restricționată sau revocată: libertatea nu va mai fi un drept, ci o autorizație administrativă. Singura întrebare care rămâne este: cine deține cheia, țările Europei sau Bruxelles?
