Sanofi nu sprijină vânzarea directă a medicamentului Plaquenil în farmacii

15 Apr 2020 | scris de A.A.
Sanofi nu sprijină vânzarea directă a medicamentului Plaquenil în farmacii

Compania Sanofi România a transmis, printr-un comunicat de presă, că în ultima perioadă se confruntă cu un număr extrem de mare de solicitări pentru medicamentul Plaquenil® 200 mg (sulfat de hidroxiclorochină), comparativ cu necesarul pieței locale de până acum, „situația fiind similară în toate țările afectate de Covid-19, la nivel mondial”.

Asta, deși compania subliniază în mod expres că „nu recomandă și nu susține eliberarea din farmacii a medicamentului Plaquenil® în vederea administrării în afara indicațiilor aprobate – cum ar fi, de exemplu, tratamentul pacienților cu afecțiunea COVID-19 sau alte afecțiuni off label  - care nu se regăsesc în indicațiile medicamentului din Rezumatul Caracteristicilor Produsului”.„Aceste solicitări, dacă există, trebuie gestionate exclusiv de către autoritățile din domeniul sănătății”, subliniază reprezentanții companiei farmaceutice.

În contextul pandemic actual, Sanofi România precizează că asigurarea stocului necesar pentru pacienții aflați deja în tratament cu acest medicament, conform indicațiilor din prospect, reprezintă „o prioritate” și va continua să livreze în piață stocurile necesare pentru acoperirea nevoilor de tratament ale acestora. Conform autorizației de punere pe piață, Plaquenil® este indicat în: poliartrită reumatoidă (inflamaţia articulaţiilor), artrită juvenilă idiopatică (la copii), lupus eritematos sistemic şi discoid (o boală ce afectează pielea şi organele interne), afecţiuni ale pielii produse de lumina solară. De asemenea, Plaquenil® este recomandat în: prevenirea malariei şi tratamentul atacurilor acute de malarie produsă de diverse specii de Plasmodium.

Redăm conținutul comunicatului:

În ultima perioadă, Sanofi Romania se confruntă cu un număr extrem de mare de solicitări pentru medicamentul Plaquenil® 200 mg (sulfat de hidroxiclorochină), comparativ cu necesarul pieței locale de până acum, situația fiind similară în toate țările afectate de Covid-19, la nivel mondial.

În contextul pandemic actual, Sanofi Romania face următoarele precizări:

  1. Dorim să reconfirmăm că asigurarea stocului necesar pentru pacienții aflați deja în tratament     cu     acest     medicament,     conform     indicațiilor     din     prospectul medicamentului, reprezintă o prioritate pentru compania Sanofi și că vom continua să livrăm în piață stocurile necesare pentru acoperirea nevoilor de tratament ale acestora.

În acest moment, conform reglementărilor în vigoare, respectiv a autorizației de punere pe piață, Plaquenil® este indicat în: poliartrită reumatoidă (inflamaţia articulaţiilor), artrită juvenilă idiopatică (la copii), lupus eritematos sistemic şi discoid (o boală ce afectează pielea şi organele interne), afecţiuni ale pielii produse de lumina solară. De asemenea, Plaquenil® este recomandat în: prevenirea malariei şi tratamentul atacurilor acute de malarie produsă de Plasmodium vivax, Plasmodium ovale şi Plasmodium malariae sau de specii sensibile de Plasmodium falciparum.

  1. Stocurile asigurate în farmaciile de circuit deschis de către Sanofi, prin intermediul partenerilor săi comerciali, sunt destinate exclusiv utilizării de către pacienții aflați sub tratament conform indicațiilor aprobate și menționate mai sus.

În contextul cererii crescute, recomandăm pacienților care sunt sub tratament cu Plaquenil® pentru  una  din  indicațiile  precizate  mai  sus  și  care  întâmpină  dificultăți  în  a-și  procura medicamentul,   să meargă cu rețeta compensată în cea mai apropiată farmacie pentru ca, în baza obligației de serviciu public, farmacia să poată comanda produsul la distribuitorii cu care aceasta se află în relații comerciale.

  1. Sanofi  nu  recomandă  și  nu  susține  eliberarea  din  farmacii  a  medicamentului Plaquenil®  în  vederea  administrării  în  afara  indicațiilor  aprobate  –  cum  ar  fi,  de exemplu, tratamentul pacienților cu afecțiunea COVID-19 sau alte afecțiuni off label (care nu se regăsesc în indicațiile medicamentului din Rezumatul Caracteristicilor Produsului*). Aceste solicitări, dacă există, trebuie gestionate exclusiv de către autoritățile din domeniul sănătății.

  2. La solicitarea Ministerului Sănătății, Sanofi a răspuns prompt și a donat Plaquenil® 200mg (sulfat de hidroxiclorochină), conform necesarului transmis. Atât gestionarea, cât și distribuția cantităților donate se fac exclusiv de către autorități, prin intermediul distribuitorului C.N. Unifarm S.A, către o listă de unități spitalicești decisă de către  Ministerul Sănătății.

  1. Reconfirmăm  disponibilitatea  totală  a  companiei  pentru  dialog  cu  autoritățile competente în vederea  definirii  unui cadru formal pentru facilitarea accesului pacienților la tratament, mai ales în contextul situației de criză generate de pandemia cu COVID-19.

ATENȚIONARE IMPORTANTĂ DE SIGURANȚĂ REFERITOARE LA PLAQUENIL®

Până în prezent, nu există dovezi clinice suficiente pentru a trage concluzii cu privire la eficacitatea  sau  siguranța  clinică  a  hidroxiclorochinei  (sau  clorochinei)  în  tratarea  afecțiunii COVID-19. Rezultatele preliminare ale diverselor studii independente necesită analize suplimentare și studii clinice mai robuste și mai ample pentru a evalua raportul beneficiu/risc al medicamentului Plaquenil® în tratamentul COVID-19. Orice utilizare a acestui medicament în tratarea afecțiunii COVID-19 este considerată o utilizare “off-label” (în absența unei autorizații de punere pe piață pentru indicația tratamentul afecțiunii COVID-19).

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră