Premieră: 140 de farmacii, dotate cu o aplicație software, care îi ajută pe pacienți să-și găsească medicamentele necesare

25 Apr 2017 | scris de Magda Marincovici
Premieră: 140 de farmacii, dotate cu o aplicație software, care îi ajută  pe pacienți să-și găsească medicamentele necesare

UPDATE: Aplicația software denumită MedARP, care conectează în timp real părțile implicate în circuitul medicamentelor pentru ca acestea să ajungă în cel mai scurt timp posibil la bolnavi, va beneficia și de call center pentru pacienți la numărul 0727.341.434, unde pot reclama lipsa medicamentelor, cere informații despre cum funcționează aplicația și alte aspecte, dar și de un call center pentru farmacii la numărul 0730.203.523, unde pot cere mai multe informații despre cum funcționează aplicația sau despre cum se pot înscrie etc.

O aplicație software, instalată în peste 140 de farmacii din întreaga țară, îi ajută pe pacienți să-și găsească  medicamentele necesare, a anunțat, marți, președinta Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA), Rozalia Lăpădatu. În prezent, potrivit președintei APAA, în aplicație este disponibil un singur medicament pentru cancer, dar, începând de luna viitoare, vor fi 4-5 pentru cancer și pentru afecțiuni imunologice. 

Aplicația software, denumită MedARP,  conectează în timp real părțile implicate în circuitul medicamentelor. Ea a fost lansată de APAA împreună cu Asociația Bolnavilor de Cancer (ABC).

"Aplicația și ideea este cu totul și cu totul ceva nou, ce nu s-a mai făcut nici în România, nici în altă parte de lume, de aceea acum suntem în perioada de test, iar de săptămâna viitoare aplicația va fi total funcțională. Și acum este total funcțională, dar încă mai urmărim să remediem dacă apar erorile. În aplicație la momentul acesta sunt înrolate peste 140 de farmacii din toată țara, majoritatea sunt farmacii independente și patru distribuitori. Sunt sigură că în următoarea lună numărul acesta de farmacii se va dubla cel puțin și la fel va crește și numărul de distribuitori (...) avem un singur producător și suntem pe discuții finale cu alți trei", a precizat Rozalia Lăpădatu.

"Acum pacienții noștri aleargă după tratamentul prescris de medicul curant. Acest program își propune să vină în sprijinul pacienților care nu își găsesc medicația pentru a nu mai umbla din farmacie în farmacie. Acest soft îi degrevează, de asemenea, eforturi și nu face decât să-i aprovizioneze cu medicația (...) permanent suntem într-o continuă căutare pentru a ne găsi tratamentele în oncologie, dar nu numai, în toate patologiile cronice lipsesc tratamente vitale, care de cele mai multe ori fac diferența între viață și moarte", a declarat președintele Asociației Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia.

 Cum funcționează

Se scanează codul de rețetă în farmacie și dacă se constată că medicamentul prescris nu este în stocul farmaciei, se va plasa comanda prin intermediul aplicației MedARP. Distribuitorul ales de farmacie va primi în aplicație cererea. Distribuitorul, prin persoana de legătură desemnată, va verifica în timp real solicitările din farmacii și își asumă că va răspunde cererii în maxim 2 ore. În urma aprobării comenzii de către distribuitor, cererile către ceilalți distribuitori vor fi anulate automat de către aplicație, farmacia va informa pacientul că medicamentul a fost găsit și când ajunge în farmacie. Pacientul  validează cu cardul de sănătate eliberarea medicamentului din farmacie.

 

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră