Peste nouă ore de somn noaptea, semn de Alzheimer!?

21 Mar 2017 | scris de Magda Marincovici
 Peste nouă ore de somn noaptea, semn de Alzheimer!?

Obiceiul de a dormi peste nouă ore pe noapte poate fi un semn al apariției, în timp, a demenței sau a bolilor neurodegenerative. 
Lipsa somnului este cauza multor probleme de sănătate: oboseală, risc major de infecții, creșterea poftei de mâncare, obezitate... Soluția ar putea fi să dormim mai mult!

Răspunsul nu este atât de simplu. Un studiu al American Academy of Neurology promovează ideea că a dormi prea mult, adică peste nouă ore pe noapte, nu este un motiv de sănătate, dimpotrivă ar putea mări riscul de demență, cum este maladia Alzheimer. Este concluzia studiului realizat la Boston University Medical Center (SUA).  

Legătura între durata somnului și apariția demenței și tulburărilor neurodegenerative a fost făcută prin monitorizarea unui grup de 2.400 de participanți la studiu timp de zece ani. Rezultatele indică faptul că persoanele care dorm peste nouă ore pe noapte își dublează riscul de a dezvolta maladia Alzheimer în zece ani, comparativ cu participanții care dormeau sub nouă ore. Analiza cerebrală a arătat că persoanele care dorm mult au un creier cu un volum mult mai mic, că procesarea informației se face cu greutate și că memoria este afectată. 

Durata somnului ar putea reprezenta un reper clinic util pentru a depista persoanele cu risc de demență în următorii zece ani, concluzionează doctorul Mattew Pase de la Boston University Medical Center, în Daily Mail. 

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră