Ministrul Sănătăţii: La sfârşitul lunii martie, primele cantităţi de vaccin hexavalent în cabinetele medicilor de familie

28 Feb 2017 | scris de Magda Marincovici
Ministrul Sănătăţii: La sfârşitul lunii martie, primele cantităţi de vaccin hexavalent în cabinetele medicilor de familie

Ministrul Sănătăţii, prof. dr. Florian Bodog, ne-a declarat, în exclusivitate, că graficul de livrare a vaccinului hexavalent se va respecta, în aşa fel încât la sfârşitul lunii martie, în cabinetele medicilor de familie, să ajungă primele cantităţi de vaccin.  

“Deocamadată nu s-au încheiat procedurile. Este o procedură scurtă. Când se va încheia procedura, imediat, probabil, miercuri, voi semna contractul privind furnizarea vaccinului hexavalent. Am luat legătura cu firma producătoare pentru a mă asigura că totul este în regulă. Am obţinut acelaşi preţ ca la licitaţie, deşi s-a vrut mărirea acestuia. Dar am avut o discuţie cu persoane responsabile din compania respectivă şi am obţinut acelaşi preţ”, spune ministrul Sănătăţii. 

De asemenea, ministrul Sănătăţii a subliniat că „se va respecta graficul de livrare a vaccinului. Astfel, la sfârşitul lunii martie, vom avea primele cantităţi de vaccin hexavalent în cabinetele medicilor de familie”. 

"În paralel, se derulează procedura de acoperire cu vaccinuri pentru a nu mai avea probleme. Este vorba de aprovizionarea ritmică cu toate vaccinurile cuprinse în programul naţional de vaccinare, a mai precizat ministrul Sănătăţii. 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră