Criza de coronavirus lovește persoanele diagnosticate cu cancer

31 Mar 2020 | scris de A.A.
Criza de coronavirus lovește persoanele diagnosticate cu cancer

În condițiile în care spitalele se golesc de pacienți, multe dintre acestea urmând să trateze strict cazurile confirmate cu COVID-19, măsurile impuse de autorități presupun limitarea la maxim la deplasării, personalul medical se teme de o infectare în masă, fiind cei mai vulnerabili în aceste zile și punând la rândul lor viitori pacienți în pericol, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer solicită modificarea legislaţiei şi implementarea unor soluţii tehnice pentru ca pacienţii oncologici să îşi poată continua tratamentul în contextul epidemiei de coronavirus.

Într-un comunicat transmis Agerpres, federaţia solicită ca spitalele să asigure un parcurs distinct, "un culoar verde" pentru pacienţii care vin la tratament (testare, săli amenajate special pentru pacienţii oncologici şi alţi pacienţi cronici), precum şi implementarea unui sistem de programare online.

"Solicităm crearea unui circuit separat pentru pacientul cu cancer infectat cu coronavirus, deoarece acesta poate deveni uşor un focar de infecţie pentru ceilalţi pacienţi aflaţi la terapie sau pentru personalul medical. În cazul în care pacienţii oncologici trebuie să rămână la domiciliu, solicităm implementarea unui sistem care să permită consultaţiile la distanţă şi monitorizarea efectelor adverse. Solicităm reglementări care să permită ridicarea tratamentului de către o altă persoană în numele bolnavului, indiferent de tipul de farmacie (circuit deschis sau închis) prin care tratamentul este eliberat; livrarea tratamentului în condiţii de siguranţă, administrarea tratamentului, inclusiv perfuzabile, şi la domiciliul pacientului, precum şi recoltarea de analize la domiciliul pacientului oncologic, sub supravegherea personalului medical", a menţionat sursa citată.

O altă cerere se referă la posibilitatea achiziţionării tratamentului compensat prescris şi din judeţul de reşedinţă al pacientului, pentru a evita deplasarea acestuia.

Conform aceleiaşi surse, în România există aproape 400.000 de români care suferă de cancer. Federaţia menţionează că deşi în condiţii normale, speranţa de viaţă e ridicată pentru majoritatea tipurilor de cancer, pacienţi oncologici infectaţi cu coronavirus au un risc de 3,5 ori mai mare de a necesita internare pe secţia de terapie intensivă.

"Pe pacienţii care astăzi au nevoie de tratament şi diagnostic rapid îi condamnă la moarte sigură sistemul de sănătate din România, bătrânul campion al deceselor evitabile, al infecţiilor intraspitaliceşti, al mortalităţii materne ridicate, al finanţării celei mai mici din PIB. Abia acum se va vedea faptul că sistemul de sănătate, la rândul său, e neoplazic, în stadiu terminal, şi, mai nou, are ca patologie asociată COVID-19", se arată în comunicat.

Tot prin intermediul aceluiași comunicat, Federația ridică problema pacienților care s-au trezit externați peste noapte, tratamentul lor a fost întrerupt și au fost trimiși și la sute de kilometri distanță de spitale.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră