Alexandru Rafila: ”Probabil peste o săptămână o să fie multe sute de persoane infectate”

13 Mar 2020
Alexandru Rafila: ”Probabil peste o săptămână o să fie multe sute de persoane infectate”

Profesorul Alexandru Rafila, şeful laboratorului din cadrul Institutului „Matei Balş”, susţine că în următoarele zile în România se vor înregistra „sute” de cazuri de infectare cu noul coronavirus, transmite News.ro

„Probabil că peste o săptămână o să fie multe sute de persoane infectate”, afirmă el.

„Probabil că peste cinci, şase zile o să vedem o creştere foarte serioasă a numărului de cazuri. Sărim de sută mâine, probabil că peste o săptămână o să fie multe sute de persoane infectate”, a spus Rafila vineri seară, la Antena 3.

El a precizat că nu trebuie ca oamenii să intre în panică, dar că fiecare dintre cetăţeni trebuie să răspundă „cu calm”, să înţeleagă că, în cazul copiilor, formele sunt uşoare, că trebuie protejaţi bătrânii, trebuie evitate aglomeraţiile.

„Probabil în perioada următoare vom adopta un alt model de abordare a acestei boli, dacă până acum ne-am opus intrării de persoane (..) trebuie să trecem la faza a doua în care toate cazurile uşoare se vor trata la fel cum se tratează cazurile de gripă, iar cazurile complicate în spitale”, a spus Rafila.

La rândul său, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că au apărut două situaţii de „răspândire majoră” de către două persoane, fiind vorba despre tânăra de 26 de ani din Hunedoara care nu a respectat recomandările şi de fostul ofiţer MAI internat la Spitalul „Dimitrie Gerota”.

Au apărut cazuri de infecţie şi printre cei care au venit din afara României, a precizat Arafat.

„Încă nu suntem în faza în care să avem răspândire exponenţială, dar nimeni nu poate spune că această fază nu se va ajunge la ea, cum s-a ajuns în alte ţări”, a mai spus el.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră