Adaos de vitamina D în făină, soluţie de combatere a deficitului

30 Sep 2019
Adaos de vitamina D în făină, soluţie de combatere a deficitului

Adaosul de vitamina D în făină ar putea preveni 10 milioane de noi cazuri de deficit al acestei substanţe în organism în următorii 90 de ani în Marea Britanie, susţin cercetătorii de la Universitatea Birmingham, potrivit Press Association.

Fortificarea obligatorie a făinii din grâu ar reduce costurile şi totodată povara serviciilor medicale pe care trebuie să le asigure Sistemul Naţional de Sănătate din Marea Britanie (NHS), sugerează studiul.

Potrivit cercetătorilor, această măsură ar preveni 25% din numărul estimat de 40 de milioane de cazuri de carenţă de vitamina D în următoarele nouă decenii.

Studiul arată că punerea la dispoziţie a suplimentelor gratuite cu vitamina D unor grupuri ţintă - printre care copii, vârstnici şi grupuri de risc alcătuite din persoane de culoare, asiatice şi minorităţi etnice - ar duce la prevenirea unui procent suplimentar de 8% de noi cazuri, în aceeaşi perioadă.

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Birmingham, combinaţia de făină de grâu fortificată cu suplimente destinate unor grupuri ţintă ar preveni 33% (13,2 milioane) de cazuri de deficit de vitamina D.

Fortificarea făinii cu vitamina D ar reprezenta o economie la bugetul public de 65 de milioane de lire sterline prin reducerea cererii pentru servicii medicale şi tratamente care vizează carenţe de vitamina D şi complicaţii ale acesteia, potrivit studiului.

Cercetarea, publicată în European Journal of Clinical Nutrition, precizează că adaosul de vitamina D în făină ar costa 12 pence pe cap de locuitor anual.

"În timp ce atât suplimentele, cât şi alimentele fortificate sunt surse importante de vitamina D pentru populaţia din Marea Britanie, dovezile sugerează că politicile curente de acordare a suplimentelor în Marea Britanie nu funcţionează", a spus Magda Aguiar, coordonatoarea studiului.

"Abordarea deficienţei de vitamina D în Marea Britanie necesită o viziune multidisciplinară, iar prevenirea problemelor medicale care sunt consecinţe ale acestui deficit ar reduce costurile NHS în aşa măsură încât ar compensa fondurile necesare implementării măsurii fortificării făinii la nivel naţional'', a mai spus aceasta.

Vitamina D este esenţială pentru dezvoltarea şi sănătatea sistemului osos. Carenţa de vitamina D poate cauza rahitism, oase fragile, dureri osoase şi slăbiciune musculară.

Cercetări anterioare realizate de aceeaşi universitate au arătat că, în cazuri extreme, deficienţa de vitamina D la bebeluşi şi copii poate provoca convulsii şi stop cardiac, ca rezultat al lipsei calciului.

O strategie naţională de fortificare alimentară aplicată în Finlanda a redus carenţa de vitamina D de la 13% la 0,6% în rândul populaţiei, a mai precizat conducătoarea studiului.

Cercetătorii au propus o nouă strategie pentru Marea Britanie prin care să fie adăugate 400 de unităţi internaţionale (UI) de vitamina D la 100 de grame de făină şi oferirea, în acelaşi timp, de suplimente gratuite în doze de 400 UI pentru copiii cu vârste de până la 18 ani, precum şi doze de 800 UI pentru persoanele cu vârste de peste 65 de ani. 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră