Jurnaliștii care se confruntă cu Covid-19: teren contaminat sau izolat?

06 Apr 2020
Jurnaliștii care se confruntă cu Covid-19: teren contaminat sau izolat?

Cum se produc informațiile în timpul coronavirusului? Și mai presus de toate, ce se întâmplă cu munca de teren aflată în centrul meseriei de bază a jurnalismului? Cum să continuăm să arătăm realitatea în spitale fără a pune în pericol sănătatea jurnaliștilor și fără a răspândi virusul?

E de ajuns să porniți televizorul pentru a vedea că Skype a invadat ecranele. Însă unii ireductibili continuă să facă reportaje pentru că nimic nu bate terenul. Mai mult, în această perioadă de izolare fără precedent, jurnaliștii sunt una dintre rarele profesii care au dreptul de a călători fără atestat de deplasare, arătându-și doar cartea de presă, în numele dreptului la informație din fericire conservat. Dar după cum spune Marie Anton, jurnalist reporter pentru emisiunea ”Le Magazine de la santé”, de pe France 5: ”Există un risc, nu atât de mult pentru mine dar mă tem de a fi un vector al virusului pentru alții. Aceasta este complexitatea situației.”

Putem face o comparație cu un teren de război, deoarece Macron folosește acest termen? „Absolut nu! răspunde Anne Nivat, reporter de război care a acoperit în special războiul din Cecenia. Pericolul real, pericolul de moarte imediat, absolut și total neprevăzut, se află sub bombardament aerian. Acolo nu mai există casă in care să te izolezi. Suntem în pericol peste tot."

Nu este mai puțin critica nici cu jurnaliștii care ar cere dreptul la retragere: ”Este în mod clar lipsa de curaj, un jurnalist nu trebuie să-și exercite dreptul de retragere, altfel nu mai este jurnalist , dar eu sunt foarte maximalistă”. Totul depinde însă de condițiile în care trebuie să lucreze. Raphaël Tresanini, reporter pentru Brut și pentru programul ”C Politique” de pe France 5, obișnuit totuși cu terenuri dificile și care locuiește acolo unde epidemia este în plină desfășurare, la 20 km de Roma, a optat pentru munca de acasă.

„Nu avem echipament pentru a face față virusului. Și spre deosebire de un câmp de război, aici nu știi exact unde este inamicul tău nici dacă nu îl aduci înapoi cu tine. O comparație mai relevantă ar fi cu munca de investigare a mafiei, nu știi când totul se poate întoarce împotriva ta"

„Orașul fantomă”

Uniunea Națională a Jurnaliștilor (SNJ) a emis un comunicat de presă precizând că „niciun jurnalist nu este obligat să fie trimis să facă reportaje fără condițiile de securitate necesare. El își poate exercita apoi dreptul de retragere, dacă consideră că există un pericol pentru el și pentru alții” și reamintind că este imperativ să se ”echipeze echipele de pe teren cu gel hidroalcoolic, șervețele pentru curățarea stației de lucru, măști de protecție, mănuși, astfel încât […] jurnaliștii […] să își poată exercita misiunea de informare, rămânând în stare bună de sănătate și fără a răspândi virusul”.

În majoritatea redacțiilor se întâmplă însă lucruri nemaivăzute până acum: „Redacția știrilor de la „ora 20:00” a devenit un oraș fantomă”, ne spune un jurnalist. Că aproape peste tot jurnaliștii au fost invitați să lucreze de acasă. Iar celor puțini prezenți le este măsurată temperatura la intrarea în cladirea France Télévision și chiar înainte de intra în anumite platouri de emisiuni.

Organizația s-a schimbat: „Avem mult mai puține sedințe decât de obicei, ceea ce nu este prea rău”, glumește un jurnalist. Angajații sunt invitați să raporteze superiorilor lor imediat ce suspectează că au luat virsului. Imediat ei sunt puși în carantină: săptămâna trecută, 280 de angajați ai televiziunilor France au fost astfel izolați acasă. France TV a închis chiar o duzină de localuri pentru ca lipseau prea multe persoane. Și pentru a produce jurnalele sunt chemați adjuncții adjuncților, mulți redactori șefi fiind și în izolare „forțată”. Pentru a face față deficienței de filmări, reportajele de la diferite ediții sunt împărțite între redacții.

În ceea ce privește terenul este și mai delicat. "Ne adaptăm, încercând să ne asumăm un risc cât mai mic, pentru noi și pentru interlocutorii noștri", explică Clément Le Goff, președintele societății jurnaliștilor (SDJ) din Franța. "SDJ a subliniat că unele disfuncții privind lipsa gelului hidroalcoolic sau a filmelor din plastic pe microfoane încep să se îmbunătățească”, explică el.

"Dacă există un moment în care este important să oferim informații și reportaje de pe teren acela este acum", a spus Julien Nény, care a realizat un raport pentru France2 cu privire la condițiile de viață în fața Covidului într-o tabără de migranți. „Dar începe să fie dificil să filmam pe teren”, a spus el, ”mai mulți jurnaliști reporteri au pretins dreptul de retragere”.

Un jurnalist a fost în fruntea epidemiei, Alban Mikoczy, corespondent în Italia pentru France2 și France3.

Când a fost descoperită boala a mers să facă primul său reportaj pe această temă în Codogno, în Lombardia, încă de pe 22 februarie.

Apoi s-a trezit înconjurat de pandemie pe măsură ce aceasta a progresat în Italia. Când a fost instituită o „zonă roșie”, „autoritățile mi-au dat cinci minute pentru a decide dacă să rămân până la sfârșitul izolarii sau să plec”, a spus el.

A lucrat singur, fără cameraman o perioadă, în condiții sanitare uneori artizanale: un microfon acoperit cu plastic și ținut de o bandă elastică, pe care a schimbat-o la fiecare interviu.

El însuși a dezvoltat anumite simptome ale bolii. "La Milano, la început, nu ne-am dat seama că aproape întregul oraș era contaminat", spune el. De atunci el își continuă munca „dar fără nicio filmare cu pacienții dintr-un spital, aceasta este limita mea”.

Rolul jurnaliștilor: combaterea știrilor false

Dar filmările în spitale mai exact? La Bergamo, de exemplu, epicentrul epidemiei din Italia unde sicriele se aliniază în biserici, spitalele au acceptat un singur reportaj: "Un jurnalist englez, aproape în uniformă cosmonaut, care a împărțit apoi imaginile sale cu alți jurnaliști”, spune Mikoczy. În Franța, AP-HP (administrația spitalelor) - care primea până la 1.500 de solicitări pe zi! - acum refuză toți jurnaliștii, în special pentru că personalul medical are altceva de făcut decât să primească presa - și putem înțelege asta.

Obținerea de imagini din unitatea de terapie intensivă, inima arzătoare a epidemiei este prin urmare din ce în ce mai dificilă. Informațiile despre ceea ce se întâmplă în serviciile de reanimaire trec prin interviuri cu șefi de serviciu și mărturii ale personalului de asistență postate pe rețelele de socializare, așa cum am menționat aici.

Cu riscul ca jurnaliștii să nu mai aibă acces direct la realitate? Pe M6, în documentarul ”Zone interdite” difuzat duminică trecută și a cărui filmare a început înainte de izolare, vedem diferența dintre imaginile foarte puternice filmate la început în secțiile de reanimare și o realitate spusă prin „Interviuri Skype”, când jurnaliștii nu mai sunt acceptați în spitale.

Mai recent, o echipă France2 a reușit să filmeze în camerele de urgență ale spitalului Tourcoing, imagini impresionante în care vedem consternarea echipei medicale în fața afluxului de pacienți.

„Spitalul a fost cel care ne-a contactat pentru a ne oferi un reportaj. Noi nu am fi insistat să facem asta. Am considerat că există o dorință din partea personalului medical de a ne arăta realitatea muncii lor, de a transmite mesajul „Rămâi acasă”, explică reporterul Diane Schlienger. Și, ca în orice reportaj de acest tip, jurnaliștii intră în sala de reanimare cu aceleași precauții - măști, bluze etc. - ca și medicii.

Alți jurnaliști, cum ar fi Agnès Duperrin, co-președinte al Asociației Jurnaliștilor Medicali și șeful departamentului de sănătate de la Notre Temps, au declarat că „pe cât posibil, evităm încărcarea spitalelor”. Unul dintre rolurile cruciale ale jurnaliștilor în această perioadă este de a contracara știri false, a spus ea. După cum am spus, teoriile conspirației cu privire la Covid-19 sunt într-adevăr o multime.

„Televiziunea, un sentiment de irealitate”

Prin urmare trebuie să ne resemnăm să lucrăm de acasă. „Este un sentiment de irealitate”, spune Valérie de Senneville, reporter pentru Les Échos și obișnuit să facă reportaje. Totul contează când ești pe teren: cuvintele, modul de a spune ceva, expresia feței.

Un jurnalist este sfântul Toma, el trebuie să atingă pentru a crede. Acum suntem nevoiți să credem oamenii pe cuvant".
Raphaël Tresanini, pentru Brut, confirmă:" Interviurile realizate pe FaceTime sunt un mod de lucru foarte diferit. Bariera digitală are impact asupra percepțiilor noastre de jurnaliști, ne putem da seama mai puțin dacă persoana intervievată ascunde adevarul. Înmulțirea emisiunilor acum realizate cu trei surcele pe Skype ridică anumite îngrijorări. „Casele de productie nu ar trebui să-și spună: În sfârșit, putem funcționa și așa, asta ne costă mai puțin ”, spune Tresanini.

De asemenea, în aceste condiții de muncă riscul este ca cei care au deja afecțiuni suferă mai mult. La M6, pentru a compensa tele-munca jurnaliștilor, s-au folosit case de producție externe pentru filmări. Dar acolo condițiile sanitare sunt mult mai puțin stricte.

În unele case de producție care au participat la realizarea emisiunii M6 ”Zone Interdite” dedicată Covidului, nici nu ar exista măsuri de protecție. Montajul facut în aceeași cameră continuă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, în timp ce alți editori au optat pentru montaj la distanță. Și într-o perioadă în care liber-profesioniștii și lucrătorii intermitenți sunt cei mai afectați de criză, tot lor le va fi și cel mai dificil să-și afirme drepturile.

Articol preluat de la charliehebdo.fr

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră