Donald Trump s-a răzgândit: prelungește măsurile de stăvilire a coronavirusului până la 30 aprilie

30 Mar 2020 | scris de A.A.
Donald Trump s-a răzgândit: prelungește măsurile de stăvilire a coronavirusului până la 30 aprilie

Preşedintele Donald Trump a anunţat duminică, la Casa Albă, prelungirea aplicării măsurilor vizând menţinerea distanţei sociale până pe 30 aprilie.

"Vom prelungi recomandările noastre până pe 30 aprilie pentru a încetini răspândirea", a declarat Donald Trump. "Nimic nu ar fi mai rău decât să declarăm victorie înainte ca victoria să fie câştigată", a justificat președintele american.

Recomandările reînnoite vizează ca populaţia să nu se adune în grupuri mai mari de 10 persoane şi să rămână acasă cât mai mult. Iniţial, acestea au fost anunţate pentru o perioadă de 15 zile ca o măsură menită "să încetinească răspândirea" pandemiei COVID-19. 

Preşedintele Trump declarase la începutul săptămânii trecute că dorinţa sa este ca ţara să fie redeschisă şi economia ţării repornită până la 12 aprilie, dar amenințarea din ce în ce mai mare i-a schimbat planurile și s-a văzut nevoit să ia noi măsuri de distanțare socială.

Președintele SUA, citat de Agerpres îți exprimă optimismul legat de revenirea la viață a celei mai puternice națiuni: "Vom fi pe calea recuperării până pe 1 iunie"

Preşedintele SUA a spus că limitarea numărului de decese la 100.000 ar constitui o "treabă bună" şi că administraţia sa a redus numărul potenţial de decese din estimările anterioare, care era de peste 2 milioane.

"Dacă am putea-o menţine aşa cum spuneam, la 100.000, este o cifră oribilă, poate chiar mai puţin ...deci să avem între 100.000 şi 200.000, vom toţi vom fi făcut o treabă foarte bună", a spus Trump, conform DPA.

Preşedintele american a mai anunţat că un "pod aerian" va aduce echipamente medicale în SUA, fără a preciza clar de unde. El a lăsat, de asemenea, să se înţeleagă că anumite materiale precum măştile de protecţie, de o importanţă crucială pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, dispar în mod suspect din spitalele americane.

Totodată, Donald Trump a cerut duminică Congresului să restabilească o deducere fiscală de sută la sută a impozitelor pentru cheltuielile firmelor pentru activități de divertisment, "astfel încât companiile să-și poată trimite oamenii la restaurante".

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră