Un nou raport elaborat de prestigiosul grup de reflecție american RAND Corporation conturează o succesiune de evenimente geopolitice dramatice până la finalul acestui deceniu. Potrivit ipotezei analizate de experți, decesul lui Vladimir Putin la începutul anului 2027 ar aduce la Kremlin un general susținut de FSB, care ar accepta înghețarea conflictului din Ucraina, dar ar împinge ulterior Rusia într-o confruntare militară directă cu NATO în statele baltice și în Atlanticul de Nord, punând la grea încercare Articolul 5 și securitatea întregului continent european, scrie Le Figaro
Moartea lui Vladimir Putin în 2027, pace în Ucraina, război în Estonia: scenariul improbabil al viitorului vehiculat de grupul de reflecție american RAND
Institutul de cercetare prezintă o succesiune de evenimente ipotetice în care moartea lui Putin, în 2027, duce la o nouă conducere rusă, la un război înghețat în Ucraina și la o invazie a Estoniei, declanșând un război de mai mare amploare împotriva NATO.
Va muri Vladimir Putin în 2027, la vârsta de 74 de ani? Ar putea moartea sa să ducă la încheierea războiului din Ucraina și la izbucnirea unui alt conflict armat în Estonia, până în 2030? Acesta este scenariul improbabil imaginat de filiala europeană a prestigioasei RAND Corporation, un think tank (grup de reflecție) fondat în 1948, specializat în geopolitică și politici publice. Într-un raport de aproximativ cincizeci de pagini publicat pe 10 noiembrie, coordonat în special de directorul său adjunct pentru Apărare, Securitate și Justiție, James Black, institutul de cercetare analizează consecințele în cascadă pe care le-ar putea genera moartea liderului de la Kremlin.
Deși acest document nu are valoare de predicție, el analizează situațiile cu care Regatul Unit și țările europene membre NATO s-ar putea confrunta în fața Rusiei, „dacă descurajarea noastră (…) ar eșua sau dacă o criză ar degenera involuntar într-un conflict la scară largă”. Cu atât mai mult cu cât „avertismentele venite din partea NATO, a UE și a guvernelor naționale indică faptul că există de acum o amenințare credibilă a unui război între puteri egale în Europa până în 2030”, se arată în raport.
O pace în Ucraina care bate pasul pe loc
Ipoteza celor de la RAND începe cu decesul lui Vladimir Putin, în ianuarie 2027, din cauze naturale. Începe apoi o luptă pentru succesiune între ruși. Serviciile secrete ale FSB, instituția în care s-a format defunctul președinte, ies învingătoare și instalează un general la Kremlin. Slăbit de dispariția bruscă a președintelui și de costurile războiului din Ucraina, acesta se concentrează pe restabilirea unei puteri ferme și pe asigurarea sprijinului populației. Una dintre primele sale măsuri este să pună capăt „operațiunii speciale” lansate în februarie 2022. În aprilie 2027, noul președinte al Rusiei acceptă o încetare a focului negociată de Statele Unite și susținută de Regatul Unit și de alte state europene, în schimbul unei relaxări a sancțiunilor occidentale. Însă discuțiile intră în impas, iar conflictul îngheață în luna iulie pe actuala linie a frontului, ceea ce înseamnă ocuparea de către Rusia a aproximativ 20% din teritoriul ucrainean.
Din cauza consecințelor economice și sociale ale conflictului, tensiunile din rândul populației și al elitelor îl împiedică pe general să exercite asupra societății ruse un control la fel de ferm ca cel al lui Vladimir Putin. Militarii belicoși la adresa NATO sunt percepuți drept potențiale amenințări de către noul președinte. Împins de la spate de aceștia și pentru a-și demonstra autoritatea, el ordonă o campanie de acțiuni hibride împotriva țărilor europene membre ale Alianței, începând din ianuarie 2028. Acestea sunt variate și vizează toate sectoarele: industria, mass-media și dezinformarea, energia și alte infrastructuri critice. Dacă în statele din Europa de Est aceste amenințări sunt atribuite direct Rusiei, țările din Europa de Vest manifestă, în schimb, mai multă prudență. Deși țările Bătrânului Continent recunosc necesitatea consolidării rezilienței întregii societăți, progresele sunt în general lente, inegale și lipsite de coordonare, subliniază raportul.
Ceva mai târziu, pe 6 iunie 2029, o criză în America de Sud declanșează un val de violențe pe întregul continent. În spatele acestor evenimente s-ar ascunde mâna Washingtonului — o nouă doctrină Monroe. Prin urmare, trupele americane se retrag treptat din Europa și se concentrează asupra continentului american și a regiunii Indo-Pacific, pe fondul tensiunilor cu China. Sub impulsul aceleiași aripi militare ruse ostile NATO, președintele profită de această retragere americană și intensifică atacurile hibride în statele baltice, concentrându-se asupra zonelor cu o densitate ridicată a populației de origine rusă sau rusofonă. Totodată, Rusia identifică Regatul Unit drept o țintă prioritară, pentru a încetini trimiterea unui sprijin militar rapid către statele baltice. Obiectivul ascuns este de a demonstra că Alianța nu dispune nici de unitatea, nici de voința necesară pentru a apăra Europa de Est — o dovadă că Articolul 5, care prevede apărarea colectivă în cazul agresiunii asupra unuia dintre cele 32 de state membre, nu se traduce în mod credibil în fapte.
Război în Estonia și în Europa
În mai 2030, pasul este făcut. La fel ca în Crimeea în 2014 și în Donbasul ucrainean în 2022, Rusia folosește comunitatea rusofonă din Narva pentru a organiza manifestații împotriva puterii centrale. Acest oraș de la granița cu Rusia are aproximativ 50.000–60.000 de locuitori, dintre care circa 90% sunt rusofoni. Deși o parte importantă a populației deține cetățenia estoniană, o altă parte deloc neglijabilă are cetățenie rusă. Kremlinul afirmă atunci că Tallinnul nu își mai poate proteja populația rusofonă și trimite trupe pentru a ocupa orașul Narva și zonele învecinate. Moscova speră să vadă guvernele occidentale dând înapoi. Însă NATO se solidarizează cu Estonia, invocă Articolul 5 și angajează majoritatea membrilor săi într-o operațiune militară împotriva forțelor ruse. Statele Unite joacă un rol limitat.
Conflictul capătă o altă amploare în timpul verii. Rusia își extinde operațiunile în Marele Nord, amenință arhipelagul Svalbard și nordul Norvegiei și încearcă să își introducă flota de submarine în Atlanticul de Nord. Regatul Unit, în calitate de mare putere navală, devine o țintă prioritară pentru Moscova. Militarii ruși consideră că, eliminându-l din conflict, controlul asupra pasajului strategic Groenlanda–Islanda–Regatul Unit (GIUK Gap) le-ar permite să amenințe rutele maritime din Atlantic. Prin urmare, Rusia lansează operațiuni de sabotaj, atacuri cibernetice, precum și lovituri aeriene și balistice asupra teritoriului britanic (baze aeriene, porturi, stații radar și centre de comandă). Forțele britanice ripostează prin lovituri în adâncime pe flancul estic, iar portavioanele și fregatele sunt mobilizate în Marele Nord. Rusia evită însă să provoace Turcia, care rămâne în mare parte în afara conflictului. Războiul continuă până în octombrie 2030.
După câteva luni de lupte, NATO împiedică Rusia să obțină o victorie rapidă, dar se împotmolește într-un război costisitor. Europenii reușesc cu greu să își mențină pozițiile, iar președintele rus se confruntă cu presiuni interne cauzate de repercusiunile politice și sociale ale lipsei unei victorii rapide în Estonia. În cele din urmă, acesta declară operațiunea un succes, susținând că Moscova și-a îndeplinit misiunea de a proteja populațiile rusofone. Narva și cea mai mare parte a comitatului estonian Ida-Viru se află sub control rusesc. Imediat după aceea, generalul propune o încetare a focului, cu intenția de a constrânge Estonia, care refuză să capituleze. Tallinnul acceptă armistițiul, dar, la fel ca în Ucraina, conflictul rămâne înghețat, iar negocierile sunt în punct mort. „În fața perspectivei unui nou conflict înghețat și a unei Europe tot mai destabilizate, credibilitatea NATO este zdruncinată, ceea ce se traduce printr-un mediu de securitate incert și instabil — lăsând viitorul securității europene în suspans”, conchide raportul RAND.
Astfel se încheie scenariul ipotetic al grupului de reflecție american pentru anul 2030. Raportul prezintă în detaliu douăsprezece direcții de analiză, în care cercetătorii examinează intensificarea riscurilor și potențialele soluții în cazul unei accelerări a amenințării ruse.
