Canada legalizează consumul de marijuana

13 Apr 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Canada legalizează consumul de marijuana

Guvernul canadian a anunțat joi o nouă legislație privind legalizarea consumului de marijuana în scop recreativ, îndeplinind astfel una dintre promisiunile majore de campanie ale premierului Justin Trudeau, relatează USA Today.

Legea va intra în vigoare în vara anului 2018. Noile reglementări federale vor permite posesiunea legală a unor cantități mici de marijuana și vor stabili, de asemenea, liniile directoare generale cu privire la cine poate crește, vinde și cumpăra drogul.

Detaliile legate de cine poate deţine sau vinde marijuana vor fi stabilite de fiecare provincie în parte. Proiectul de lege prevede stabilirea vârstei legale pentru consum la 18 ani, dar lasă celor 13 provincii şi teritorii posibilitatea de a adapta această limită.

Provinciile vor urma să stabileasca şi dacă impun un prag de toleranţă sau o interdicţie absolută pentru şoferi, conform AFP. Persoanele fizice vor putea să crească câteva plante pentru uz personal şi să deţină în spaţiul public maxim 30 de grame de canabis.

Canada a legalizat folosirea marijuana în scop medical în 2001.

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră