Cică pe malul Dunării, aproape de Turnu Măgurele, e un sat de pescari. Din tată-n fiu ei nu fac decât asta, se scoală cu noaptea în cap și-o iau pe apă cu barca, să scoată năvoadele aruncate de cu seară. Apoi le mulg, cum se zice acolo, și din ciortanii prinși trăiesc de azi pe mâine. Ce e de prisos ajunge la vânzare, să câștige și ei un ban, că la altceva nu se îndemână. Într-o dimineață, când tocmai își măsurau din ochi recolta, s-au pomenit cu un tânăr provenit din satul lor. Băiatul plecase la studii în străinătate, la Harvard, și vara se repezea pe la țară, să-și vadă bunicii. După ce le dădu binețe, îi întrebă de una, de alta, cum le e viața. Pescarii, vreo cinci la număr, îi răspunseseră fără ocolișuri. Harvardistul îi ascultă și îi povățui pe limba aia străină că ar putea să se îmbogățească dacă îi urmează sfaturile. Adică? se mirară țăranii. Păi vă constituiți în societate pe acțiuni, vă cumpărați scule și bărci pricopsite, intrați pe bursă cu afacerea și uite așa vă scăldați în bani. Nici nu mai e nevoie să munciți voi, vă angajați oameni, deveniți patroni cu stare și depuneți tot câștigul în bănci. Și noi? se mirară și mai mult pescarii. Vă luați o căsuță undeva, să fie liniște, și stați, mâncați și petreceți. Iar dacă vă plictisiți, mergeți cu undița și pescuiți, ca să treacă timpul mai ușor. Auzi, cam câți ani ne-ar trebui să ajungem unde ne proorocești tu? îl încolțiră ei. Nu cine știe ce, vreo 20 de ani! le răspunse tipul cu carte. Rămâi sănătos, nepoate, de ce naiba să așteptăm atâta, când noi deja trăim astfel?
Pilda aceasta am auzit-o deunăzi, dar personajele erau altele, însă eu le-am adus din condei mai aproape de baștina mea. Povestioara e plină de tâlc, îndeamnă la reflecții, dar corporatismul n-are vreme de... pilde.
*
Într-un interviu acordat recent unui colonel din presa tot mai acoperită, Vladimir Tismăneanu mărturisea că un politolog american era de părere, cândva, că ”România are nevoie de mai multe proceduri și de mai puțină carismă”.
De aceea, în anii din urmă s-au înmulțit oamenii-gri în politică și nu numai. Indivizii fără contur precis și interșanjabili. Ei sunt prototipul corporatismului în explozie, măștile sclavilor din multinaționalele devoratoare de omenesc. Selecția lor nu trebuie neglijată, dimpotrivă, e minuțios pregătită, prin proceduri rigide și comice. Birocrația comunistă îmi pare astăzi o glumă pe lângă cea corporatistă.
Cât despre inșii carismatici, ei sunt extrem de nocivi pentru o societate parcelată birocratic. Pe care o pot lesne bulversa, așa încât sistemul îi repudiază din fașă. Un tip carismatic este o permanentă sursă de neliniște și de pericol pentru societățile aflate sub teroarea procedurilor. Proceduri devenite un fel de pat al lui Procust.
*
În fața Congresului american, Papa Francisc a vorbit despre „banii scăldați în sânge”... De ce tocmai acolo a simțit nevoia asta? mă întreb întruna. De ce?
*
Rusia și-a trimis asasinii să măcelărească Siria. De Afganistan se ocupă SUA. Germania și Franța salută intervențiile militare ale aliaților săi în cotropirea altora. Din când în când, toți ăștia se înjură diplomatic, pentru ca noi, proștii planetari, să ne închipuim că ei nu sunt un cartel al groazei. Destui le iau în seamă prefăcătoriile, omenirea n-a descoperit încă antidotul credulității.... Câteva state-teroriste au luat în stăpânire globul și se joacă de-a viața și de-a moartea. Soarta noastră depinde de toana americanului și a rusului, îngăduiți în orice fărădelege de neamț și de franțuz, mama ei de geopolitică mondială!
Și-n timpul acesta, presa-teroristă ne manipulează cu fotografii care mai de care mai emoționante, astfel încât frabricile de armament să lucreze la foc continuu. Înaintarea tancurilor e pregătită acum de ziariștii pregătiți în taberele secrete, infanteriștii de odinioară deveniseră de-o insuficiență îngrozitoare...
Marian Nazat
